More
    Despre copii Cum mi-am dat seama că sunt însărcinată

    Cum mi-am dat seama că sunt însărcinată

    Multe femei, aș spune chiar majoritatea, își dau seama că sunt însărcinate înainte de a face un test de sarcină sau de a le da medicul vestea cea mare. Experiența asta frumoasă am trăit-o și eu, de doua ori chiar!

    Prima oară când am rămas însarcinată am plâns trei zile și trei nopți. Nu știu dacă de bucurie sau tristețe, nu mă întrebați, vă rog! Eram ,,mică” și confuză. Așteptam de un an să devin mamă, dar nu eram sigură că voi ști ce să fac, că voi avea curajul să nasc, să schimb scutece, să plimb bebeluș în toiul nopții cu plânsete fără opriri. A fost cea mai ușoară sarcină, cred ca și vârsta a avut acolo un cuvânt de spus. Au trecut nouă ani de atunci, nouă ani frumoși!

    sursa; pixabay.com

    A doua oară am știut că sunt însărcinată, că voi naște o fetiță cu părul ondulat, că se va numi Bianca și că îmi vor da bătăi de cap atât sarcina cât și nașterea, dar mai ales ea. Nu, nu sunt mama omida,   dar am dat-o pe comandă și a fost livrată la timp, cu o zi mai înainte de cât prograsem eu să-i văd ochii.

    Serios acum, toate simțim care este momentul în care să cumpărăm un test de sarcină. Pentru a ne amuza împreună, dar și pentru a fi de folos viitoarelor graviduțe, vă invit să scrieți în comentarii, pe scurt, povestea voastra despre cum v-ați dat seama că în burticile voastre cresc minuni.

    Cum mi-am dat seama că sunt însărcinată:

    Locuiam pe o altă planetă– nu știu să va zic pe care, dar dacă din greseală eram pe pământ, acesta se învârtea prea tare cu mine. Aveam amețeli și dacă beam apă, și dacă mă ridicam brusc, și oi fi avut și în somn. La prima sarcină credeam că am lipsa de calciu, la cea de-a doua tocmai renunțasem la fumat și îmi spuneam că e lipsa de nicotină, în realitate  eram puțin cam însărcinată în ambele cazuri.

    Aș fi vrut să am un pat în baie– Am tot dat vina pe o răceală la ovare( bine că nu am încercat să tratez) pentru că mergeam foarte des la baie. La ambele sarcini. Mda, este unul dintre simptome, deloc plăcut, mai ales în timpul nopții când ți-e somnul mai dulce și tu trebuie să te împarți între dormitor și baie. Partea proastă este că se agraveaza nevoia de a te muta în baie cam pe la final de sarcină, partea bună este că pentru a da viață unor minuni nu numai că nu ne deranjează aceste drumuri, ci am fi capabile să ne mutăm cu totul în baie.

    Un abdomen mai cald și un milion de emoții– temperatura bazală ridicată știu că  este unul dintre simptomele pe care majoritatea îl simțim, dar nu este cel mai important și sigur, însă emoțiile pe care le simți atunci când îți plimbi mâna pe abdomen întrebându-te dacă crește sau nu o minune în tine, fac cât un milion de teste de sarcină. Mi-e greu să cred că nu am simțit toate la fel! Eu și acum simt furnicături în tot corpul când îmi amintesc acel moment.

     Aș fi mâncat și carne de om– ei, hai, nici chiar așa, dar nu  spun convinsă. Îmi era atât de foame și aveam atât de multe pofte încât bătută-n cap să fi fost și tot m-aș fi prins și eu că sunt însărcintă. Pe parcursul sarcinii au dispărut poftele de anumite alimente( sunt mult mai pofticioasă de obicei), dar nu și pofta de mâncare. Aș fi mâncat aproape orice și aproape oricând. De asta am și ajuns obeză din schiloadă.

    După simptomele astea am ajuns să cumpăr teste de sarcină. La prima sarcină mi-am cumpărat singură un test și nici nu știam cum să-l folosesc.  La a doua sarcină m-am dus dimineața la ora cinci lângă soț, după ce mă mângâiasem eu pe abdomen și i-am șoptit suav la ureche: să te duci să-mi cumperi test la prima oră că eu sunt gravidă!

    Mi-a făcut un compliment când a văzut că e pozitiv, dar nu pot să vă spun, pe blogul meu se vorbește doar frumos și serios:))

    Aștept și poveștile voastre, sunt sigură că sunt de spus mai departe!

    3 COMENTARII

    1. M-am simtit amețită la audieri. Eram cu un avocat celebru, langa un procuror mai putin celebru. 4 ore. Nu am ucis si nu am lovit pe nimeni, nu am furat, nu am facut trafic de droguri. Doar m-am luat de cine nu trebuie intr-o instituție. M-am cerut la baie…

      Am facut mult pipi. Nici vorba sa banuiesc ceva pentru ca eu mai eram intr-o relație.
      In sfarsit. la primul termen, auzind ce cere procurorul de caz si acuzatiile si modul in care sunt numită, am rămas atat de calmă si o singură idee mi-a aparut in minte. Nu voi putea adopta niciodata. Stiu iubi mult, aș fi adoptat dar iata, traiesc intr-un film regizat in care m-au pus cu forța. Nimeni nu mi-ar incredinta mie un copil. Nu stiu de ce m-am gandit la asta cand eu nici casatorie nici copii nu aveam si nu avusem vreodata in plan.

      A fost si este inca foarte greu psihic si mai greu e că nu pot spune adevarul, adevarul MEU. Copilul mi-a redat viata la propriu. cand am iesit din sala aia mica, prietena mea s-a mirat: cum de ai rezistat asa, mie-mi venea sa plang. Am spus ca nu stiu de ce sunt asa de senina si de bine. Ea a zis dupa 3 secunde: de cand nu ți-a venit ciclul?

      Asa am aflat. Am știut in momentul ăla. 38 de ani. Singura de tot, jobless si gravida 🙂
      Si stiam ca va urma si judecata oamenilor. Doar suntem in Romania. Nu-mi pare rau decat de ceea ce s-a petrecut inainte de-a afla că sunt gravida. Un lucru pentru care voi plati o viața si eu si copilul…

    2. Imi aduc eu aminte….ai cumparat un test de la farmacie…dar vorbisem cu tine la telefon si am simtit si eu ca esti insarcinata..si am trimis mesaj „ai facut testul?” si tu …”nu…(aveai nush ce treaba), si apoi cand ai facut…se vedea asa….de parca nu se vedea…insa am zis „vine Bianca” :)))
      Eu o omiduta alaturi de tine

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Citeste si:

    Femei de succes

    ,,-Ești o femeie de succes?-dacă așa se spune femeii care stă acasă și crește copii, da, atunci sunt o femeie de succes!''Cam asta vorbeam...

    Votez. Sunt responsabilă.

    Recunosc. Nu aş fi scris acest articol dacă Ioana nu ar fi venit pe pagina ei cu acest îndemn. Pentru mine a fost un...

    Să mă ierți…

    Și acum? Ce fac eu acum fără tine? M-ai invatat sa traiesc frumos, dar nu mi-ai spus niciodată unde să întreb de tine atunci...

    Ți-ai găsit sufletul pereche? Sau poate geamăn?Ești într-o relație karmică? Interviu cu Andreea Croitoru

    Pe Andreea Croitoru o știu din online. M-a atras din prima energia ei și tot ceea ce posta despre masajale și terapiile pe care...