Chiar e despre tine? Răspunsuri la multe întrebări pe care le-am primit în toți anii ăstia de când scriu

Atunci când am decis să deschid acest blog am știut ce va fi, care era scopul, despre ce voi scrie. Am știut că va fi un jurnal, că de multe ori voi plânge și poate mă voi plânge aici, dar puteam să o fac pe un caiet așa cum o făcusem toată copilăria, adolescența și chiar adult fiind, nu?

Am vrut și am știut că pot fi unul dintre oamenii care ajută alți oameni. Acesta este scopul pentru care am deschis acest blog. Și a rămas același, chiar dacă de multe ori am vrut să renunț la a mai scrie despre mine. Este ciudat că sunt oameni care  cred că îmi expun viața enorm de mult, doar pentru că am curajul să vorbesc despre mine. În realitate aici este o picătură într-un pahar din viața mea ȘI NICIODATĂ NU VOI REUȘI SĂ SCRIU DESPRE TOT CE AM TRĂIT! Pentru asta mulți vor considera că greșesc, că odată ce am spus că sunt sinceră asta mă obligă să spun tot. Cine a mulțumit vreodată pe toată lumea? Nimeni! Nu am de gând să fiu eu aceea, dar azi am de gând să răspund la niște întrebări pe care le-am tot primit în privat de la multe femei care mi-au citit blogul.

 

Tu ai fost abandonată?

Toată copilăria am urât acest cuvânt și l-am urât ani buni și din viața de adult. Mă simțeam ca un obiect aruncat într-un colț, uzat, neimportant. Da, am fost abandonată. Când părinții mei au decis să divorțeze aveam doi ani și jumătate. Mama m-a căutat până la șase ani, iar de pe la șapte ani ai mei și tata și-a refăcut viața. Eu am ales să merg cu bunica, unchiul și mătușa mea, pentru că tata se recăsătorise și aveam o mamă vitregă ca în poveștile alea de pe vremuri, iar tata a fost de acord. Asta m-a costat cumva, pentru că deși toată copilăria l-am avut în viața mea, în realitate a fost tată pentru mine doar ultimii 7 ani din viața lui.

Cum ai reușit să o ierți pe mama ta?

Spun des că mama este una dintre cele mai bune prietene ale mele și este adevărat. Mama îmi știe toate secretele, pot să vorbesc cu ea despre orice, este acolo să mă asculte și să mă sfătuiască, dar mama mea cea adevărată a plecat anul trecut în august și mamă îmi este mătușa care m-a crescut și care și acum se comportă ca și cum aș fi copilul ei.Mama este femeia care mi-a dat viață, o iubesc și o respect pentru asta, dar bunica a fost mamă, tată , tot ce am avut mai bun pe lumea asta înainte de copiii mei. NU, nu am iertat-o pe mama în totalitate, încă lucrez cu mine, încă am momente când îi judec alegerea de a nu mă fi căutat, dar am iertat mult din faptele ei în momentul în care și eu devenit mamă și am trecut prin divorț. Momentan înțeleg că atât a știut și a putut ea în acel moment. Cred că iertarea este unul dintre cele mai grele procese și nu am ajuns acolo cu adevărat, chiar dacă de multe am crezut că am iertat.

Pe tatăl tău l-ai iertat?

Nu. După ce a plecat am crezut că da, chiar îl felicitam cumva că și-a trait viața din plin până la cei 41 de ani, doar că în terapie am înțeles că tata a fost cel care m-a rănit cel mai mult, fără să vrea, desigur. Povestea cu el și-a pus cel mai mult amprenta asupra vieții mele și asta m-a costat. Am iertat multe, însă la fel ca și în cazul mamei apar situații în care mă lovesc de trecut și îmi dau seama că nu, nu am iertat tot nici după ce a plecat. Moartea nu șterge nimic, chiar dacă noi avem tendința de a vorbi doar de bine despre cei care au plecat. Tata a fost eroul meu ca în visul oricărei fetițe, doar că fetița din povestea mea a fost rănotă de propriul erou.

Cum ai trecut peste moartea bunicii tale?

Nu am trecut. Peste așa ceva nu se trece. Port în mine fiecare moment cu ea, iar cele două săptămâni din luna iulie, timp în care ea a fost la pat și își aștepta sfârșitul m-au marcat pentru totdeauna. Bunica a fost omul care m-a salvat de la o viață grea. Fără ea poate că aș fi ajuns pe la orfelinat, poate că aș fi rămas cu tata și mama vitregă, poate fără sfaturile ei aș fi luat-o pe drumuri greșite atunci când am plecat de acasă să-mi fac rostul meu pe lume, așa cum îmi spunea ea. Bunica mi-a fost lecție până în ultima clipă a vieții ei și mi-a rămas și după. Prin ea am înțeles să îmi trăiesc, să-mi schimb dacă e nevoie viața. Plecarea ei nu este ceva peste care pot să trec vreodată. Încă mă trezesc cu gândul să o sun, încă am momente în care nu realizez că nu mai e și vreau să-i întreb pe ai mei ce face, încă plâng pe ascuns din dor de ea. Sigur, nu mai sunt ca în ziua în care a plecat, nici ca cea în care am văzut-o pentru ultima oară, nici ca în primele trei săptămâni după plecarea ei când efectiv nu știam cum să fac să mă ridic, cum să mă opresc din plâns și să-mi văd de viață, de copii, de ale mele, dar nu am trecut peste plecarea ei și nu voi trece. Nici nu îmi doresc, pentru că ea îmi amintește mereu să fiu tot mai bună, mai puternică!

De ce ai divorțat?

Pentru că nu am fost suficientă niciodată pentru familiile bărbaților cu care am fost deoarece eram o fată săracă, crescută de o bunică, iar tatăl fiului meu era de multe ori de acord cu mama lui. Asta a produs ruptura între noi, apoi divorțul a fost floare la ureche pe lângă ceea ce am trăit în casnicie. Și nu, nu am fost înșelată, abuzată , dar umilită. Mi se râdea în față că nu am pe nimeni și era rana mea cea mai deschisă, cea mai dureroasă.

În ce relații ai rămas cu fostul soț?

Foarte bune. Sigur, după mult timp am reușit să ne comportăm civilizat, să privim interesul copilului, atunci când noi nu mai aveam niciunul. Primul an după divorț a fost calvar, dar apoi lucrurile au început să meargă bine între noi și azi suntem în relații foarte bune. As merge la orice oră din zi și noapte la el dacă ar avea nevoie de ajutorul meu și cred că și el ar face la fel. Este tatăl copilului meu, sunt mama fiului lui. E normal să fie așa relația dintre noi, dar cum spuneam timpul vindecă și rezolvă tot.

De ce nu pui poze cu fiul tău?

Cred că este întrebarea pe care am primit-o cel mai des în ultima vreme. E cumva de înțeles, pentru că în timp ce cu fiica mea pun foarte des poze cu fiul meu pun foarte rar, de câteva ori pe an. Fiul meu locuiește cu mine, merge în vacanțe la tatăl lui, îl iubesc așa cum o iubesc și pe fiica mea. Asta înțelege orice părinte sănătos la cap, însă deși nu sunt genul de mamă care să nu pună poze cu copiii le respect alegerile atunci când ei cer ceva ce ține de mine. Denis nu vrea să i se facă poze, să pun poze cu el. Uneori vrea, atunci pun. De fiecare dată îi cer voie. Bianca în schimb îmi cere poze, iar pozele pe care le fac singură sunt făcute pe ascuns, altfel ar apărea în toate. Acesta este singurul motiv pentru care ,, imi țin prima minune ascunsă ”.

 

Când ai suferit cel mai mult din dragoste?

Ops, da. Felul ăsta de dragoste începe să fie subiect tabu pentru mine, pentru că am ridicat un zid și m-am axat pe muncă, pe mine și pe ceea ce vreau să devin. Am realizat că dragostea nu este ceea ce am nevoie acum, că probabil nu sunt suficient de vindecată și nici nu sunt genul de om care să se mulțumească cu puțin. Cumva cred că am pierdut trenul ăsta și probabil că mă voi așeza din nou pe peron și-l voi aștepta atunci când voi considera că sunt pregătită să traiesc din nou o poveste de iubire autentică. Cred că nimeni nu mă va mai iubi așa cum m-a iubit prima mea iubire, dar nu după el am suferit cel mai mult. Cel mai mult am suferit după o iubire mincinoasă, însă acesta poate că este singurul lucru despre care nu voi discuta niciodată pe blog, detaliat.

De ce lupți pentru femeile abuzate?

Pentru că sunt femeie, pentru că nu văd niciun motiv pentru care o femeie să fie lovită. Pentru că am fost lovită și știu ce înseamnă. Întotdeauana voi lupta pentru ele și voi sări în ajutor oricărei femei va veni spre mine si va cere să fie ajutată. Voi iniția campanii și voi susține femeile abuzate toată viața mea. Asta este ceva de care sunt sigură 100% și nu se va schimba nicicând.

Scrii mereu despre tine, trăirile tale, viața ta? 

Nu. De multe ori scriu ce gândesc, dar mi se întâmplă să nu pot să pun în practică în viața mea. Scriu cu sufletul, nu mint , nu scriu pentru vizualizări, dar nu reușesc mereu să am viața pe care mi-o doresc. Niciodată nu voi îndemna femeia să rămână lângă un bărbat care o lovește, o înșeală, o minte, dar eu am suportat multe dintre acestea, pe toate chiar și am rămas. Am greșit. Asta nu înseamnă că voi spune și altora să greșească, nici că le voi judeca pe cele care rămân, însă îmi scriu des femei abuzate și răspunsul meu este și va fi mereu același: un bărbat care te-a lovit, mințit, înșelat o dată o va mai face. Tu decizi dacă asta vrei să trăiești sau nu! Scriu și advertoriale, blogul ăsta uneori îmi aduce bani, dar niciodată nu scriu minciuni. Dacă fac reclamă la ceva mă asigur că acel lucru merită promovat. Scriu și ficțiune uneori, dar inspirată din viața mea în mare parte. Sunt lucruri pe care efectiv nu vreau să le spun aici despre mine, însă pe care le-am trăit eu și milioane de femei. Poveștile mereu vor vindeca și acesta este rolul meu aici. Poate de multe ori pun sare pe rană și apoi suflu să treacă. Încep cu ale mele, mereu, altfel nu aș ști să scriu.

Articolul precedentPrăjitură franțuzească
Articolul următorJuland By Oti- jucării STEM
Ralucahttps://www.cocktaildeviata.com/
Sunt Raluca Bădiță, am 32 de ani, doi copii, un blog și un business în Forever. Aici găsești bucăți din sufletul meu, vei plânge și vei râde deopotrivă, dar nu vei mai plecă, îți promit! Am aruncat cu praf magic peste fiecare articol și-am strâns lângă mine oameni care să-mi rămână o viață. Casa sufletului meu este mare. Rămâi de vrei, brațele-mi sunt calde! Pentru colaborări sau un pahar de vorba mă găsești pe email ralucabadita@yahoo.com

Related Stories

Cele mai citite

Garaje metalice

În Aprilie se împlinesc șase luni de când am permis și mașină. În sfârșit...

Chiar e despre tine? Răspunsuri la multe întrebări pe...

Atunci când am decis să deschid acest blog am știut ce va fi, care...

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Despre cum m-am iubit cu seful meu

Eram angajata lui Ăhă! Am făcut-o și pe asta la viața mea. M-am îndrăgostit de...

Pentru ca imi esti…

Pentru ca imi esti... Si soare si nor... Si liniste si pace... Si bine si...

Juland By Oti- jucării STEM

Cred că nu este o perioadă mai bună decât aceasta pentru joacă, jocuri, jucării....

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.