Acasă Mamici talentate Livrăm fericire bunicilor- Atelier de creație

Livrăm fericire bunicilor- Atelier de creație

6
0

Sunt câțiva ani de când am un vis, unul pe care cu cât trecea timpul mai mult, cu atât mai mult realizam că este greu să-l îndeplinesc. Visam să organizez evenimente pentru mămicile și copiii din Craiova. Să trecem puțin de online, să legăm prietenii reale, să facem lucruri mișto în orașul ăsta în care eu mă simt acasă. Da, deși locuiesc doar de cinci ani aici, nu m-aș muta niciodată, nicăieri.

Am sperat că pot să fac asta și am crezut în mine, au fost și momente în care am zis că asta este aproape imposibil, că mamele poate nu vor dori să aducă copiii la astfel de ateliere, că nu vor fi interesate de ceea ce pot să ofer, deși știam bine că ceea ce pot să ofer este util atât mamelor cât și copiilor și că întotdeauna mă implic atât de mult încât nu are cum să nu fie bine ceea ce fac.

Așteptarea a luat sfârșit și iată, Duminică la ora 11:00, îmi voi vedea visul cu ochii. Nu a fost greu deloc. A trebuit doar să aștept  momentul potrivit, să întâlnesc oamenii potriviți, să nu renunț la visurile mele.

Pe Cristina Ciocoiu și Ileana Stanciu le-am cunoscut în zile, ani și momente diferite, dar simt că le cunosc de o viață și încă puțin și că împreună vom face lucruri frumoase,  cu și pentru mamele si copiii din Craiova. A fost suficient să le povestesc despre visul meu, ca să aflu că și ele își doresc același lucru. Așa am devenit o echipă și  am început să punem bazele acestui proiect.

Livrăm fericire bunicilor este primul nostru atelier. Așa cum am spus îl dedicăm bunicilor noștri și tuturor bunicilor din lume. Am uitat să trimitem felicitări și scrisori prin poștă. Cei mai mulți dintre noi îi sunăm și le urăm de bine, ne vedem cu ei pe skype și trimitem poze pe facebook. Vrem să ne amintim de vremurile în care corespondam prin scrisori, să creasca inima buncilor atunci când le bate poștașul în poartă, să livrăm fericire oamenilor care ne iubesc necondiționat.

Ce se va întâmpla la atelier

Cristina Ciocoiu îi va învăța pe copii să facă cele mai frumoase felicitări, vor scrie mesaje pentru bunici, apoi ne vom ocupa noi ca felicitările să ajungă fix acolo unde trebuie.

Ne-am gândit și la mame, știm că toate suntem preocupate să ne creștem copiii cât mai frumos. Așadar pentru mame avem un invitat special, Eugenia Ozunu, psiholog, care ne va vorbi despre importanța jocurilor cu copiii. Ne va răspunde la întrebări și ne va ajuta să aflăm cât mai multe despre acest subiect. Promitem să plecați acasă cu informații prețioase!

Vom avea ateliere de creație și invitați speciali în fiecare duminică. Vrem să facem cât mai multe activități cu copiii și să aducem multe informații mămicilor. În fiecare duminică vom avea un invitat special pentru mame. Ne-ar ajuta să știm ce subiecte ați vrea să dezbatem, ce activități ați vrea pentru copiii voștri, ce putem face pentru voi.

Pentru mamele din Craiova am creat și grupul Weekend pentru mămici și copii, pentru a afla mai ușor despre activitățile pe care urmează să le avem la After School Rainbow.

Înscrierile la ateliere se fac  aici

Vă așteptăm să petrecem o oră de poveste împreună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.