Acasă Jurnal Am știut de atunci că n-o să rabd

Am știut de atunci că n-o să rabd

453
3

-Tanti Stelăăă! Mă, Tanti Stelă, mă!

-eee, stai că vin acuș!

-Tanti Stelă!

-Care ești, mă?

Eram eu , cu mâinile și picioarele înghețate, venită acasă de la liceu, de unde veneam doar vinerea. Mă dădeam drept altcineva doar ca să mă amuz cum aleargă spre poartă în timp ce-și împinge cu o mână părul spre creștetul capului, iar cu cealaltă își arajnează tacticos basmaua. O văd și acum și e frumoasă, frumoasă rău. Și vie!

-au firi-ai tu afurisită cu tata care te-a făcut, eram cu mâinile-n pâine, crezui că mă strigă careva

-așa mă primești acasă, a?

-hai, vino să te pupe mumița , fata mea cuminte!

Deși era la vreo 20 de km de mine liceul unde învățam nu ne permiteam să venim acasă zilnic, nu aveam niciun mijloc de transport în cursul săptămânii și oricum am fi fost prea sărace pentru asta. Ăla a fost începutul meu de ,,singură pe lume”.O aveam pe prietena mea, pe care o știam de când eram la grădiniță și am continuat să ne fim până ne-am făcut mari și a plecat fiecare pe drumul ei.  Stăteam amândoua la cineva în gazdă, o rudă a bunicii mele. Ne era rușine si să mâncăm și abia așteptam să vină seara să mâncăm pe ascuns cornuri și alte bunătăți făcute de mama prietenei mele. Le mâncam cu pătura în cap la propriu și râdeam până ne săturam. De mâncare și de râs.

Când veneam acasă îi povesteam bunicii mele cât de greu îmi este, cum nu-mi ajung banii pe care mi-i dă la mine și cum eu nu am haine noi și frumoase , așa cum aveau colegele mele.

-lasă, mamă, tu ai minte-n cap!

-și ele nu au minte-n cap dacă au haine?

-lasă că am văzut eu ce despuiate umblă fetele de bani gata. Banii sunt ochiul dracului, mamă! mai bine săracă și curată.

-aha…atât mai spuneam în fața ei, dar prin gândurile mele alergau un milion de dorințe cu zeci de țoale și machiajuri, cu bani mulți în buzunarul de la ghiozdan și o viață fără lipsuri. Îmi spuneam că abia aștept să cresc și să plec de acasă, să muncesc și să am banii mei. Din când în când  mă întrerupea cu câte o curiozitate de-a ei

-ai, fată?

-ce e?

-da’ a lu cutărică ce a făcut? a fugit cu țâganu’?

-cine, mumiță?

-a lu’ ăla, mă, nu știu cum îi zice după numele de familie, de o țânea pe aia cu ochii cât cepele, de statea numai beată

-așa . și dacă a fugit ce ?

– Doamne, mamă… s-a făcut de râs în tot satu’. M-am întâlnit cu mumă-sa și plângea ca ploaia. Altu’ mai bun n-o fi găsit ,muică din toți băieții?

-Așa o să fug și eu

– să nu te pună ăl cu coarne că mă omori cu zâle

-ei, mori, vii la nuntă și gata.

-sifilitca pământului ! îmi spunea și mă privea cu o dragoste pe care nu am mai găsit-o în privirea nimănui. Apoi ne puneam pe râs, râdeam și ne opream din râs doar când își amintea să mă mai întrebe de cineva ori să-mi dea vreo povață.

-Mamă , eu nu o să trăiesc 100 de ani, poate n-oi mai fi să te învăț, dar când te-oi mărita tu să asculți de bărbat și de soacră, fata mea!

-da, mumiță, da. O să mă fac preș în fața lor! îi răspundeam ironic

– eh, câteodată te mai faci și preș, ce să faci?

-să pleci, ce să faci?Crezi că eu stau să-și bată cineva joc de mine vreodată?

-eh , mai pleci…! nu mai pleci, muică, dacă ai mai face și copii, aia îți este viața. Ce, eu am mai plecat? am stat și am răbdat!

-ai rabdat și te mai și duci și pe la cimitir ca să-l plângi acum. Acolo mi se tăia filmul, fiindcă o iubeam și o ascultam pe bunica nespus, dar nu am suportat niciodată să îmi povestească despre cum a luat bătaie și a rabdat si despre cum era viața de femeie căsătorită în viziunea ei, pe timpurile ei. Și chiar și atunci pe ulița în care am crescut eu, în comuna mea, în casele colegilor și prietenilor mei încă se trăia așa…cu femeia sub papucul bărbatului. Din păcate și azi la atâția ani distanță încă sunt femei care trăiesc și așa. Nu aș spune că am fost una dintre ele, pentru că am ripostat mereu și mi-au ieșit flăcări pe ochi și nas în fața celui care considera că sun proastă de gură și merit una peste bot, însă cumva și eu am fost fix ce juram bunicii că nu voi fi vreodată: o femeie care se complace în relații toxice

Am rămas cu multe convingeri limitative de la bunica, e normal, a trăit alte vremuri și m-a crescut cum a știut ea mai bine, dar și cu un milion de lucruri frumoase, cu valori și principii, iar una dintre valorile pe care le port cu mine în lume este să rămân om, indiferent cum și unde voi ajunge.

Bunica nu m-ar mai învăța niciodată să rabd umilințe, bătăi, jigniri, Cel puțin nu cu sufletul ei de bunică care mă iubește. Dacă ar mai trăi o viață și poate că deja o trăiește cumva, pe undeva, sunt sigură că le-ar spune tuturor femeilor să se iubească și să se respecte. Să plece din locurile și de lângă oamenii care nu le fac bine, fiindcă la final de viață și nici în timpul ei, nimeni nu ne ridică vreo statuie celor care considerăm că a fi puternică înseamnă ca trebuie să îndurăm mizerii.

Bunicile noastre, a ta,a mea,  a multora dintre noi, atât au știut și putut în vremurile în care femeii i se punea pumnul în gură la propriu și la figurat, dar noi, noi putem mai mult de atât, noi putem să punem piciorul în prag și să nu lăsăm pe nimeni să ne ia dreptul de a fi femei iubite, respectate, independente!  Și dacă cumva și tu ai greșit, ca și mine, nu uita că  noi avem capacitatea de a ne  vindeca toate  rănile care sângerează și ne duc spre alegeri greșite. Noi putem să dăm restart chiar acum și să alegem să trăim în relații armonioase unde EL ȘI EA sunt egali, unde nimeni nu este mai presus de nimeni, în relații în care respectul este pe primul loc! Banii nu sunt ochiul dracului, muncește și fă-i, bucură-te cu încredere de ei. Omul cu care ești poate să aibă pielea albă, negră, să fie țigan, român, străin, orice, atât timp cât te iubește și îl iubești. Și nu, la bărbat nu rabzi. La bărbat în brațe găsești liniștea și echilibrul, iubirea și înțelegerea de care ai nevoie, fiindcă suntem făcuți să vrem să fim în brațe de cineva , oricât de bine am fi cu noi singuri.

 

 

 

 

 

3 COMENTARII

  1. Ralu, intelepciunea batranilor e aur curat.
    Bunica mea, de 98 ani, imi spune cand ma duc in vizita „lasa, Dumnezeu e mare, inceputul si sarsitul nu a fost de la tine (se refera la despartirea de fostul meu sot). O sa gasesti si tu un om bun, doar nu o sa ramai singura, esti tanara”. Nu are prejudecata ca sunt divortata, stie valoarea interactiunii umane, la 98 ani.
    Omul e om si asa e important sa ramana in oricr situatie.
    Respect si valoare, valorizare sa dam si sa primim.

  2. Da, nimic nu se compara cu anii de copilarie si vacantele petrecute la bunici/ cu bunica.

    Sunt departe, dar mi-e dor de bunica mea si o sun cu video cat de des pot (nu atat pe cat as vrea…)

    E o placere sa te citesc Raluca draga mea, ca de fiecare data!

    Te pup cu drag! :* :*

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.