Fototerapia- Interviu cu Roxana Cimpoeru Ilie

Pe Roxana Cimpoeru Ilie o știu de aproximativ un an din online și de câteva luni din offline. Am iubit-o din prima, dar în momentul în care am avut norocul de a lucra cu ea la șezătoare am rămas impresionată de fototerapie. Am zis că merită să știe cât mai multe lume despre asta, așa că am luat un interviu Roxanei.  Licentiata in Litere si Management in Ospitalitate, NLP Practitioner, Roxana spune despre ea ca este  calatoare insatiabila, capricioasa toleranta, mama cu suflet de adolescenta, prietena spirituala, colega neastamparata, spirit ascendent, sensibilitate boema, constiinta libera, romanca vesnic indragostita. Pe Roxana o găsiți aici

Bună, Roxana! Îți mulțumesc mult că ai acceptat acest interviu și mă bucur că putem afla mai multe despre terapia prin fotografie. Recunosc că eu în urma exercițiilor cu tine am avut conștientizări care și-au pus amprenta serios asupra mea și implicit a vieții mele. Așadar să începem cu începutul.  Ce este fototerapia?

Raluca, eu îți mulțumesc pentru inițiativă și pentru că ți-ai direcționat atenția asupra fotografiei terapeutice. Este bucuria mea să-ți răspund la întrebări.

La fel ca orice altăterapie prin artă, fototerapia este o puternica forma de comunicare, o resursă inepuizabilă de inspirație și beneficii personale, prin care ne putemspune povestea și priviviața printr-o infinitate de perspective.Esteun mijloc non-verbal prin care ne exprimam lumea interioară mult mai ușor decât reușim prin cuvinte, cuvintele fiind create de ratiune, iar imaginile terapeutice de subconstient.

Pe scurt, scopul fototerapeutic este acela de a genera schimbări pozitive în viața fiecărui practicant. În ultimii ani, prin intermediul telefoanelor smart, fotografia personală a devenit atât de accesibilă, încât nu mai avem nevoie să cheltuim mii de euro pe o cameră profesională.

Spun „fotografie personală” deoarece scopul terapeutic nu cere nicio formăde talent sau profesionalism în realizarea unei fotografii. Dimpotrivă. Este necesar ca persoana să nu aibă nicio constrângere tehnică, ci să se simtă absolut liberă să se exprime exact așa cum simte.

Acum realizarea unei fotografii ne este mai confortabilă și la îndemână ca niciodată. Oricum, cei mai mulți dintre noi păstrăm telefonul în buzunar sau în geantă aproape oriunde ne-am afla. Este ceea ce face ca fotografia terapeutică să devină cea mai facilă formă de terapie prin artă.

De exemplu, dacă mi-aș dori sămă exprim prin pictură, ar trebui să port cu mine o pensulă, hârtii sau pânză și tuburile cu culori de dimineața până seara. În schimb, telefonul doar îl scot din buzunar.

Partea cea și mai intersantă știi care este? Noi toți suntem creatori de fotografii și filme imaginare de fiecare dată când ne gândim la ceva. Adică mai tot timpul, nu-i așa? Nu ne place nouă să fim mari gânditori?

Orice amintire, interpretare a unei situații, vis șiorice dorință există în mintea noastră ca reprezentări vizuale, adică imagini statice sau în mișcare. Este cel mai natural mod prin care noi, oamenii, ne reprezentăm lumea, viața și universul. Și facem acest lucru încă de când eram bebeluși, cu mult timp înaintea cuvintelor. Acestea sunt „setările” noastre mentale. Apoi, fiecare cuvânt pe care îl învățăm, capătă în mintea noastră propria lui reprezentare vizuală, propria lui fotografie imaginară.

În plus, fiecare întâmplare, fiecare gînd, fiecare experiență din viața noastră se păstrează sub formă vizuală în subconștient. Tocmai de aici și efectul terapeutic foarte puternic al fototerapiei. Orice fotografie pe care o privim activează în subconștientul nostru exact acele asocieri cu particularități subiective din viața noastră.

 

 Povestește-mi puțin despre Roxana-omul. Cum este ea?

În formularea „Cum este ea?” realizez că simt un disconfort amuzant. Cum spuneam mai devreme, fiecare cuvânt generează în mintea noastră o anumită imagine, iar cuvântul „ea” cu referire la mine m-a dedublat. Efectiv, m-am văzut pe mine aici în corpul meu, dar și undeva acolo, întruchipând o „ea”. Interesant este că mintea mea a respins rapid ipoteza sinelui meu în afara mea și practic am vizualizat cum pe „ea” de acolo am incorporat-o în „eu” aici.

Așadar, cum sunt eu? Cred că este una din acele întrebări eseețiale pe care le urmărim și care ne urmăresc o viață întreagă. Și pentru că avem capacitatea de a fi în infinite feluri clipă de clipă, zi de zi, simt să remodelez întrebarea în „Cum sunt eu astăzi?”.

Răbdătoare. Este primul cuvânt care mi-a venit. Crede-mă, pentru mine e o mare realizare. Astăzi am răbdare cu mine, cu oamenii, cu viața. Nu mai grăbesc pe nimeni și nimic. Am învățat că fiecare trăire își dezvoltă potențialul tot mai mult, cu cât clipa se dilată. De fapt, tocmai învățând să dilatăm percepția timpului, reușim să ne conectăm cu inteligența proprie și cu creativitatea universului.

Poate ai vrea să mă întrebi ce înseamnă dilatarea percepției timpului. Pentru mine este o formă foarte accesibilă de mindfulness, de prezență în aici și acum, de simțuri în slow motion, cu focus profund pe cât mai multe informații primite din mediul înconjurător și din lumea interioară. Dilatând clipa, percepi sunete subtile, detalii vizuale tot mai colorate, arome discrete și reacții kinestezice, pe care într-o viață trăită în grabă nu ai cum să le observi și mai ales, nu prea ai cum să le înțelegi.

Cum altfel mai sunt eu? Curioasă. Însă nu acea curiozitate de a investiga subiecte tehnice sau lumea politică. Cu atât mai puțin societatea mondenă. Nu deschid televizorul decât pentru filme inspiraționale pe Netflix sau Amazon Prime. Curiozitatea mea caută continuu o chintesență. Un parfum despre jocul umanității în acest univers. Îl numesc „joc”, pentru că tot ceea ce este joc îmi oferă flexibilitate, deschidere, creativitate și emoție. Emoția este energie, iar energia este dinamica realității pe care o concepem noi. Iubesc omul. Mă magnetizează psihologia încă de când eram o copilă.

Cum altfel? Împăcată cu tot ceea ce simt în interiorul meu.

Foarte mult timp nu am știut să îmi însușesc lumina și să-mi îmbrățișez întunericul. Le simt pe amândouă din plin. Tocmai de aceea îmi este oarecum ușor să mă conectez cu diferitele nuanțe ale oamenilor în cadrul fototerapiei. Conectându-mă mai întâi la mine, am capacitatea de comunica dincolo de superficial și cu persoanele cu care lucrez. Pentru că eu îmi asum ceea ce greșesc, mi-e ușor să accept greșeala persoanei din fața mea. Pentru că eu mă deschid să-mi trăiesc propria mea durere, pot simți și suferința persoanei de lângă mine. Pentru că eu îmi permit mie să mă bucur cu lacrimi de fericire, mă pot conecta natural la emoția de bucurie autentică a oamenilor din jur.

Cum altfel? Mamă fascinată (am doi băieți), soție protejată, fiică binecuvântată.

Sensibilă, vulnerabilă, copilăroasă, visătoare, pasională, răsfățată, iubită, iubitoare, provocatoare. Îmi place tare mult să provoc oamenii să se exploreze dincolo de tipare, programe și limite. De aceea, deseori mă autointitulez „Provocatoare de povești”. De aici și structura majorității exercițiilor pe care le concep pentru workshopurile mele fototerapeutice.

 ,,M-am născut în România, m-am autoeducat în Spania și m-am redescoperit în SUA’’ Nu are rost să te întreb dacă îți plac călătoriile, însă aș vrea să te întreb:Ți-ai găsit locul? Și dacă da, ce le-ai spune celor ce simt că nu-și găsesc locul într-o tară anume, un oraș, un loc. Și dacă nu…cum te simți să fii mereu pe drumuri?

Încă pot spune despre mine că sunt o dromomaniacă, însă acum una conștientă. În anii studenției, aveam chiar acel impuls de nestăpânit, în care mă ridicam din pat, mă încălțam și plecamdin casă la orice oră, fără o destinație anume. Într-o noapte, la ora 1 am mers la gară și m-am urcat în primul tren. De cele mai multe ori plecam singură, nu aveam nicio teamă.

Nu mi-am găsit un loc anume. L-am tot căutat și m-am tot amăgit că l-am găsit din când în când. Pănă am înțeles să nu-l mai caut cu sentimente de frustrare, el fiind pretutindeni. Doar inima mea să fie deschisă către Pretutindeni.

Practic, dependența mea de a mă afla continuu pe un drum era doar o metaforă a căutărilor mele interioare. În fiecare căutare a unui loc, de fapt mă tot căutam pe mine. După 5 ani în Spania, m-am plictisit. Apoi 4 ani în SUA m-au copleșit. Am mai locuit câte un an în București, Brașov și Timișoara.

Pentru ca în final să revin tot în Craiova, orașul în care m-am născut. De curând, plănuisem să plec din nou peste granițe, însă viața pare să aibă planuri pentru mine și va fi nevoie să mai rămân o bună perioadă aici. Acum mă aflu chiar în perioada de recadrare și reașezare în spațiu. De reconectare cu identitatea mea în peisajul craiovean.

Îmi conștientizez o nevoie din ce în ce mai mare de a trăi cât mai aproape de natura munților, lângă apă pură și în aer revitalizant. Încă mă mai întreb cum îmi pot crea în acest oraș un spațiu cu o astfel de energie.

Partea frumoasă este că, spre deosebire de trecut când manifestam  disperare, acum știu că este responsabilitatea mea să fiu bine, indiferent de locul în care mă aflu. Și nu doar să fiu bine, ci în special cum să fiu un BINE și pentru oamenii din jurul meu.

Sfatul meu? Este minunat să experimentezi cât mai multe locuri ale acestei planete uimitoare, dacă ai această posibilitate și mai ales dorință. Eu am învățat foarte multe lucruri din toate experiențele pe care le-am trăit în fiecare „acasă”.

Tot ceea ce sunt astăzi este câte o bucățică din ceea ce am descoperit despre mine pe parcursul fiecărui drum. Nu pot spune nimănui să nu experimenteze, să nu încerce și să nu își proiecteze un „acasă” în diverse locuri, pentru că aș spune o tâmpenie. Cu cât experimentezi mai multe lucruri și locuri, cu atât mai frumos tedezvolți ca om. Însă pot spune care este ingredientul necesar pentru ca toate experiențele să îți aducă armonie. Să îți asumi responsabilitatea pentru viața ta!

Aceasta a fost lecția pe care eu am avut-o de învățat. Nu este rolul unei țări ca eu să fiu bine. Nu este rolul unui oraș ca eu să trăiesc cu pace interioară. Nu este rolul unui apartament sau unei case ca eu să întruchipez iubire. Toate acestea sunt responsabilitatea mea, oriunde m-aș afla.

 Pe blogul tău poveștești despre ,, fenomenul curgerii’’. Ce înseamnă de fapt a te lăsa să curgi și ce legătură are asta cu fotografia și fototerapia?

Patru cincimi din corpul nostru este apă. Eu de fiecare data când mă aflu lângă un râu de munte sau pe malul mării și ascult apa, realizez cum îmi dau pur și simplu volumul mai mare la propria mea curgere. Concret și metaforic în același timp. Mă conectez intens cu corpul meu și cu existența mea toată.

În fotografie, a mă lăsa să curg înseamnă a-mi permite să simt. Încă de când ne naștem, „curgem” natural, nestingheriți, precum o apă de izvor. Râdem în hohote, plângem cu lacrimi de crocodil, ne mirăm de orice gâză, tremurăm de emoție la o îmbrățișare cu iubire. Simțim. Însă pe parcurs ce se întâmplă? Programele manifestate de familie, strictețea educației școlare și rigiditatea societății ne spun „Nu mai plânge ca un fraier!”, „Nu mai râde așa caraghios!”, „Fii serios!”. Adică „Nu te mai lăsa să curgi/simți!”.

În fototerapie simțim din nou, prin copilul nostru interior, pe care nu-l mai reducem la tăcere. În fototerapie suntem din nou onești. Liberi să fim așa cum suntem cu adevărat, dincolo de orice judecată.

De aceea, în cadrul fiecărui workshop, în special la cele de câteva zile, se creează o ambianță cumva pufoasă de familie. Caldă. Permisivă. Jucăușă. Nu ne mai e teamă să simțim..să curgem.. Suntem în siguranță.

Tu faci și ședințe foto, însă știm că nu orice fel de ședințe foto, nu cele clasice organizate de fotografi. Ce fel de fotografii faci tu?

Da. Încă din 2015, când mi-am cumpărat camera foto, am știut că vreau să creez fotografie de poveste. Primii trei ani exact asta am făcut. Împreună cu o gașcă tare faină de tineri, am creat ședințe foto tematice. Precum o poveste, cu început, desfășurarea acțiunii și sfârșit.

De fiecare dată, concepeam ce haine să purtăm, alegeam special locul, decorul, detaliu cu detaliu. Însă nu știam niciodată ce urma să simțim și ce va trezi în noi acea experiență. Nu stabileam niciodată posturi, ci lăsam totul să se întâmple..din nou, să curgă. J

Nu câștigam bani din ședințele mele foto, pentru că de fiecare data erau inițiativele mele. Însă îmi hrăneau întreaga ființă. În special atunci când vedeam cum tinerii pe care îi fotografiam intrau așa de frumos în „joc”, în poveste, în noile lor identități. Se experimentau pe ei înșiși.

În 2018 am început cursurile de programare neurolingvistică, iar la finalul unui exercițiu mi s-a pus întrebarea „Roxana, tu ce îți dorești de fapt să faci?”. Am răspuns instinctiv : „Fotografie și dezvoltare personală”.

Am primit o nouă întrebare: „AHA! Și cum le poți combina?” Atunci am realizat și am avut propriul meu AHA. Eu deja le combinasem. Eu deja făceam asta. Doar că nu într-o formă studiată.

Imediat am început să concep exerciții, să structurez idei, să înțeleg esențe, să creez contexte, să dezvolt o nouă realitate. Mă credeam o inventatoare genială. Până într-o zi, când am descoperit că fototerapia există la nivel academic încă din anii 70. Nu m-am mai simțit așa genială. Însă am devenit super bucuroasă, pentru că de acum aveam în spate o susținere uriașă. Toate cercetările erau deja făcute și demonstrate. Atunci am început să studiez și așa mi-a venit ideea să creez primul meu workshop. Apoi ședințe foto individuale personalizate.

Refuz din start orice cere de ședință foto obișnuită sau în scopuri comerciale. Ce dezvoltare personala poate fi acolo? O ședință foto împreună cu mine presupune o întâlnire pentru discuții și abia apoi realizarea fotografiilor. Pentru început este nevoie să mă asigur că modelul conștientizează ce înseamnă fotografia terapeutică. Apoi înțelegem împreună identitatea pe care își dorește să o exploreze, contextul în care simte să se experimenteze, însă mai ales nevoia din spatele oricărei dorințe.

Nu accept cereri în care mi se spune „Păi, vreau și niște poze prin parc.” Detaliile precum decorul și locul sunt cele mai puțin importante. Ceea ce contează este să știi sub ce formă anume îți dorești să te cunoști mai profund, să te accepți, să te creezi, să te surprinzi, să te exprimi, să te eliberezi, să te iubești.

Acum nu-ți imagina că facem psihoterapie. Nu. O ședință foto cu mine înseamnă o joacă asumată, o interacțiune imprevizibilă în mijlocul căreia te simți protejat/ă în timp ce te conectezi cu tine însuți/însăți. Tu ești cel/cea care înțelege. Eu doar creez contextele în care tu să îți fii pe înțelesul tău.

Ce beneficii pot avea exercițiile prin fototerapie?

În primul rând, fototerapia înseamnă deschidere și asumare. Prin măști neasumate nu putem experimenta nimic terapeutic. Orice beneficiu apare odată cu deschiderea, cu disponibilitatea de a simți deplin atât bucurie cât și tristețe, de a te pune față în față cu propriul adevăr. O deschidere autentică întotdeauna aduce conștientizări importante.

Rezultatele depind și de intenția inițială. De exemplu, sunt persoane care îmi spun că vor să își exploreze latura jucăușă, altele latura romantică, altele pe cea de rebel/ă. Poți avea o fantezie de foarte mult timp, de exemplu să interpretezi/întruchipezi un rol, însă nu ți-ai permis până acum, pentru că nu ai avut contextul care să nu te judece.

În fototerapie îți poți personalize orice joc de identități. Ce vei descoperi despre tine și pentru tine? Este ceea ce nu putem ști niciodată dinainte. Este ceea ce presupune ca, înainte de orice ședință foto, persoana să se simtă în deplină siguranță în prezența mea.

Foarte important! Dacă ceea ce descoperi despre tine este minunat, ne bucurăm împreună. Dacă ceea ce înțelegi despre tine te poate întrista sau speria, atunci lucrăm împreună pentru a recadra mesajul într-o perspectiva constructivă, identificând de fapt oportunitățile create și resursele necesare pentru ca tu să te bucuri de beneficiile oricărei situații create. Nu există nicio situație care să nu deschidă și oportunități spre beneficii.

De aceea, fiecare ședință fototerapeutică, indiferent de emoțiile experimentate, se finalizează cu încredere, bună dispoziție și o viziune constructivă asupra cel puțin unui context de viață.

 

 Pregătești proiecte noi în Craiova, poate în alte orașe, țări, de ce nu?

În Craiova, voi fi prezentă pe 22 martie la Șezătoarea UrbanMindCocktail și pregătesc o serie de workshopuri tematice, începând cu a doua jumătate a lunii martie.

De asemenea, un proiect la care țin foarte tare este workshopul de două zile, pe care l-am organizat pentru 29-31 mai la Casa Memorială George Stephanescu, din județul Argeș. Am ales această locație tocmai pentru că ea însăși este deja o poveste, iar noi vom deveni creatori de povești în această poveste.

Încă din 2018 mi-am dorit să organizez evenimente fototerapeutice și în afara țării, îmi place foarte mult că mi-ai pus întrebarea. Mă provoacă să revin la acest vis al meu.

Se poate face fototerapie și de la distanță? Adică poți lucra cu oamenii și online?

Absolut. Chiar am avut un curs de fototerapie online, timp de 8 săptămâni, din octombrie până în decembrie, anul ce a trecut. În mediul online, fiind în zona de confort de acasă, participanții sunt însă predispuși să nu își permită să curgă atât de ușor cum se întâmplă în workshopurile live. Online, este nevoie ca persoana să aibă deja o comunicare cu sine destul de liberă și un simț al responsabilității suficient de mare. Deși la prima vedere, fototerapia poate părea o joacă, ea de fapt merge foarte mult în profunzime.

Îți multumesc mult pentru timpul acordat, pentru deschidere, pentru că esti.  Ne lași un exercițiu așa de final?

Cu multă bucurie!

Imaginează-ți că ai câștigat un concurs, iar premiul pe care l-ai câștigat este o ședință foto pentru o fotografie exact așa cum ți-o dorești tu în această etapă a vieții tale.

Poți aduce cu tine și alte persoane sau poate chiar animale, orice obiecte care te inspiră. Poți purta tot ceea ce simți pentru tine în acel moment și absolut orice accesorii. Nu este necesar să le ai tu, ci doar să spui ce vrei și cineva le va procura pentru tine. De asemenea, vei avea la dispoziție specialiști în hair style și make-up.

Fotograful va urma toate instrucțiunile tale. Imaginează-ți că experiența va fi o ședință foto a cât mai mult din ceea ce ești, la un nivel exprimat cu maximum de implicare. Nu vei avea limită de timp și îți poți alege orice loc din această lume. Totul va fi pregătit și montat exact acolo unde vei indica tu. Iar dacă încă nu există un loc așa cum ți-l imaginezi, va fi o echipă care va construi pentru tine fiecare detaliu. Indrazneste sa ceri ca totul sa fie exact asa iti doresti tu.

Imediat ce ai stabilit toate detaliile fotografiei, te rog să alegi o persoană din viața ta, căreia să-i dăruiești fotografia atunci când va fi realizată.

Se modifică ceva în momentul în care te gândești cui i-ai oferi acea fotografie despre tine? Ce modificări apar? Ce ai adăuga? Ce ai elimina? Ce restricții apar? Simți că nu te poți dezvălui exact așa cum ești? Care ar fi reacția persoanei la fotografia ta? Ce ar spune? Ce ar gândi fără să spună? Sau poate că relația pe care o ai cu acea persoană este atât de liberă și naturală încât nu ai nevoie să schimbi nimic.

Ce decizie iei mai departe? Cum se va desfășura ședința foto? Vizualizează detaliu cu detaliu. Ia o coală de hârtie și descrie în cuvinte tot ceea ce vezi, simți și trăiești în timpul acestei experiențe. Descrie fotografia finala. Ce mesaj iti transmite?

 

Ralucahttps://www.cocktaildeviata.com/
Sunt Raluca Bădiță, am 32 de ani, doi copii, un blog și un business în Forever. Aici găsești bucăți din sufletul meu, vei plânge și vei râde deopotrivă, dar nu vei mai plecă, îți promit! Am aruncat cu praf magic peste fiecare articol și-am strâns lângă mine oameni care să-mi rămână o viață. Casa sufletului meu este mare. Rămâi de vrei, brațele-mi sunt calde! Pentru colaborări sau un pahar de vorba mă găsești pe email ralucabadita@yahoo.com

Related Stories

Cele mai citite

Chiar e despre tine? Răspunsuri la multe întrebări pe...

Atunci când am decis să deschid acest blog am știut ce va fi, care...

Garaje metalice

În Aprilie se împlinesc șase luni de când am permis și mașină. În sfârșit...

La mulți ani, eroina mea!

Poate n-am stiut sa arat câtă dragoste îți port...  Poate nu am avut brațele la...

Despre cum m-am iubit cu seful meu

Eram angajata lui Ăhă! Am făcut-o și pe asta la viața mea. M-am îndrăgostit de...

Cum mi-am dat seama că sunt însărcinată

Multe femei, aș spune chiar majoritatea, își dau seama că sunt însărcinate înainte de...

Te iubim, tati!

Pentru ca ne iubesti atat de mult incat nu exista moft pe care sa...

Categorii

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.