Acasă In lumea mea Cele cinci răni care nu ne lasă să fim noi înșine

Cele cinci răni care nu ne lasă să fim noi înșine

0

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris. Nu am avut internet, însă cred că și dacă aveam procedam la fel. A fost bună pauza asta, m-a ajutat în tot procesul vindecării, uneori e bine să taci și atât. Am scris, fără scris nu pot, dar nu am publicat și nici nu voi publica vreodată ceea ce am scris în tot timpul ăsta în care m-am căutat pe mine, am trecut de la agonie la extaz, de la lacrimi la fericire. E normal, accept că am răni de vindecat, că unele sunt pentru că așa a fost să fie, altele pentru că victima din mine le-a cerut.

Zilele trecute îmi spunea cineva că el nu are răni, că el a avut doi părinți care l-au crescut, că el a fost crescut cu iubire, că părinții lui s-au înțeles.  Știți, le am eu, că eu nu am avut doi părinți care să mă crească cu dragoste, chiar dacă am crescut într-o familie, însă mulțumesc lui Dumnezeu că îmi caut ,,bubele”, le conștientizez, le retrăiesc, le las să sângereze și să doară și le vindec pentru totdeauna, pentru că din păcate le avem TOȚI!

Nu există să nu avem răni, să nu purtăm măști, să fim bine și doar bine. Există să fugim de răni, să punem măștile și să ne prefacem că noi nu, că noi suntem aproape perfecți. Toți avem părinți minunați, chiar și părinții mei sunt părinți buni pentru ,,simplul”fapt că mi-au dat viață, că atât cât au știut și putut m-au crescut, că m-au iubit în felul lor, că nu mi-au oferit mai puțin decât au știut.

Lise Bourbeau a tratat acest subiect în cartea Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine ( link afiliat). Recunosc că îmi știam bine rănile, sunt cumva logice în cazul meu, însă nu le acceptam, nu recunoșteam că măștile pe care le purtam destul de des erau din cauza rănilor mele. Am preferat să spun că e ok așa cum sunt, că sunt rănile mele și mi le asum, dar nu știam cât rău îmi făceam purtând măști, mințindu-mă că sunt bine, că nu am nevoie de nimeni care să sufle acolo unde doare.

Crezi că tu nu ai răni din copilărie? Tu nu porți măști? Acceptă că le ai, că sunt ale tale, că poți să le vindeci și că meriți să trăiești frumos!

Îți las mai jos cele cinci răni și cinci măști care nu ne lasă să fim noi înșine, însă îți recomand să faci tot ce îți stă în putință pentru a afla mai multe despre ele, doar așa vindeci și crede-mă că ai ce să vindeci, toți avem ceva de vindecat, chiar și atunci când credem că nu avem nimic.

Rana de respingere (masca de fugar)- respingerea este o rană foarte profundă, deoarce cel care suferă de ea se simte respins în ființa lui și în dreptul lui de a exista. Această rană este trăită în raport cu părintele de același sex. Orice om care se simte respins simte să fugă. De exemplul un copil care se simte respins( băiatul de tatăl lui sau fata de mama ei), este genul de copil care trăiește în lumea lui imaginară. Acesta petrece mult timp singur, își creează propriile povești, este liniștit nu face zgomot, numit adesea de către cei din jur și copilul cuminte. Copilul se poate simți respins de către unul dintre părinți chiar și în urma un reproș, din cauza nerăbdării sau a furiei unuia dintre părinți. Lise Bourbeau spune că cel mai elocvent exemplu este acela al unui bebeluș care nu este de sexul dorit de părinți. Nu alegem întâmplător acești părinți, ci pentru că avem nevoie să traim aceste experiențe. Fugarul, deși este un om care poate să facă foarte multe crede despre el că nu poate nimic, că nu este valoros, se străduiește să facă totul perfect pentru a se mulțumi pe el și oamenii din jurul lui. Este una dintre rănile pe care le port, de aceea aș putea vorbi mult și bine despre situațiile în care am fost fugară. Nu puteam să accept să fiu respinsă de către cineva, mai ales de cineva de sex feminim. Acum știu, conștientizez de ce, vindec și pot să renunț la masca mea în cele mai multe cazuri.

Rana de abandon (masca de dependent)– o altă rană, altă mască pe care le-am purtat peste tot cu mine în lume. Aș fi putut să jur că mama este responsabilă de această rană, că pe ea am cunoscut-o la 21 de ani, însă în realitate tata a contribuit la rana de abandon chiar dacă fizic a fost aproape de mine mulți ani. Rana de abandon se formează între 1 an și 3 ani cu părintele de sex opus. Când sunt mici( în cele mai multe cazuri),  fetița  se agață de tată, iar băiatul de mamă. Masca de dependent este cea pe care o poartă un copil care suferă de rana de abandon. As putea să scriu despre asta cu ochii închiși, fără să mă uit la ceea ce a scris Lise Bourbeau, pentru că ani buni am purtat această mască( cred că 29) dacă rana s-a produs atunci când zic eu că m-am simțit abandonată de tatăl meu. Femeia dependentă nu suportă singurătatea. De exemplu i se pare normal să aleagă  să citească singură o carte, dar dacă partenerul ei o lasă singură ca să citească o carte nu poate accepta. Dependentul se atașează foarte ușor de locuri, lucruri și oameni. Mama dependentă depinde mult de iubirea copilului ei și trebuie să simtă că se gândește mult la el. În cuplu, dependentul se sprijina de celălalt și il atinge des pe acesta. Cea mai profundă emoție care este trăită de dependent este emoția. Să fie trist pentru dependent este aproape o „plăcere”, pentru că de cele mai multe ori „iubește” rolul de victimă și pentru el toate evenimentele sunt defapt niste probleme, uneori greu de rezolvat. Un dependent va cere mereu susținere, sfaturi, păreri chiar dacă nu întotdeauna va ține cont de ele. El are nevoie să i se confirme că ales sau a făcut bine un lucru. O adevărtă drama se petrece în sufletul unui dependent chiar și atunci când este vorba de situații care pentru unii par banale.

Rana de umilire (masca de masochist) – rana se produce intre un an și trei ani în relația cu părintele care s-a ocupat de creșterea fizică a copilului. Te poți simți umilit din cauza controlului acelui părinte. Așa se ajunge ca un copil care s-a simțit umilit să poarte masca de masochist. Cea mai mare frică a unui masochist este teama de libertate chiar dacă el o cere și pare să o și aibă. Masochistul este de obicei un tip/o tipa gras/grasă. (Lise Bourbeau descrie în carte foarte bine cum putem să cu cunoastem  maștile pe care le poartă oamenii din cauza rănilor, doar după fizicul lor. De obicei masochistul se simte vinovat că mănâncă ( mai ales alimente care îngrașă și evită să o facă în fața altora. Adolescentul masochist se simte controlat la nivelul sexualității. Umilirea este mai profundă de obicei in relațiile mamă-fiică. Cu cât o femeie consideră mai mult sexul ca fiind ceva rușinos cu atât mai mult va atrage în viața ei abuzuri sexuale. Masochistul se pedepseste singur inainte sa o facă altcineva. Îi place să fie intermediar între două persoane.

Rana de trădare (masca de dominator) „Mai multe persoane care suferă de trădare au suferit din cauza faptului că părintele de sex opus nu și-a respectat angajamentul conform așteptărilor pe care copilul le avea față de părintele său. Rana se activează între doi și patru ani cu părintele de sex opus.”

Un dominator are privirea seducătoare și intensă. Întotdeauna va spune ca tine și va face ca el. Dominatorul se confesează foarte greu/aproape deloc cuiva pentru că îi este teamă că va fi trădat. Nu este rabdător și nici tolerant, însă face eforturi în acest sens. Unul dintre cei mai sensibili oameni este dominatorul. Ați vazut ,, un munte” de om care la prima vedere părea rău, dar cunoscându-l ați ajuns la concluzia ca omul ăla are o sensibilitate aparte? Cel mai probabil ați întâlnit un dominator, sensibil, dar care nu își arată prea mult această latură pentru că este ocupat să arate forță. Nu suportă să i se dea ordine, dar habar nu are de câte ori pe zi face asta. De obiceu ia decizii în numele altora, dar să nu îndrăznești să faci asta în numele lui. Minte  des, dar nu suportă sa fie mințit. Nu are încredere în oameni, e normal având în vedere rana din cauza căreia a ajuns  să poarte această mască. Unui dominator îi este teamă de despărțire și de angajamente.

Rana de nedreptate (masca de rigid) rana de nedreptate, dar mai ales masca de rigid mi se par una dintre cele mai dureroase rani și cea mai grea mască de dus.  Apare în relatia cu parintele de același sex între patru și șase ani. Întreabă un rigid ce mai face și îți va răspunde pe loc:,, foarte bine”. Nu este prefăcut, pur și simplu rigidul nu își arată emoțiile, în schimb are grijă să știe toată lumea ceea ce face el si ce are de făcut. Rigidul este foarte critic cu el, de aceea mereu tinde spre perfecțiune, vrea să mulțumească pe toată lumea și nici atunci nu e sigur că a făcut bine. El se îmbolnăvește rar, defapt recunoaște foarte rar acest lucru, ba chiar se laudă cu faptul că nu ia medicamente, că e sănătos -tun. Foarte greu se lasă iubit și la fel de greu își arată iubirea. Se compară mereu cu ceilalți, un lucru nedrept, astfel își alimentează el rana din copilărie. Desi reușește să se stăpânească, să nu se exteriorizeze rigidul se enervează foarte ușor.

Am găsit si am învățat atât de multe lucruri din cartea lui Lise Bourbeau încât aș vrea să vă povestesc cât mai multe, dar nu îmi ajunge timpul și nici spațiul. Nici nu am acest drept, tocmai de asta am încercat să explic cu cuvintele mele ceea ce am înțeles eu despre fiecare rană și fiecare mască în parte.

Lise Bourbeau spune așa: „pentru ca o problemă să dispară (oricare ar fi ea),trebuie mai întâi să o acceptăm, să o iubim necondiționat mai degrabă decât să vrem să o facem să dispară. Rănile noastre profunde au de asemenea nevoie să fie recunoscute, iubite și acceptate.”

Ce spun eu: Căutați să înțelegeți că părinții voștri nu au produs aceste răni în mod voit. Dacă ați simțit că îi urâți nu vă fie teamă să recunoașteți, va veni ziua în care veți accepta, veți ierta, se va termina. Voi puteți să opriți ceea ce purtați de la părinții voștri, puteți să nu provocați (inconștient) aceleași răni copiilor voștri, chiar puteți, dar numai conștientizând și vrând să vă opriți din când în când în dreptul vostru.

Vă recomand să citiți cartea și să o dați din mână în mână mai departe, ori să o faceți cadou, vă vor mulțumi cândva oamenii care au reușit să vindece niste răni și să arunce niște măști.

Tu ce maști porți? Ai curaj să spui? Acesta poate fi primul pas spre vindecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.