Cum recunosti un abuzator?

Campania ,,MAMI DE CE PLANGI” se apropie de final, insa mai avem multe informatii de oferit, asadar Irina Stoica, psiholog si formator, a vorbit despre portretul abuzatorului. Pe Irina o gasiti si aici pe grupul de sustinere al campaniei, dar si pe blogul ei Un parinte cuminte

Un abuzator nu este ușor de identificat, nu atât de ușor pe cât ar putea părea. Fiindcă există și abuzatori care ies din orice tipar, abuzatori care sunt complet imprevizibili, abuzatori care fac eforturi deosebite pentru a-și construi o imagine în spatele căreia nu am bănui comportamente deviante. Dar ceea ce îl face greu de depistat este disocierea lui însuși de partea sa abuzatoare. Fiindcă, cu mare dificultate si mult travaliu, un abuzator își va recunoaște tendințele abuzive. Deseori vina pentru manifestările sale va cădea asupra lumii, vieții nedrepte si de cele mai multe ori, asupra victimei sale.

Totuși există trăsături comune și semnale de alarmă care ne pot da de bănuit că suntem față în față cu un abuzator: gelozie extremă, controlul asupra tuturor aspectelor vieții partenerului, izolarea sistematică a partenerului, rigiditate în evaluarea rolurilor femeie/bărbat, amenințarea cu sau folosirea violenței fizice, istoric de violență, umilirea și/sau denigrarea calităților sau reușitelor partenerului.

Clinic, identificăm tulburarea de personalitate antisocială, partenerul înșeală și minte pentru a obține beneficii personale sau plăcere; tulburarea narcisică cu o supraevaluare a capacităților și modului de acțiune și gândire propriu; personalitatea de tip borderline, care se caracterizează prin instabilitate și relații cu trecerea de la atitudinea de idealizare la demonizare.

După părerea mea, ar trebui să existe obligativitatea consilierii pentru cei amendați pentru tratamente abuzive. Acest lucru are loc în unele țări. În timp, prin terapie individuală sau de grup, partenerul abuziv are posibilitatea să iasă din rolul său și să perceapă sentimentele partenerului abuzat. Justificările actelor de violență de început se vor retrage și, descoperind ceea ce a condus către astfel de atitudini și , mai ales intrând în contact, cu partea din el însuși rănită inițial, va putea să dezvolte empatie față de sine. Răspunsul empatic va veni apoi și în legătură cu suferința partenerului din prezent și își va putea asuma modificările ce pot îmbunătăți relația. Cred , în concluzie, într-o rată de succes în consilierea  abuzatorului, dar și acesta trebuie să fie conștient de repercusiunile actelor sale și dispus să intre în cabinet întreg. Terapia de cuplu nu este recomandată decât în momentul în care abuzatorului este pregătit să își admită abuzul și a parcurs o mică parte din drumul vindecării deja.

Ne place să credem că femeile abuzate aparțin unor anumite segmente de populație în care nu ne înscriem. Ca și în privința depresivului, oamenii din jur aleg să devină intoleranți cu ceea ce ei numesc *alegerile* individului și această intoleranță conduce la ascunderea adevărului de către cei care suferă. În fapt această alegere a noastră ca societate de a ignora si a fi intoleranți si rigizi cu dramele celor de lângă noi, contribuie la aceste alegeri ale lor, pe care le hulim comozi din confortul poziției noastre superioare.

Nu, femeile din relații abuzive nu au un IQ mic, nu au școală puțină, nu sunt din mediul rural, nu sunt slabe si ignorante. Nu acesta este portretul femeilor care sunt abuzate de parteneri. Realitatea ne vorbește despre violență domestică în toate mediile, păturile sociale, inclusiv în cazul femeilor cu studii superioare, funcții și venituri mari. Si totusi ce au în comun aceste femei? Deseori în istoricul de familie regăsim cei doi poli -abuzatorul si victima. De trecut putem fugi sute de mii de kilometri, dar trecutul nu e intr-un timp si spațiu pe care îl putem părăsi. El s-a imprimat adânc în psihicul si trupul nostru; acesta este în fapt timpul si spatiul lui.  Astfel că istoria nu devine istorie decât odată cu conștientizarea, iertarea și vindecarea. Iată de ce istoricul violent se transformă, în cazul victimelor abuzurilor, în prezentul violent din care nu pot ieși. În afara unui istoric de violență la care au fost martori sau pe care au indurat-o în mod direct, multe dintre femeile abuzate au o stimă de sine scăzută, nu cred în resursele lor și au trăsături de personalitate dependentă. Când nu meriți, nu știi, nu poți și asta e ce auzi dinăuntrul și din afara ta, atunci esti forțat să exiști în condițiile celor care te acceptă. Există și un aspect empatic, matern pe care abuzatorii îl stârnesc în celălalt. Fiindcă unele femei abuzate se simt datoare și își asumă acest rol și cu idea de a-l salva pe omul de lângă ele de el însuși, de trecutul lui si durerea din el. Deseori speranța că partenerul se va schimba și totul va fi ca în momentele lui bune, este unicul combustibil care poartă vehiculul abuzului ani sau chiar zeci de ani la rând. Intr-un fel, dacă cei doi poli abuzat-abuzator există in victimă, e de înțeles că aceeasi polaritate, dar acționând invers, există în abuzator. Deci , pe undeva, salvarea pe care o încearcă victimele e menită  părții rănite a abuzatorului, a victimei din el. Ceea ce ar înseamna că ele rămân în relație pentru a se salva pe ele însele de la abuz. Ar fi o încercare sortită eșecului  pentru că se realizează printr-un altul si nu înauntrul ființei. Nu putem salva pe nimeni decât pe noi înșine și asta putem realiza doar prin noi, cu resursele noastre si in propria casă a psihicului nostru. Ce e în celălalt si ne afectează, e și în noi și, de aceea, singura salvare poate veni odată cu constientizarea abuzului pe care îl purtăm în noi. Alegerile se fac conștient și, în cazul femeilor abuzate, sunt complexe, noduri traumatice inconștiente care agață puternic femeia de cel pe care ea îl consideră a-i fi sortit. Iată unul dintre motivele pentru care nu putem vorbi despre alegerea individului și nici despre slăbiciunea lui.

Timpul vindecă, dar nu singur. Nu fără participarea noastră reală și activă. Participarea poate veni odată cu decizia contactării unui specialist, dar travaliul va trebui să depășească ora destinată consilierii sau terapiei. Desi dureros, un astfel de travaliu, realizat corect, va face lumină în materialul inconștient și va aduce în conștiință atitudini, perspective și resurse, care vor îmbunătăți calitatea vieții relaționale.

Deseori femeile simt atât de multă rușine, neacceptare și critică, încât, chiar și în terapia individuală, vorbesc cu dificultate despre ceva ce , cred ele, ar stârni șocul, disprețul sau dezaprobarea psihologului. De aceea este atât de important să creăm o relație terapeutică plecând de la conținere. Indiferent unde ești, ce crezi despre tine și ce ți s-a întâmplat, aici – în relația terapeutică, în spațiul terapeutic – ești în siguranță și în acceptare. Acesta este după mine un lucru foarte important, fiindcă, în timp, cel din fața noastră va începe să dialogheze cu aceeași empatie și acceptare cu el însuși. Si, la fel de important, găsesc a fi modul în care se selectează terapeutul. Un terapeut nu trebuie să fie interesant, ci interesat….de ceea ce ai de spus despre tine, nu de ceea ce are de comunicat despre situația ta. De aceea o alegere în baza unei conexiuni ar trebui să primeze în fața unei alegeri în baza unei recomandări sau al altor indicii.

Violența domestică este de multe ori bilaterală, ceea ce înseamnă că amândoi partenerii aplică forme de violență unul altuia, în diverse grade. In cazul femeilor abuzive, se poate discuta despre reactivitate la un tip de violență , despre violență ca măsură de apărare împotriva unor comportamente deviante, dar și despre violență ca o componentă dobândită în urma identificării cu o masculinitate abuzivă.

 Oricare ar fi motivul, fie că amândoi partenerii sunt abuzivi sau fiecare își joacă rolul desemnat în piesa abuzului, piesa va continua să ruleze atâta vreme cât partenerii nu ies din rol. Iar această părăsire a scenei nu trebuie să fie neapărat dramatică . Ea poate însemna și doar reevaluarea calităților și rolurilor feminin/masculin, poate însemna conștientizarea atitudinilor proprii sau a începe să vezi nevoile și dorințele partenerului.