Anul asta a fost anul meu

Anul asta are un nume. Anul asta a fost de departe cel mai bun an din viata mea. Vor mai fi si altii, stiu, insa anul asta…a fost anul meu!
Nu poate fi un alt an mai bun pentru ca nu ma voi mai casatori, nu voi mai fi insarcinata, nu o voi mai naste pe Bianca,nu il voi mai duce pe Denis in clasa zero, nu voi mai alerga de nebuna pe strazi ca sa ajung la timp la alaptat, nu ma voi mai imparti intre un pustiulica si o manuta de om.
Voi mai face putin timp unele dintre aceste lucruri pentru ca asa este viata, cu etape.
– am spus DA in ultima luna a anului trecut( acum eram abia venita din vacanta cu cei doi baieti ai mei, copilul si sotul)
– la zece zile dupa anul nou testul de sarcina a aratat doua liniute si am fost cumva coplesita si confuza. Nu eram sigura ca stiu sa fiu si mama altui copil
– pe 28 august s-au implinit 4 ani de relatie si in aceeasi zi am devenit in acte sotie de motan, si asa ma alinta el ,, mâțo”.
– pe 1 septembrie am vazut pentru prima oara ochisorii rasfatatei, care ne lumineaza vietile tuturor
In rest, viata mea a fost ca si a voastra. Cu bune si cu rele. Cu bucurii si tristeti. Va spun eu ca nici nu ne-ar placea altfel. Prea multa fericire cred ca ne-ar plictisi si am deveni tristi pentru ca suntem fericiti, ceva de genul.
  Am iubit atat cat nu am stiut si crezut ca pot iubi vreodata. Mi-am iubit omul, copiii, familia, prietenii, dar mai ales viata.
Am inchis usi ale unor suflete care nu aveau loc si pentru mine. M-am eliberat. Nu imi place inghesuiala. Am ierat. Nu uit. Merg mai departe.
Am imbratisat oameni. Multi oameni. Cu sufletul mai ales.
Am ras. Oh, cat am ras. Mi-a ras sufletul cat nu am putut sa rad in toata viata mea.
Am plans. Putin, dar bine si din tot sufletul.
M-a durut. Sufletul. Uneori si corpul. Tot. A trecut.
Am disperat. De multe ori. Uneori pe amanunte, alteori chiar nu mai vedeam luminita de la capatul tunelului. In final o vad din nou. Imi lumineaza sufletul.
Am crezut. In oameni, dar mai ales in mine si omul meu.
Am sperat. In fiecare zi sper. Speranta este cea care te ridica de fiecare data de jos si desi uneori iti da impresia ca traiesti din iluzii, ea moare ultima.
Am crescut. Spiritual. Si imi place. Sunt multumita de mine ca femeie, mama, om.
Am muncit. Zi si noapte. Sunt rasplatita cu zambete de la copii si o vorba buna de la sot in momentul potrivit.
Am cazut. O data la propriu. De multe ori la figurat. As fi preferat sa fie invers, doare mai putin.
Am pierdut.O mama. Nu o regret. Aparuse oricum tarziu in viata mea. Dragoste cu sila nu poate. Din nici o parte.
Am castigat. Nu am jucat, nu am pariat. Sunt doar norocoasa. Niciodata la bani.
Am promis. Ca pot mai mult. Ca vreau mai mult. Ca merit mai mult. Ca voi fi acolo unde trebuie sa fiu. Sunt!
M-am suparat. Pe mine, pe oameni, pe viata si pe un fir de praf.
Am uitat. Cat este ora. In ce data suntem. Nume neimportante. Oameni care nu au mai avut nevoie de mine.
M-am rugat. Cuiva. Poate cerului. Poate ingerului meu pazitor. Poate lui Dumnezeu sau Universului. Cred in ceva…
Am crezut. Ca pot sa uit. Ca pot mai mult. Ca stiu ce fac. Si in putini oameni.
Am mintit. Ca nu ma doare. Ca nu plang. Ca nu iert. Ca nu imi pasa.
 A fost anul in care am reusit sa fac  aproape tot ce mi-am propus la sfarsitul lui 2015 si as minti sa spun ca am facut prea multe ca sa fie asa, pur si simplu lucrurile au venit spre mine, poate pentru ca le merit? Nu cred in noroc.
Va doresc sanatate! Am inteles greu cat de tare atarna acest cuvant in viata unui om. As prefera oricand sa mananc paine cu ceapa, sa ma dezamageasca toti oamenii din viata mea, sa nu ma iubeasca nimeni, dar sa fiu sanatoasa pentru ca da, fara sanatate chiar nu te poti bucura de nimic.
Sa ne citim sanatosi in 2017, oameni buni si frumosi!

Această prezentare necesită JavaScript.

8 thoughts on “Anul asta a fost anul meu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: