De ce am ales uleiurile esențiale de la Doterra

Mi se întâmplă să întreb diverse pe facebook. Fie că o făceam pe pagina blogului, pe profilul meu, pe grupuri, pentru orice problema pe care o aveam se găsea cel puțin o persoană să recomande uleiurile esențiale de la Doterra. Nu am fost interesată. De ce aş fi fost dacă nu ştiam nimic despre ele? Mai mult decât atât, aveam un amestesc de uleiuri esențiale de la Doterra sub formă de roll-on chiar în casă, sub nasul meu. Logic că nu l-am băgat in seamă. Era pentru energie, ceva, nu ştiu. Îl primisem atunci când comandasem o carte şi eu credeam că autoarea mi-a trimis mir.

Nu ştiu exact când am început să devin curioasă despre uleiurile esențiale de la Doterra, dar ştiu că am fost sceptică mult timp în privința lor. Ca tot românul, nu? Nu crezi până ce nu vezi! Eu nu recomand produse( mai ales care țin de săntătate) fără să fi testat eu. Defapt eu nu prea recomand. Eu povestesc despre experiențele mele în speranța că vor fi de ajutor cuiva, cumva,cândva.

Aşadar povestea mea în Doterra a început la finalul lui 2017.  Mi-am luat kit-ul de trei uleiuri la 5 ml ( mentă, lămâie, lavandă) şi am vrut să văd ce pot face ele.

Se ştie că Lavanda este des folosită pentru calmare si relaxare. Auzisem că ajută mulți oameni să doarmă şi aveam şi eu o bebeluşă insomniacă. Deci primul ulei pe care l-am folosit a fost acesta. Credeți-mă, doar am deschis sticluța şi toată sufrageria mea mirosea a lavandă. După ce am pus o picătură pe perna fetei, soțul deja mă ruga să deschid geamurile. Asta ca să vă dați seama despre cât de ESENȚIALE sunt.

Am mai spus şi pe profilul meu de facebook că lămâia mi-a redus stările de greață şi menta a făcut minuni cu durerile mele de cap. Vă voi spune în alt material( poate unul video) despre ce beneficii are fiecare. Acum o să explic de ce am ales Doterra.

 

De ce am ales uleiurile esențiale de la Doterra:

– trebuie să recunosc că în primul rând din curiozitate. Auzisem chestii despre ele şi speram să găsesc ceva care să calmeze nervii mei, să-mi reducă stările de anxietate şi mai ales să o ,, adoarmă” pe fetița mea.

– după ce am testat cele trei uleiuri mi-am dat seama că nu mai pot pleca făra ele. Le aveam de două zile şi a treia zi a trebuit să plecăm din oraş. Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am ajuns acasă a fost să deschid uleiul de lavandă.

– pentru că am citit multe mărturii despre ele de la mame pe care le cunosc şi ai căror copii nu au primit medicamente NICIODATĂ de când folosesc uleiurile ensențiale de la Doterra.

– pentru că deşi eu nu sunt foarte atentă la sănatatea mea, atunci când vine vorba de sănătatea copiilor îmi pasă. Cea mică nu a primit niciodată antibiotic, dar picături nazale care conțineau antibiotic, da. Dacă aş fi avut acces la Doterra cu sigurantă nu aş fi pierdut trei nopți cu ea plângând pe motiv că nu suporta picăturile. Poate ar fi fost suficientă o picătură de mentă pe colțul pernei pe care dormea şi ar fi fost toată lumea odihnită.

– am ales Doterra pentru că m-am informat înainte de a alege şi mai mult înainte de a scrie acest articol. Folosesc uleiurile de la sfarșitul luni Decembrie, cred că am testat suficient, nu?

-am ales in primul rând pentru că am aflat despre ele de la oameni în care eu cred și cred că asta m-a convins cel mai mult(după ce am testat). Este foarte important să știi în cine să te încrezi

– folosesc Doterra pentru că îmi pot comanda singură produsele, pentru că pot afla uşor despre cum să le folosesc şi în ce probleme şi pentru că am ales să fac o schimbare în viața mea.

– dacă m-ar întreba cineva ce regrete am vizavi de Doterra, am unul singur: regret că nu am crezut în ele de atunci de când mi-au fost recomandate prima oară.

O să mai povestesc despre aceste uleiuri şi o să mai aduc mărturii de la oameni care le-au folosit pentru că doar împreună învățăm să trăim sănătos.

Aici puteți să aflați mai multe despre Uleiurile esentiale Doterra.

 

Ralucahttps://www.cocktaildeviata.com/
Sunt Raluca Bădiță, am 32 de ani, doi copii, un blog și un business în Forever. Aici găsești bucăți din sufletul meu, vei plânge și vei râde deopotrivă, dar nu vei mai plecă, îți promit! Am aruncat cu praf magic peste fiecare articol și-am strâns lângă mine oameni care să-mi rămână o viață. Casa sufletului meu este mare. Rămâi de vrei, brațele-mi sunt calde! Pentru colaborări sau un pahar de vorba mă găsești pe email ralucabadita@yahoo.com

Related Stories

Cele mai citite

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Garaje metalice

În Aprilie se împlinesc șase luni de când am permis și mașină. În sfârșit...

Te iubim, tati!

Pentru ca ne iubesti atat de mult incat nu exista moft pe care sa...

Pentru ca imi esti…

Pentru ca imi esti... Si soare si nor... Si liniste si pace... Si bine si...

Murim de acest virus nenorocit sau ne nenorocesc comercianții...

Mă simt ca și cum aș fi la școală și cer voie la doamna...

Ți-ai găsit sufletul pereche? Sau poate geamăn?Ești într-o relație...

Pe Andreea Croitoru o știu din online. M-a atras din prima energia ei și...

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.