Cine ești tu, femeie?

S-a întâmplat să mi se pună această întrebare în urmă cu aproape un an. Am fost surprinsă, desi…teoretic știam că fix despre asta discutam la șezătoarea organizată de Elvira Tănăsescu, dar când mi s-a pus mie această întrebare, oh, Doamne, câtă nebunie, durere, confuzie, neputință a declanșat în mine!

Bunica era bolnavă, căsnicia mea se afla în una dintre cele mai urâte etape pe care le-am trăit în vreo relație,  iar eu eram copleșită de tot și toate. Mă întrebam des :  ce vreau? cum să fac ? de ce nu merge? de ce mi se întâmplă mie? unde să mă duc?

Erau întrebări fără răspuns, pentru că eu nu știam cine sunt, nici ce să mă întreb, nici măcar să fiu blândă cu mine și să înțeleg esențialul vieții: toate lucrurile se întâmplă cu un scop în viața asta și nimic, dar nimic nu este întâmplător.

Am plâns la întâlnirea aia cu fetele. Am plâns exact ca un copil neputincios, fix așa cum mă simțeam și am fost șocată să observ că mă simțeam oricum, dar nu femeie. Da, pentru că din toată întrebarea, ceea ce m-a șocat a fost doar cuvântul ,, femeie”.

What? Adică eu sunt femeie? De ce mă întrebi pe mine? Nu sunt un copil neputincios? Nu sunt o victimă? Și cum, femeile astea se uită la mine așa fără să zică ceva, orice? Îmi dau șervețele si mă lasă să plâng? Se mai  uită la mine ca și cum ar fi ceva normal și asta nu-mi place deloc.

Târziu am aflat că era chiar normal să-mi plâng frustrările, neputințile, durerile. Să le plâng cu ochii goi, cum s-ar zice, în văzul tuturor, era, însă o treabă rușinoasă pentru mine, pentru că da, mă simțeam un copil în corp de adult, o victimă, dar pozam în femeia puternică și capabilă să-și ducă singură durerile. Capabilă eram, femeie nu prea, puternică te face viața, oarecum.

Adevărul este că eram o neasumată, că lăsam lucrurile să se întâmple în voia sorții și chiar dacă luam decizii nu mi le asumam. Tind să cred acum că nici nu le gândeam prea mult. Spuneam că mă gândesc la toți oamenii din jurul meu, la ce implică o decizie, dar de fapt eu nici măcar la mine nu mă gândeam, pentru că nu știam cine sunt, ce vreau, nu mă cunoșteam îndeajuns și niciodată nu accesasem femeia din mine. Crescusem un copil într-un corp de femeie și îl plimbam prin lume așa cum aveam chef. Cu rănile bine ascunse și cu ochii triști și goi, dar fardați. În haine de femeie, dar mânjite cu amintiri grele din copilărie. Cu sufletul aparent curat, dar numai eu știu câtă ordine a fost nevoie să fac acolo, câte răni am bandajat, peste câte s-a pus sare, de câte ori mi-am băgat cracii urlând că nu mai suport viața asta, că nu mai vreau nici terapii, nici dezvoltare personală, nici să devin o femeie echilibrată și apoi o luam de la capăt și iar munceam cu mine. Iar mă duceam în trecut la Raluca aia mică și neajutorată și o întrebam ce mai face, cum îi e, ce o mai doare, ce ar fi vrut și n-a avut.

Iubire! îmi țipa din toți rărunchii. Și în timpul terapiilor mi-am astupat de multe ori urechile, așa invizibil, pentru că nu mai suportam să o aud cum cere ceva ce nu știam să-i dau. Și ochii.  Mi-am pus și mâinile la ochi pentru că nu suportam să o văd atât de tristă. Au fost câteva ședințe pe copilul interior, ședințe fără de care nu aș fi reușit să ajung să îmi cunosc nevoile, să înțeleg că nu pot da timpul înapoi, dar că nu-i târziu să-i dau copilului din mine tot ce ar fi vrut și n-a avut și că dacă cineva poartă o vină, merită iertat. A fost greu să iert, dar cel mai greu a fost să mă iert pe mine pentru toți anii în care am trăit viața ,,la mișto” și nu am privit niciodată spre mine, nu am ținut cont de adevăratele nevoi. Niciun om nu are nevoie de tratamentele pe care mi le-am aplicat eu, ori pe care le-am acceptat de la alții.

O femeie care se iubește și se respectă nu are nevoie de jigniri, agresiuni, abuzuri, tutun, alcool, nopți pierdute, lacrimi pentru bărbați care nu dau doi bani pe ea, dar este adevărat că o femeie nevindecată de copilăria dureroasă, de abandon, abuz, respingeri, umilințe nu dă doi bani pe ea și nu dau nici alții.

Mi-a fost  greu și să învăț despre sexualitate, feminitate, senzualitate. Evident, le asociam cu opiniile tatălui meu, cu faptul că femeia e curvă oricum, iar dacă își mai permite și aceste trei lucruri deja este o curvă proastă. Pentru tata femeia era un obiect sexual, cineva care trebuia să-și asume rolul de femeie, iar femeia in ochii lui făcea sex cu plapuma în cap, fie că avea sau nu chef și o făcea pentru că TREBUIA. Dacă fuma, se ruja, se îmbrăca altfel, purta o frizură mai sofisticată , atunci femeia era curvă.

Cât timp mi-am purtat copilul rănit în trupul de femeie prin lume am avut vocea tatălui meu în ceafă și nu-mi spunea niciodată ce aș fi vrut să aud, chiar dacă mă incăpățanam să fac lucruri despre care dacă ar fi știut tata ar fi spus chestii nu tocmai ortodoxe, dar am ascultat și de el cu sfințenie, ca un copil care are nevoie multă de iubire, acceptare și validare: am acceptat abuzul, sexul cu plapuma în cap, m-am făcut preș în fața omului iubit, am dat mult și am primit puțin, pentru ca eram femeie și pentru că femeia era supusă în ochii tatălui meu. Ce bine că l-am iertat pe tata și că atunci când am înțeles de ce gândesc ceva, dar actionez în dezacord cu princiipile mele de viață, mi-am cerut și eu iertare: iartă-mă, tată, dar eu nu mai pot să accept abuzul de niciun fel, eu fumez, pentru că încă sunt rămășițe de dureri, nu pentru că sunt curvă, eu, tată, port tocuri și ruj roșu și mă îmbrac cum simt și vreau, iar asta nu mă face mai puțin demnă. iartă-mă, tată, sunt femeie și femeia e divină! Femeie e cea care ți-a dat viață, cea care ți-a fost bunică, soție, fiică, soră, nepoată și aș fi vrut să vezi femeia altfel, dar asta nu mai este treaba mea! Eu îmi urmez destinul meu. 

După multe, multe lacrimi și ore în care am învățat să accept că așa a fost tata, să iert și să ma desprind am început treptat să scot la lumină femeia din mine. Să mă respect, să mă iubesc, să fiu asumată, responsabilă. Am început să strălucesc și au început și oamenii din jurul meu să-mi spună: se întâmplă ceva cu tine, îți strălucesc ochii, ai întinerit și ești mai frumoasă decât oricând! Pentru mine treaba asta cu ,,schimbarea vine din interior” a fost un bulshit multă vreme, timp în care eu citeam în cărți să-mi curăț rănile, dar mergeam la coafor și-mi schimbam culoarea la păr. Abia acum am înțeles de ce întrebarea ,, cine ești tu, femeie?” a durut atât de tare. A fost nevoie să înțeleg cine sunt eu cu adevărat, nu ceea ce au făcut părinții, societatea, viața din mine.

Eu sunt femeia care se iubește și se respectă și pe care cei din jurul ei o tratează așa cum merită: cu iubire și respect

Eu sunt femeia care își ascultă sufletul și nu mai simte vină pentru nimic

Eu sunt femeia care nu ar mai accepta orice bărbat în viața ei, pentru că îmi sunt de ajuns și iubirea altcuiva este doar un plus în viața mea, nu caut jumătăți, sunt întreagă și sunt perfectă cu toate imperfecțiunile mele

Eu sunt femeia care pleacă după multe încercări de a conviețui în armonie, pentru că eu cred că totul se poate repara, dar că nu oricine poate face asta.

Eu sunt femeia pentru care s-a meritat să muncesc, să citesc, să fac terapii, să plâng, să trântesc, să lovesc, să urlu, să evoluez.

Eu sunt cea mai bună variantă a mea la momentul ăsta și am capacitatea de a înțelege că absolut normal să cazi și să te ridici, să mai dai o fugă prin trecut și să te întorci mai vindecat în prezent.

Eu sunt femeia care se folosește de trucurile de înfrumusețare, dar care a înțeles că adevărata frumusețe este în interior

Articolul precedentTatuaje cu povești
Articolul următorPoate vine Moșul, buni
Ralucahttps://www.cocktaildeviata.com/
Sunt Raluca Bădiță, am 32 de ani, doi copii, un blog și un business în Forever. Aici găsești bucăți din sufletul meu, vei plânge și vei râde deopotrivă, dar nu vei mai plecă, îți promit! Am aruncat cu praf magic peste fiecare articol și-am strâns lângă mine oameni care să-mi rămână o viață. Casa sufletului meu este mare. Rămâi de vrei, brațele-mi sunt calde! Pentru colaborări sau un pahar de vorba mă găsești pe email ralucabadita@yahoo.com

Related Stories

Cele mai citite

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Garaje metalice

În Aprilie se împlinesc șase luni de când am permis și mașină. În sfârșit...

Te iubim, tati!

Pentru ca ne iubesti atat de mult incat nu exista moft pe care sa...

Ți-ai găsit sufletul pereche? Sau poate geamăn?Ești într-o relație...

Pe Andreea Croitoru o știu din online. M-a atras din prima energia ei și...

Pentru ca imi esti…

Pentru ca imi esti... Si soare si nor... Si liniste si pace... Si bine si...

Fototerapia- Interviu cu Roxana Cimpoeru Ilie

Pe Roxana Cimpoeru Ilie o știu de aproximativ un an din online și de...

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.