Despre cum m-am iubit cu seful meu

Aha! Am facut-o si pe asta la viata mea. M-am indragostit de seful meu. Nu e confortabil, ma jur. De fiecare data cand stiam ca vine imi era greu sa nu ii sar in brate si sa-i spun ca mi-a fost dor de el caci trebuia sa ma comport ca o angajata responsabila care nu prea se pricepea sa deschida berile si nici sa serveasca foarte elegant clientii de la cafenea.  Ne iubeam pe ascuns. Nu stia nimeni. Cand au inceput sa banuiasca au avut si pietre si rosii, oua si vorbe dure in buzunare.

Vorbeau pe la colturi. Si ma durea. Nu stia nimeni adevarul, dar nici noi nu doream sa le dam explicatii. Cand omul devine curios despre viata ta, lasa-l sa mocneasca in propriile flacari. Tu arzi doar de iubire! Este lectia pe care am invatat-o greu, dar bine imi prinde si acum!

M-am indragostit de el la scurt timp dupa ce m-am angajat la cafenea, desi atunci cand am facut cunostinta nu am fost sigura ca voi obtine job-ul pentru ca nu aveam experienta si pentru ca parea atat de sobru incat in sinea mea a fost ceva de genul: ,, nu vreau sa am un sef in fata caruia sa tremur de fiecare data cand apare pe usa”.

Nu m-am indragostit, ci ne-am indragostit, insa pentru toata lumea eu eram amanta patronului, desi nici unul dintre noi nu mai era intr-o alta relatie. La fix o luna dupa ce ne-am indragostit,ne-am si mutat impreuna intr-un apartament. A fost asa,o nebunie. Pentru amandoi. Ne vedeam o data pe saptamana pentru ca el locuia fix in orasul in care locuiesc si eu acum si tot ce ne doream atunci cand nu eram la cafenea,era sa ne pierdem printre lenjerii de pat si sa ne vedem de dragostea noastra, care ridica semnul intrebarii de fiecare data cand cineva ne vedea impreuna.

Da, stiu! In ochii tuturor eu eram aia care pe langa faptul ca lucra intr-o cafenea,mai era si amanta sefului. Tragedie in Romania. Patronii sunt niste oameni care trebuie sa vorbeasca de sus cu angajatii, sa le dea salariile o data pe luna si sa-si stranga mana doar cand fac cunostinta pentru prima oara.

In ochii mei patronul era iubitul meu,care stiam ca nu cauta aventuri cu angajatele si pentru care nu era chiar confortabil sa se indragosteasca fix de una dintre ele, dar…in calea dragostei nu sta un contract de angajare.

Nu stiam unde ne va duce viata, insa stiam ca nu am interese ascunse si ca pentru el nu voi ramane o aventura. Stiam ca pot sa gandesc mai mult decat  oamenii care ma judecau gresit si ca orice ar fi, trebuie sa ma bucur de aceasta dragoste.

Au trecut cinci ani. Ani in care cativa ne-au urmarit din umbra si au asteptat cu interes momentul in care biata angajata va fi concediata de la locul de munca,care acum se mutase fix in sufletul patronului.

Adevarul este ca mi-a luat cumva alta fata locul, dar acea fata este fetita noastra, nascuta din dragostea in care prea putina lume a crezut, dar in care noi credem mai mult decat in orice.

Pe 28 iulie implinim cinci ani de cand am raspuns la provocarea de a-mi saruta patronul si un an de cand am semnat un act, pe care putem sa il aruncam oricand, pentru ca dragostea noastra va ramane la fel si peste ani.

Ne pierdem in aceleasi lenejerii de pat ca la inceput, numai ca azi o facem inconjurati de copiii nostri si priviti cu respect si apreciere de multi dintre cei care s-au grabit sa indrepte degetul aratator spre noi.

Nu,nu sustin iubirea dintre patroni si angajati, dar sustin iubirea indiferent de varsta, de statut, de imprejurimi. Mi-ar fi placut sa il cunosc la bal in timp ce imi pierdeam pantoful, dar l-am cunoscut atunci cand eram o mama singura si cautam un job si traiesc ultima poveste de dragoste din viata mea!

Ps: Povestea e reala. Lenjerii de pat ca ale noastra gasiti aici. Poate nu va intereseaza droagostea dintre o angajata si patronul ei, dar poate vreti sa pierdeti printre lenjerii de pat de calitate pentru care eu garantez.

1 thought on “Despre cum m-am iubit cu seful meu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: