Amintiri cu Ea

-Liliană, nu mă supăra că nu știu ce îți fac!
– ce imi faci, a? Nu îmi faci nimic. Nu îmi mai spune tu mie ce să fac că sunt mare!
– dă-ți fusta aia jos ca te,, zătăr” în bătaie
Cred că ăsta era un cuvânt inventat de bunica și îl folosea des când se enerva, dar niciodată nu mă lovea cât să mă doară. 
-Îți facusi buzăle ălea roșii. Parcă ai fi… Să nu zic acu’ cine! Ău, muică, că îmi vine să mă duc…să mă duc și să nu mă mai întorc
-păi și eu?
– si tu ce? Dacă mă superi…
– eu cui rămân?
Atunci i se umpleau ochii de lacrimi și mă privea ca si cum mă vedea pentru prima oară. Se uita, dar nu se apropia. Ar fi vrut să mă ia în brațe, dar o făcea rar. Aproape niciodată nu pupa unde lovea,dar să nu mă fi atins altcineva nici cu un deget că venea lângă mine, mă alinta și mă mângâia până treceau toate și încă putin. Toată vara alerga de colo colo și treburile nu le mai termina. Când se mai întâlnea cu câte o prietenă se plângea la ea de toate și o urmăream cum din când în când îşi ștergea ochii cu colțul de la șorț.
– Doamne, Ecaterină, ai rămas singură cu 4 copii mici. Năcăjită ai mai fost și tu
– de mă, tanti… Dacă așa a fost norocu’ meu. I-am crescut pe toți, acum sunt la casele lor. O mai am pe Liliana , să o fac si pe ea mare, o găsi vreun om bun și pot să mor liniștită.
O lăsam să-și plângă amaru’ și cum pleca Tanti mă înființam lângă ea:
– eu nu mă mărit niciodată, ca să știi!
-îhî, așa zîci tu acu’ da când ți-o lua unu’ mințile uiți cât am năcăjit cu tine!
– cum sa uit, mumită?
– ete asa bine. Te duci la casa ta, cu omu’ tau, faci copii si uiti de mine.
-bine, daca cumva mă mărit din greșeală să știi că… Hai, mumiță, zău că nu vreau să plec de lângă tine. Eu nu mă mărit!
-mamă, ăsta e rostul nostru în lume, al femeilor: creștem, ne măritam facem copii, avem nepoți, unii apucă și strănepoții, apoi intrăm în pământ
– iar vorbești despre moarte… Toată ziua moarte. Moarte. Moarte. Altceva mai stii?
– eh, de la o vârstă vorbești și despre moarte
– si daca mori eu cui raman?
– ai tată, Ai mumă. Să te mai crească și ei
– unde sunt dacă am?
– dacă mor eu s-o găsi unu’ dintre ei să te crească, pe dracu ‘nu o să îl facă. ÎȘi dădu basmaua jos de pe cap și se uită în oglindă. Tot părul îi era alb. Alb, lung și puțin. Purta două coade împltetite cu ceva material de bumbac înflorat. Le unea în creștetul capului, îsi trecea de două ori mâinile prin el, apoi își punea la loc basmaua. Era frumoasa. Și tânără. Așa cum o știam de când mă știam pe mine. Nu îmbătrânea deloc, doar vorbele îi erau tot mai înțelepte de la an la an. Nici iarna când își lua caierul cu lână și fusul nu părea ca o bunică. Ea era tânară și frumoasă. EA era mama mea. Tot ce aveam eu pe lume. Mă învăța să împletesc șosete și bluze și cipici, dar nu știam să fac ca ea, ea avea mâini de aur. Se oprea din când în când și verifica să vadă dacă am lucrat bine:
– eiii, tu semeni cu mumă-ta. Aia lucra frumos…
– eu semăn cu tine, nu vezi? Tu lucrezi frumos.
– ba îți merg mâinile ca ale ei. Pe ce punea ea mana ieșea lucrătură, nu glumă. Hai, dă-i înainte că faci bine. Vezi să nu scape ocheții ăia că se duce tot pe apa sâmbetei și te pun să o iei de la capăt.
De câte ori vorbea de moarte mă panicam. Nu concepeam ca ea vreodată în viața asta să plece de lângă mine. Aveam coșmaruri noaptea. Visam ca a murit și că o plimbau cu mașina prin sat. Că eu ramaneam singură și a nimănui pe lume și jeleam până nu mai puteam. Când mă trezeam o căutam lângă mine în pat și mă cuibăream la pieptul ei.
Dar pentru ea moartea era ceva firesc. Ceva ce avea să ni se întâmple tuturor și chiar dacă i-ar fi părut rău să moară știa că moartea este singurul lucru garantat și că în viață suntem ca niște mașini cu suflet și nimic mai mult.
-mumiță…
-Ce e?
– îți zic ceva, dar nu ma drăcui, da?
-ia zi să vez cum iau nuiaua de sub sobă
– de ce nu te măriți?
– drace, fată, păi cine mă mai ia pe mine acu’? Daca nu m-am măritat cât am fost tânără acu’ cine se mai uită la mine?
– ei, cine… A lu’ ăla știi tu…
-au firea-i să fii cu el cu tot! Vezi? Dacă am fost proastă și nu m-am dus cand a venit sârbu împetit? Am stat sa te cresc si pe tine si tu acu’ te facusi limbută. Pai ăla are moaca de mine? Lasă că îl iei tu pe nepotu’su, am vazut eu că îti fug ochii după el când trece cu căruța pe țarină.
– da, ce? E frumos Flavius.
-este, mumă, este. Eu la vârsta mea și nu m-aș uita la el
Ralucahttps://www.cocktaildeviata.com/
Sunt Raluca Bădiță, am 32 de ani, doi copii, un blog și un business în Forever. Aici găsești bucăți din sufletul meu, vei plânge și vei râde deopotrivă, dar nu vei mai plecă, îți promit! Am aruncat cu praf magic peste fiecare articol și-am strâns lângă mine oameni care să-mi rămână o viață. Casa sufletului meu este mare. Rămâi de vrei, brațele-mi sunt calde! Pentru colaborări sau un pahar de vorba mă găsești pe email ralucabadita@yahoo.com

Related Stories

Cele mai citite

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Garaje metalice

În Aprilie se împlinesc șase luni de când am permis și mașină. În sfârșit...

Te iubim, tati!

Pentru ca ne iubesti atat de mult incat nu exista moft pe care sa...

Ți-ai găsit sufletul pereche? Sau poate geamăn?Ești într-o relație...

Pe Andreea Croitoru o știu din online. M-a atras din prima energia ei și...

Pentru ca imi esti…

Pentru ca imi esti... Si soare si nor... Si liniste si pace... Si bine si...

Despre cum m-am iubit cu seful meu

Eram angajata lui Ăhă! Am făcut-o și pe asta la viața mea. M-am îndrăgostit de...

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.