Ganduri

La ora 07:45 ne indreptam catre scoala. L-am rugat sa ne oprim putin ca sa ii fac o poza. Voiam sa o trimit tatalui lui. Sa ma laud cu el pe facebook sau pur si simplu sa am amintire aceasta zi. I-as face poze si l-as filma non stop.  Nu ma mai lasa. Si azi a comentat. S-a intors catre mine si mi-a spus:,, pe bune, chiar trebuie sa imi faci iar poze?”.

L-am vazut pe tati in privirea lui. Seamana atat de mult! A crescut Denis al meu. E inalt si slab. Ca tata. E usor obraznic si nazdravan de la o vreme. Are tot felul de idei si a inceput sa nu mai fie copilasul ala dragalas si linistit, ci un pustan frumos si agitat.  Nu il critic. Nu il compar cu alti copii. Doar observ cat seamana cu tata. Si ma bucur. Si ma doare. Si imi place. Si ma seaca dorul de un tata de care m-am bucurat prea putin. Dumnezeu mi-a trimis minunea asta de baiat care seamana cu el inainte cu o luna si ceva ca acesta sa plece in lumea celor drepti.

O fi intamplare? O fi vrut sa imi trimita un alt barbat pe care sa il iubesc cu toata fiinta mea? O fi stiut ca nu pot sa raman singura pe lume? A avut Dumnezeu planurile lui pentru mine. Si le are. Si imi arata zi de zi prin diverse lucruri si emotii pe care le traiesc.

A crescut puiul meu de om si ma bucur de el cum stiu eu mai bine. A crescut si imi aminteste zilnic cat de frumoasa este viata, dar azi…azi mi-a amintit de tata.

Privirea lui… ochii astia patrunzatori. Felul lui de a fi si de a spune lucrurile. Toate imi amintesc de tata, doar ca in ecuatia asta eu nu mai sunt copilul. Eu sunt parintele care se bucura de copilul lui asa cum s-a bucurat tata candva de mine.

5 thoughts on “Ganduri

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: