More
    Mamici talentate ,, Copiii mei meritau o mamă mai bună'' De la agonie la...

    ,, Copiii mei meritau o mamă mai bună” De la agonie la acceptare

    • tăceți, vă implor tăceți că nu mai suport să vă aud! Țipam ca o femeie ținută în cămașa de forță!

    Adevărul este că mă strângea viața! Mă simțeam captivă într-un destin pe care mi-l scrisesem singură, la mișto, în bătaie de joc, parcă!

    Mă strângeau durerea, neputința, furia, sentimentul de vină şi gafam des. Refulam pe ei, apoi adormeam cu sentimentul de vină, îi pupam ca o mamă conservatoare în somn și îmi părea rău pentru comportamentul meu. Eu știam că nu e nici vina mea, dar ei? A lor chiar nu era!

    Am știut mereu, încă dinainte să îi am ce fel de mamă voi fi și sub nicio formă nu mă regăseam în mama crizată pe copilul care a spart un pahar sau nu și-a dus ciorapii murdari la coșul de rufe, însă nu știam de unde să,, o iau” pe mama blândă care să înțeleagă că fiica ei are și ea momentele ei de furie, că fiul ei este tot copil chiar dacă unul de 9 ani. Mi-am dorit de multe ori să treacă timpul repede, să-i văd la casele lor și să rămân singură în nebunia mea. Să nu mă mai simt responsabilă de suferința lor, să nu mai trebuiască să controlez furii pe motiv că văd copiii, să nu… Dar azi, azi rog timpul să mai stea și pe Dumnezeu să mă ierte, pentru că în toată furtuna ei sunt liniștea mea, ei sunt soarele și luna, ei sunt Universul meu!

    • haide, vino la mami în brațe și stai cât vrei tu

    -bine…mi-a spus printre suspine Bianca și s-a cuibărit la pieptul meu, atunci când a avut o criza de furie

    • acum trec mai ușor nervișorii, mami?

    • da!

    • și supărarea e mai puțină?

    -da!

    -stai cât vrei tu, iubita mea!

    -munt vau să stau, mami!

    • mult, mami, mult stai!

    Așa m-am trezit vorbind la ceva timp după ce nervii, frustrările și toate furiile au plecat. Și nu mi-au trebuit cărți de parenting, nici alte mame care să-mi spună cum să mă controlez și ce trebuie să fac.

    Mi-au trebuit liniștea și acceptarea, pentru că iubirea era! Nu i-am iubit mai puțin atunci când îi certam și amenințam. Pe ei i-am iubit la fel în fiecare moment din viața mea, dar eu cu mine aveam multe lucruri de reglat!

    Când am decis prima oară că am nevoie de terapie, că eu singură nu mai fac față şi efectiv nu mai pot să bandajez răni care sângerau încontinuu am simțit o rușine greu de descris. Cum să recunosc că nu sunt o mamă bună? Chiar și în fața unui psiholog, care se presupune că înțelege și nu judecă. Vedeam atât de multe mame blânde în jurul meu, păream și eu una dintre ele, dar nu eram!

    Până la urmă, acolo față-n față cu omul care avea să-mi ghideze pașii spre vindecarea rănilor alea sângerânde, vechi și dureroase, prima nemulțumire care mi-a ieșit pe gură a fost: copiii mei merită o mamă mai bună. Eu nu sunt o mamă bună pentru copiii mei!

    Oh și câte au ieșit atunci la suprafață! Atunci multe, dar de atunci și până acum și mai multe. Tot fac curățenie în suflet. Tot mă mai împiedic de câte o respingere din partea tatălui de când eram și eu copil ca și copiii mei. Tot mai,, aud” câte un părinte al unui bărbat care nu este de acord ca fiul lui să aibă o relație cu o fată săracă, crescută de o bunică. Tot mă mai doare uneori ziua în care mama a plecat, desi nu mi-o amintesc efectiv. Se mai întâmplă și azi să fiu furioasă, nemulțumită, geloasă, speriată, anxioasă,dar pot să spun cu mâna pe inimă că nu mai sunt nici mama, nici soția, nici prietena, fiica, nepoata, sora, verișoara de acum doi ani.

    Acum când plouă am puterea de a vedea partea bună de după potop. Adică știu că va ieși curcurbeul. Și dacă nu e curcubeu, tot se va însenina. Poate nu în ziua aia, dar în urmatoarele sigur.

    Acum când țip știu că nu sunt rea, doar rănita. Și caut în mine cu blândețe și înțelegere ca să văd ce a durut și tot mai doare.

    Acum nu mă mai compar cu alte mame. Nici nu mai judec. Nici pe ele nici pe mine. Acum știu că sunt mama perfectă pentru copiii mei și că nu îi iubesc mai mult sau mai puțin decât atunci când,, eram lupul cel rău”.

    Acum știu să mă accept așa cum sunt. Uneori, de foarte multe ori mă iubesc sincer și îmi iau de la viață tot ce am nevoie fără să mai simt vină.

    Acum știu că viața nu este despre cum spun alții că ar trebui să fie, ci este fix cum alegem noi să fie. Desigur, totul este discutabil,pentru ca nu alegem noi mereu. Se întâmplă să ne lovim grav şi să ne doară îngrozitor, să ne ia ani să vindecăm răni provocate de un eveniment care nu a depins de noi, de exemplu moartea cuiva drag, un divort neașteptat, etc

    Acum am ajuns de la agonie la acceptare. Ma iubesc și mă accept așa cum sunt. Și mă accept așa cum sunt și atunci când mi-e foarte greu să o fac, pentru că nu este deloc o treabă ușoară, dar aduce infinit de multe lucruri frumoase acceptarea asta.

    Tu, mama care iubeste, țipă, plânge, lovește, trântește. Tu, cea care zi de zi lupți cu propriile gânduri, răni, dureri, fustrări, de câte ori te-ai simțit o mamă rea? Te-ai gândit vreodată că tu ești cea mai bună mamă pentru copiii tăi, așa cum ești în acest moment?

    Eu îți spun că da, esti cea mai bună mamă pentru copilul tău și îți mai spun ceva: lucrurile nu rămân așa, pentru că noi, oamenii suntem într-o continuă evoluție. Acceptă-te exact așa cum ești și vezi care este lecția pe care o ai de învățat și îți promit că niciodată nu vei da înapoi, ci întotdeauna vei face pași spre un viitor mai bun. Cu liniște și acceptare. Cu iubire. Pentru tine și copiii tăi.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Citeste si:

    Tu ești lumina mea în întuneric

    În zilele în care îmi este bine și mă bucur ca un copil mic de tot ceea ce îmi trimite Dumnezeu prin oameni... Te...

    Totul despre șezătoarea Urban Mind Cocktail – Interviu cu Elvira Tănăsescu

    Pe Elvira o știu de doi ani, v-am mai povestit despre ea, despre cât m-a ajutat să lucrez cu ea, câte frici mi-am învins...

    ,, Copiii mei meritau o mamă mai bună” De la agonie la acceptare

    tăceți, vă implor tăceți că nu mai suport să vă aud! Țipam ca o femeie ținută în cămașa de forță!Adevărul este că mă strângea...

    Cea mai mare provocare: Întalnirea cu mine (constelații familiale)

    Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că eu știu prea puține lucruri despre mine aș fi fost în stare să-l fac nebun și să...