Când nu mai poți, chiar mai poți?

Sigur. Întotdeauna. Vei vedea după ce vor trece toate. Când lucrurile se vor liniști, când nu va mai durea, când nu vei mai fi acolo în mijlocul problemelor care păreau să nu aibă rezolvare. Privește în trecut, sigur ai mai spus că nu mai poți și ai mai putut. Sigur te-ai mai izbit cu pumnii de pereți, ți-ai mai julit genunchii rugândându-te să fie bine, ai mai strigat că nu mai poți și ai mai putut.

Da, când crezi că nu mai poți, chiar mai poți!

Mai poți să privești frumos spre oamenii care te-au făcut să urăști ziua în care te-ai cunoscut;

Mai poți să ierți chiar dacă au fost greșeli care au lăsat urme adânci;

Mai poți să privești ochi pe care ai fi crezut că nu-i vei mai întâlni vreodată;

Mai poți să iubești chiar dacă ai jurat că nu o vei mai face;

Mai poți să spui de multe ori DA, deși ai promis că niciodată;

Mai poți să uiți, să o iei de la capăt, să fii la fel;

Mai poți să ajuți chiar dacă nu ai fost apreciată;

Mai poți să speri, căci speranța nu moare niciodată;

Mai poți să visezi, chiar dacă nu s-a indeplinit;

Mai poți să crezi chiar dacă ai fost mințită;

Mai poți să plângi chiar dacă ai crezut că ți-ai plâns toate lacrimile;

Mai poți să râzi chiar dacă n-ai mai râs de multă vreme;

Mai poți să zbori chiar dacă ai aripile bandajate;

Mai poți să strigi și atunci când ai impresia că nimeni nu te va auzi;

Mai poți, chiar atunci când credeai că nu vei mai putea;

Mai poți puțin, de fiecare dată!

Știu, e așa de greu să crezi că mai poți atunci când simți că lumea ta se prăbușește, dar în realitate nu primești mai mult decât poți duce. Privesc des în trecutul meu, nu îl retrăiesc, dar nici nu fug de el,  îmi place să văd cât de puternică am fost, cum am depășit probleme la care nu vedeam o rezolvare nicicum. Imi amintesc momentele în care nu aveam bani, dar nu am murit de foame. Când a decedat tata, cel puțin două dintre visurile mele au murit odată cu el. Azi, le-am reînviat, mi-am permis să spun că toate se întâmplă cu un scop, că eu încă sunt aici, vie, pe acest pământ și că trebuie să mă bucur de viață. Primul divorț am crezut că mă va lăsa cu răni și frici de care nu voi scăpa niciodată, dar la naiba, am iubit din nou, mai mult chiar. Al doilea divorț mi-a bătut în ușă de multe ori, am tot încercat să nu deschid, dar cine se poate pune în fața sorții? Sunt pregătiă pentru orice, oricând și oricum, sănătoși să ne țină  Dumnezeu ( și nici nu sunt vreo credincioasă).În rest, când nu o să mai pot, o să mai pot puțin!

Poza este făcută în Centrul Comercial Auchan Craiova in cadrul proiectului Mămicile Digitale

2 Comments

  1. Adriana

    15 ianuarie 2018 at 18:58

    Eu zic sa nu-i deschizi ușa. Poate viața și iubirea mai au ceva de spus pentru voi. Eu cred in voi cei ce se iubesc încă…

    1. Cocktail

      20 ianuarie 2018 at 14:17

      Te imbratisez cu toata forta mea!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: