Acasă Beauty&Fashion De la laptop la masa de lucru (despre pasiunea mea pentru unghiile...

De la laptop la masa de lucru (despre pasiunea mea pentru unghiile cu gel)

1

Atunci când mi-am pus pentru prima oară unghii cu gel( adică acum șase ani), îmi amintesc perfect ce i-am spus fetei la care am mers: Eu nu aș avea atâta răbdare!
De fapt la vremea aia nu aveam răbdare nici să mă întreb, să mă ascult, să caut răspunsuri în mine. Pe la 23 de ani începusem un curs, însă renunțasem repede. Motivul invocat de mine a fost că nu mă simțeam susținută de tatăl lui Denis. În realitate eram prima care nu se susținea, nu credea în ea, nu știa ce vrea.


În urmă cu vreo 4 ani și ceva mi-am cumpărat un kit pentru unghii cu gel. Nu aveam cursuri, nu știam nimic despre asta, însă eram dornică să învăț și foarte des îmi băteam joc de unghiile mele. Cunoscusem o tipă pe facebook care făcea același lucru. Numai că ea avea încredere în ceea ce vrea, ceea ce îi place, știa că poate si că ăsta e drumul ei în viață. Într-o zi mi-a spus că niciodată nu o să învăț să fac asta, că fac niște lopeți de unghii, că nu sunt bună de nimic. Am renunțat! Da, atât de slabă eram!


Viața ne-a adus din nou față în față și tipa care considera că nu sunt bună în asta mi-a propus să fac cursul cu ea și să lucrăm împreună. Am făcut-o! Atunci am făcut o pasiune pentru această meserie și am știut că nu va muri niciodată. Pasiunea nu s-a stins, însă sarcina, nașterea, creșterea Biancăi nu mi-au mai permis să fac asta. Am știut că mă voi întoarce într-o zi, îmi era dor, mă visam cu pensula în mână, mă vedeam stând ore întregi la masa de lucru.
M-am întors! Acum când știu cine sunt și ce vreau! Acum când am înțeles că în viață trebuie să faci DOAR ceea ce îți place! Acum știu că într-o pasiune se investesc bani, timp, iubire și că ceea ce gândești, atragi!


M-am întors cu forțe proaspete, convinsă că voi reuși să ajung departe, dornică să cresc și să fiu o profesionistă!
M-am înscris la curs și îl aștept cu atâta drag, de parcă știu că după cele patru zile acest curs va avea un impact mare asupra vieții mele. Nu mă voi opri aici, acesta este doar startul în cariera mea, pentru că atunci când faci ceea ce îți place nu te oprești, învestești mereu, vrei mai mult!
Trainerul Gabriela Elena Manole este și prietena mea, dar nu pentru asta am ales să aștept venirea ei în Craiova, ci pentru că știu cât de mult se implică, cât de mult au evoluat elevele ei după cursuri. Gabriela merge cu aceste cursuri, dar și altele în toate orașele din România și străinătate. Așa că dacă vă doriți să evoluați sau sunteți la început de drum trebuie doar să o contactați pe Gaby. O găsiți aici. Pregătește și o surpriză, curând va lansa o gamă nouă de produse, însă despre asta ne va povesti chiar ea într-un interviu.


Dacă cunoști pe cineva pasionat de această meserie, dă-i adresa de contact a Gabrielei, te asigur că îi vei face un mare bine! mai jos las câteva poze de la cursurile orgaizate de Gabi.
Eu nu renunț la blog, la scris, face parte din mine, însă trec puțin de la laptop la masa de lucru, apoi sunt convinsă că o să scriu mult mai des, inspirată de clientele și prietenele mele. Știi care este cea mai tare chestie în meseria asta? Cunoști multe femei, le faci fericite și munca nu mai e muncă, se transformă în relaxare! Pentru mine este ca și cum aș fi zi de zi, multe ore la cafea cu fetele, cui nu i-ar plăcea un astfel de job?

Vă îmbrățisez, iar pe cele din Craiova vă aștept, începând cu 20 August la o cafea în timp ce ,, meșterim”Unghiute. Au început programările deja!

 

Continutul cursului:

📌Prima zi de curs:
➡️ teorie
➡️ dry & combi manicure
➡️ realizarea apexului din rubber base, fără tehnica de pilire
➡️ aplicare oja semi sub cuticula
➡️ design cristale/model pictat

📌 A doua zi de curs :
➡️ teorie
➡️ dry manicure
➡️ poziționarea corectă a șablonului si decuparea lui !
➡️ constructie pătrat scurt arcuit
➡️ realizarea apexului si poziționarea lui corectă, pentru o unghie pătrat scurta, arcuită!
➡️ tehnici de pilire si finisaj
➡️ french de exterior ( 3 tehnici de a realiza un french de exterior, pictat )
➡️ design cristale sau model pictat

📌 A treia zi de curs :
➡️ dry manicure
➡️ poziționarea corectă a șablonului si decuparea lui !
➡️ constructie migdala clasică
➡️ realizarea apexului
➡️ french vitraliu
➡️ design din cristale sau model pictat

📌 A patra zi de curs :
➡️ dry manicure
➡️ poziționarea corectă a șablonului si decuparea lui !
➡️ constructie/ întreținere forma balerina
➡️ realizarea corectă a apexului
➡️ babyboomer
➡️ design cristale sau model pictat

Preț: 1000 lei
Durata : 4 zile

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.