Era să pun lacătul și să arunc cheia

,, Ești naivă, fato!” Mi s-a zis de zeci de ori în viață. Și nu e ca și cum ar fi un compliment, dar în general mi s-a zis de către oameni care țin la mine, pentru care contez, ori de către oameni care pur și simplu nu au niciun fel de implicare emoțională.

 Dacă crezi că poți să schimbi lumea, te înșeli.

N-am crezut că pot să schimb lumea, dar mult timp am crezut cu tărie că prin transparență, sinceritate, prin autenticitate pot aduce lumină în viața multor femei. Şi încă cred că avem nevoie să cunoaștem oamenii așa cum sunt, dincolo de facebook, blog, instagram, ce o mai fi. Partea bună este că zeci de bloggerite își spun poveștile și milioane de femei au rezonat cu noi, au prins curaj, au luat decizii, au făcut schimbări. De când e lumea există oameni care scriu și care sunt pansament pentru ceilalți.

Când am început să scriu public am știut în ce mă bag și de ce o fac. Am știut că niciodată nu voi minți și că nu voi fi fericită pe blog dacă îmi voi plânge noaptea în pumni. Am știut că nu sunt un exemplu de urmat, nici vreo sfântă ori perfectă, dar am știut și că pot face mult bine. Și am făcut. De multe ori. Multor femei. Și mie. Mai ales mie. Aici am cunoscut oameni cu care am legat prietenii pe viață, ori pentru perioade scurte; Colaboratori care au căutat să le fie produsele promovate autentic; Femei abuzate, așa cum am fost și eu.

Am fost abuzată

DA, am fost ABUZATĂ și nu este despre cel care a abuzat, ci despre MINE! Nu am scris ca să lovesc în cineva, ci pentru femeile care sunt la rândul lor abuzate. Și câte sunt! Câte mi-au scris de-a lungul timpului. Câte mame nu știu încotro s-o ia. Nu e ca și cum eu aș fi știut, ori că aș fi ales varianta cea mai bună, însă știu cât contează să știi că nu, nu ți se întâmplă doar ție, nu ai tu o problemă, ci este o realitate pe care multe femei o trăiesc. În România sunt zeci, mii de mame abuzate, care nu au unde să se ducă. Care rabdă bătaie, sex cu sila, jigniri, umilințe.

Îți vor spune să pleci

,, Pe stradă te duci și nu suporți” spun cei mai deștepți dintre voi, însă nu e ca și cum voi ați fi trăit asta, ori ați fi în locul unei mame abuzate. Abuzul de orice fel de natură vine cu niște traume. Atunci când iei o palmă nu te doare doar obrazul. Te doare sufletul. Te doare demnitatea. Te doare respectul de sine. Stima. Tot. Palma trece, restul rămân. La fel în orice fel de abuz. Sunt cazuri în care femeia se ridică după mult timp și lupte interioare, își vindecă rănile și renaște, dar nu peste noapte.

Ei, cei care nu au fost pe acolo, ei cei care stau și arată cu degetul, scriu din pat, în timp ce butonează telecomanda și mai citesc o știre pe google. Așa e ușor. Cel mai ușor. Să vorbim, să judecăm, să ne dăm cu părerea.

Aș fi greșit

M-am gândit să plec după ce mi s-a spus că îmi bat joc de oameni și de proprii copii, chiar de omul care admira articolele astea ale mele,, personale ”. Mă cuprinseseră furia, neputința, dezamăgirea și mai aveam puțin și renunțam la multe în online, doar așa că cineva a vrut să rănească și a făcut-o cum a putut mai bine, însă noaptea e un sfetnic bun se zice, iar eu o inconstantă și de când am aflat că am mereu dreptul să mă răzgândesc… O fac.

Nu voi înceta să scriu despre mine. Scriind despre mine, tråirile mele, experiențe, implicit scriu despre cei alături de care trăiesc, despre cei cu care mă intersectez prin viață și despre cei care mă rănesc sau mă iubesc, mă apreciază sau nu. Scriu despre mine și nu trăiesc singură pe o insulă pustie. Încerc să protejez cât pot persoanele în cauză, nedând nume, dar iată, niciodată nu vei mulțumi pe toată lumea, iar eu nu mai vreau de multă vreme să fac asta. Ar însemna să nu mai trăiesc pentru mine și ar fi cea mai grea pedeapsă pe care aș putea să mi-o aplic.

Da, mi-am asumat și că vor fi oameni care mă vor cunoaște bine de tot prin prisma blogului și că unii abia vor aștepta să-mi râdă în față, să mă atace, să mă judece, să își dea cu părerea despre ceva ce eu am scris. Asumat!

Scrisul ăsta e tot ce am 

Deci, nu. Nu ma opresc din scris. Scrisul vindecă. Scrisul mă ține pe linia de plutire atunci când nu mi-e bine, când sunt fericită, când… Oricând!

Prin scris mă descopăr pe mine și mai mult. Prin scris trăiesc. Prin scris sunt Eu în cea mai naturală formă a mea. Bună. Rea. Egoistă. Puternică. Slabă. Fugară. Statornică. Instabilă emoțional. Echilibrată. Constantă. Inconstantă. Sunt ın mii și feluri și mă bucur că sunt așa.

Sunt fericită așa

Mă bucur că sunt om și am emoții. Că permit să le exteriorizez și nu le țin în mine. Asta m-ar făcea un om plin de frustrări. Pe mine. Nu înseamnă că pe toată lumea,dar eu nu sunt toată lumea și nici nu îmi mai pasă ce spune restul. Da, primul lucru care îmi trece prin cap atunci când mi se pun etichete este să-i cred pe ceilalți, dar ce bine că am învățat să privesc spre mine și să nu mai permit ca ceea ce cred alții să mă definească. E doar un moment în care răutățile gratuite mă dor, apoi învăț din ele și merg mai departe. Sunt părți din mine la care nu pot să renunț oricate etichete mi s-ar pune. Scrisul autentic. Sinceritatea. Transparența.

Dacă ești așa nu poate nimeni să te schimbe, să-ți pună pumnul în gură și să taci. Abia atunci ai deveni un om fals și de falsități și răutăți gratuite suntem sătui cu toții, mai e nevoie pe lumea asta și de oameni fraieri ca mine, care să își asume:,, da, asta sunt, asta fac, asta trăiesc. Așa am iubit, am greșit, înșelat, poate am mai mințit și eu. Atât de naivă, de proastă, de credulă, de slabă am fost! Asta sunt eu! Vreți să știti? Vă las să știti asta despre mine. Nu vreți? Există un buton pe care puteți să apăsați și nu veți mai ști când și ce scriu,pentru că ce să vezi? Mă voi reinventa mereu. Voi evolua.

Mă voi schimba eu, se va schimba și blogul, lumea toată, dar autentică, sinceră și transpartentă voi rămâne pentru totdeauna sau pentru cât timp voi considera că există și oameni care au nevoie de asta.”

Am vrut să renunț

Era să plec, dar nu o fac,ar însemna ca cei care mi-au luat bucăți din suflet mi-au luat și ceea ce iubeam cel mai mult să fac și nu, nu mai sunt atât de lașă!

Eram pregătită să pun lacătul și să arunc cheia, dar cum totul pleacă din interior am realizat că nu aici trebuie să fac asta, ci acolo unde nu mai vreau să țin oameni care fac să mă doară, cu toate adevărurile pe care cred ei că le spun despre mine. Adevărul meu e la mine și nicicând nu va fi altfel.

Nu voi înceta să scriu despre abuz, despre iubire, despre viață, despre mine decât atunci când eu voi simți să fac asta și tind să cred că se va întâmpla doar atunci când eu nu voi mai fi pe aici. Era să pun lacătul și să arunc cheia…as fi greșit!

Related Stories

Cele mai citite

Am născut prin cezariană şi nu îmi pare rău

După ore multe de travaliu cu asistente care sforăiau la propriu lângă mine în...

Interviu cu Elena Santos( Acasă cu mami)

Pe Elena Santos am avut norocul să o cunosc acum doi ani, atunci când...

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Ce-i spui copilului despre prietenii și despărțiri?

Denis, fiul meu bun, frumos, introvertit, dar blând și respectuos se atașează de oameni,...

Divorțează în şoaptă!

Acolo unde a fost iubire şi poate nu mai e. Acolo unde erai centrul...

Bătaia nu vine din dorința de a educa, ci...

M-aș ascunde uneori De când m-am mutat și locuiesc fix lângă un parc destul de...

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.