La mine pot să mă întorc fără regrete

De când mă ştiu am avut mereu nevoie de cineva in dreapta mea. Sau în stânga. Nu conta. Să fi fost cineva, să fi avut cui să mă plâng de mă durea  ceva, să nu fi râs singură prin casă de-aş fi avut motive.

La fel am procedat şi în viața amoroasă. Nu incheiam bine o relație că mă trezeam în alta. Măcar virtuală. Trebuia să ştiu  că cineva se gândeşte la mine, că am pe cine să ma supăr şi cui să spun un noapte bună.

Aveam nevoie să aparțin cuiva. Şi invers. Ştiu că erau probleme din copilărie, traume, frica de abandon. Acum ştiu. Nu am făcut terapie, niciun exercițiu, nici nu am citit foarte mult psihologie. Am fost la pământ de câteva ori în viață, de ce mi-a fost frică nu am scăpat, dar m-am agățat de un cineva care mă aducea pe mal ca apoi să mă lase sa ma scufund până la gât. Cum ar fi putut să mă iubească cineva dacă eu nu mă iubeam? Cum ar fi putut cineva să creadă în mine dacă eu nu aveam încredere nici cât să trec strada când semaforul era  verde?

Mă mulțumeam cu cât primeam şi ziceam bogdaproste.Deveneam dependentă de  cel care  mă iubea puțin şi mi se părea normal.

Vorbeam mult şi prost, dar iubeam nespus şi iertam greşeli pe care niciun om care respectă nu le-ar comite. Eu nu ştiam să mă fac respectată. Eu ştiam doar că un EL de atunci trebuia să rămână lângă mine, trebuia să îl am, aşa, fără pic de iubire, fără dram de respect.

M-am simțit iubită cu adevărat de puține ori şi tot de atâtea ori am fugit de am mâncat pământul. Nu am ştiut ce să fac cu atâta iubire. Cum să primesc atâta respect. Unde să-mi țin mâinile ca să nu fie sărutate, cum să nu mi se rupă trupul de atâtea îmbrățişări sincere.

Nu am ştiut cine sunt şi ce caut eu în viața mea.  Nu am ştiut ce să fac cu mine şi unde să-mi odihnesc picioarele obosite de la atâtea drumuri care duceau spre nicăieri.

E despre mine, dar nu mai sunt nimic din ce am fost. Nu aş mai implora iubire, nu aş mai suporta umilințe, nu aş mai trece prin Iad pe pământ sperând că voi trăi în Rai într-o altă viață.

Nu mă mai tem de singurătate, de eticheta pusă mamelor singure, de ochi care privesc întrebători femeia nemăritată. ,, n-o fi bună de casă”. E mai bine aşa.

Nu mi-e teamă să mă las iubită, nu imi va fi nici să mai iubesc, dar am înțeles ce este iubirea şi am acceptat că nu a fost vremea mea să o trăiesc.

E iarnă. O iarnă blândă. Ca sufletul unei mame care te ceartă cu iubire. Sau ca cel al unei femei care s-a descoperit pe sine si a ales ca înainte de orice să se gândească şi la ea?

E cald în casă şi gol în suflet. Acolo în locul unde cândva înflorea o iubire frumoasă pentru un El care nu a avut nevoie de ea.

E cumva linişte în tot pustiul ăsta negru. Doare mai puțin decât singurătatea în doi. La mine pot să mă întorc fără regrete…

10 Comments

  1. adriana

    12 decembrie 2017 at 21:59

    Foarte frumos scris si plin de emotie, dar trist..

    1. Cocktail

      19 decembrie 2017 at 06:45

      Asa este. Trist,dar… cred uneori avem nevoie sa fim si asa ca sa fim bine mai tarziu. Te pup.

  2. Marin Raluca

    13 decembrie 2017 at 06:15

    Nimeni nu ne poate lua pe…noi! Nu suntem proprietatea niciunui om, nu suntem roboti care raspund la orice apasare de buton. Am trecut prin asta, dar nu cu aceeasi finalitate. Depinde foarte mult de cel cu care esti, de tine… Nu as fi acceptat sa fiu umilita, calcata in picioare, daca m- as fi indreptat in directia asta… Tocmai experientele vietii te-au transformat intr-o femeie puternica, capabila sa mearga inainte! Nu a zis nimeni ca este usor, insa o singura viata ai si meriti sa o traiesti senin si linistit!

  3. marimaria88

    23 decembrie 2017 at 06:10

    E nevoie de mult curaj. Te pup. Întotdeauna scri niște articole care ma ating undeva în suflet.

    1. Cocktail

      23 decembrie 2017 at 10:23

      Multumesc frumos! ESTE, INTR-ADEVAR!PUPICI

  4. Dana

    23 decembrie 2017 at 20:04

    Offff. Trist, dar cel mai trist e pt acele suflețele nevinovate. Fii tare și ai grija de sufletul și fericirea ta. Ea nu sta intr-un barbat. Din experiența mea de mama singura iti spun că pt fericirea ta și a copiilor…Tu meriți si contezi. Sarbatori fericite!!

  5. Mamica Autentica

    31 ianuarie 2018 at 22:05

    of, mai Raluca. Te aud, te imbratisez,,,,

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: