Acasă Mamici talentate E C A T E R I N A

E C A T E R I N A

Am deschis laptop-ul meu cel nou, cumpărat de o lună, pe care s-a așternut praful la propriu, pentru că…ce să scriu? Cam câtă inspirație ar putea avea un om care zace în întuneric? Azi, în timp ce mă luptam cu gândurile mele am simțit mai mult decât oricând că este timpul să mă opresc! Că dacă eu nu mă ajut nu are cine și poate că au încercat mulți în toată perioada asta să tragă de mine, să mă zdruncine, să mă aducă cu picioarele pe pământ și să mă facă să înțeleg că așa nu ajung nicăieri, însă eu mă duceam tot mai mult spre întuneric.

Mă instalasem în colțul meu de aplicat pedepse unde fumam,beam cafele, citeam despre viața de dincolo și aștepam să găsesc ceva care să-mi garanteze că undeva trăiește și e bine, plângeam imediat ce rămâneam singură și apoi la final mai trăgeam un ropot de plâns, de mila mea, de frica a ceea ce aș putea să ajung, de frustrare că durerea nu mai trece și dorul mă sufocă. Și iar fumam, beam cafea, mă târam cu ultimele forțe în spatele blocului, ori în parcuri, îmbrăcată în negru și mă prefăceam că sunt din ce în ce mai bine, că trece, că durerea îmi este ceva cunoscut, dar durerea asta nu-mi era cunoscută, pentru că oricâți oameni ar pleca din viața ta, niciodată nu vei trăi aceleași sentimente, după unii simți efectiv că te sufoci de dor.

Adevărul este că alesesem calea cea mai ușoară, îmbrățișasem din nou căderea și uitasem total de mine, de visurile mele, inclusiv de ultimele vorbe ale bunicii mele:Să trăiești, mamă! Deși știam că nu și-ar dori să o plâng și să sufăr în așa hal, deși știam că i-ar plăcea să mă știe bine, orice ar însemna binele pentru mine, eu mă întrebam neîncetat cum pot să mai trăiesc așa, cu dorul ăsta, care efectiv nu-mi dă pace.
Azi am decis să trăiesc așa cu dorul ăsta și să plâng atunci când chiar nu mai pot, dar să nu mai uit de mine, să nu mă mai îmbolnăvesc cu cafele și țigări, să nu mai stau pe loc aștepând să treacă căci nu va trece nimic, ea a murit, dar în mine e vie. Trăiește în fiecare amintire a mea și nu întâmplător îmi râde-n fiecare vis! Și-a încheiat misiunea pe pământ, dar nu în viața mea și a celor ce o iubesc. Este în fiecare dintre noi, cei pe care ne-a crescut și ne-a învățat cum și ce a știut ea mai bine și-aș vrea ca de azi să nu mai fie cu durere, ci cu bucurie, bucuria că m-a făcut om mare, că mi-a arătat iubirea prin cele mai simple și firești moduri cu putință și că uite, sunt aici să duc la rândul meu iubirea mai departe.

Se împlinește aproape o lună de când viața mea se derulează pe repede înainte și am devenit un robot, care știe cu ochii închiși traseul spre final. O lună de când viața mă speria și moartea îmi părea mai ușoară. Nu, nu am avut gânduri de suicid nici măcar o secundă în această perioadă, însă m-am întrebat des la ce bun este viața asta, dacă trebuie să mă târăsc prin ea, să tremur la propriu, să plâng și atunci când râd, să nu mă mai bucure nimic și să trăiesc așa, așteptând nu știu ce și nici pe cine, căci cine a plecat acolo nu se mai întoarce, nu așa cum mi-aș dori eu.

Și-atunci, intoxicată de țigări și cu energie cât să mă apăr de o muscă, cu câțiva oameni în viața mea, sătui să mă mai vadă așa mi-am spus că a cam venit timpul să o eliberez cu adevărat pe bunica și să trăiesc, pentru că asta nu e viața la care am visat și nici ceea ce ea m-a ınvățat.

Eu nu am făcut terapii, nu am citit cărți, nu am lucrat zile și nopți cu mine ca să ajung o umbră de om.

Eu nu am dat viață ca să omor speranțele și plăcerea de a trăi a copiilor mei, pentru că o mamă care se pierde pe ea nu face decât să umbrească fericirea copiilor ei și să taie aripi care știu să zboare dincolo de momentele astea de care adulții se împiedică, obosiți de ceea ce le servește viața.
Eu mi-am dorit să devin cea mai bună varianta mea, să îmi îndeplinesc visuri, să cunosc adevărata fericire, indiferent de prețul pe care ar trebui să-l plătesc pentru ea. Și poate că ăsta este unul dintre motivele pentru care am căzut din nou, ca să înțeleg că misiunea mea pe acest pământ este iubirea necondiționată, să văd că nimeni nu se oprește în loc pentru suferința mea, să înțeleg că oamenii vin și pleacă și că dacă mă pierd pe mine am pierdut tot.

Eu mi-am promis mie și i-am promis bunicii mele, că pe noi nu ne face o moarte și că iubirea e ceva ce trece dincolo de pământ, de soare și de lună, de corpul ăsta fizic pe care-l idolatrizăm atât și-l îmbrățisăm până când o lopată și un pumn de pământ îl fac să dispară pentru totdeauna. Iubirea este dincolo de doliul fizic pe care îl purtăm atunci când un om pleacă. Iubirea este în noi, în suflet și atunci când va pleca aceasta vom pierde sensul vieții pe acest pământ și ne vom plânge de milă, ne vom pedepsi, vom trăi doar cât să nu murim.

Aici și acum, cu acest articol se incheie un capitol din viața mea, un capitol la care mă voi mai întoarce doar ca să mă felicit că am trecut singură prin cele mai grele momente din viața mea și că am învățat cele mai prețioase lecții despre mine, oameni, viață. Îmi voi arunca din când în când privirea în trecut ca să nu uit că eu pot, că eu merit, că eu mă am pe mine și știu unde să mă găsesc de ori de câte ori voi tinde să am așteptări de la oameni.

Azi nu am nevoie să mă țin cu dinții de viață, pentru că azi am învățat să dau din nou sens vieții. Să renunt la ceea ce îmi face rău și să las culoare oriunde mă vor duce pașii.
Azi am dat un nume poveștii mele și de azi se va scrie în șoaptă, în liniștea nopților târzii, în gânduri și în vise:
E C A T E R I N A – În spatele acestui nume a trăit o femeie demnă, care a lăsat în urma ei un munte de iubire, o iubire pe care o duc mai departe așa cum am priceput-o eu mai bine și o voi pune în sufletul oamenilor pentru care viața să aibă sens.

2 COMENTARII

  1. Frumos ca-ti simti bunica aproape, inca. Se ”vede” cat de draga ti-a fost si-ti e. Probabil ca tu vei gasi singura calea de-a face ce trebuie. Tare frumos nume Ecaterina. Mi-a placut mult ce-am citit si daca nu inteleg eu, atunci cine???
    Numai bine!

    • Multumesc mult, Ina!da, bunica este parte din mine, este si asa va ramane dincolo de moarte, cea primn care trecem toti, pana la urma! si,da, o simt foarte aproape, mai aproape decat oricand!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite

Recomandări

Ultimele articole

Comentarii