Mai putine gadgeturi, mai multa atentie

,, Am citit nu este bine pedepseşti copiii”,  îi zic la al meu om într-o seară.

Ştiu crede nebună, îmi reproşează stau numai cu telefonul în mâna, articole şi pareting.
,, şi cum se procedează?„, întreabă ironic.
Cu iubire! Nici nouă nu ne-ar plăcea fim pedepsiţi.
Faţă de primul meu copil, faţă de cel care mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat iubeşti, am greşit. Cumplit. De multe ori şi în multe feluri. Nu am ştiut nici măcar ce înseamnă pareting. Eram eu un copil. Dragostea nu a fost de ajuns ca ştiu îl cresc corect. M-am iertat şi îndreptat. Numai aşa pot repar ce am greşit. Numai aşa pot -i dau cei mulţi ani de acasă, căci nu consider doar aia primii şapte sunt importanţi.

Este cu adevărat greu creşti un copil, însă cine a spus nu este grea creşterea ci educaţia, adevăr a grăit.
Sunt momente în care nu ştii efectiv cum procedezi.

Deşi sunt o împătimită a tehnologiei, o urăsc. Urăsc nu am ştiut pun piciorul în prag la momentul potrivit şi am acceptat ca fiul meu aibă ce au toţi colegii de la şcoală şi toţi prietenii de la bloc. Urăsc îl văd cu telefonul în mâna, îşi deschide pc-ul singur şi umblă pe tabletă cu ochii închişi şi mult mai bine decât mine cu ochelari.
Lucrurile astea nu fac simt mândră de mine, ci ruşinată.
Mi-e ruşine m-am bucurat cât de frumos se joacă el la pc în timp ce eu scriam un articol, mâncam sau pur şi simplu leneveam .
Mi-e ruşine i-am înmânat mândră telefonul de la tatăl lui şi amuzam îmi scrie mesaje la nici 7 ani.
Mi-e ruşine fi putut joc cu el în loc îl las se joace pe tabletă.
Mi-e ruşine i-am dat voie nelimitat la toate aceste tâmpenii şi acum nu se bucură nici măcar de jucăriile pe care şi le doreşte.
Mi-e ruşine atunci când mi-am dat seama de greşeala asta ajunsesem îmi doresc facă cea mai mică boacănă pot îi confisc aceste lucruri. Erau singurele care îl bucurau, iar eu persistam în greşeli pedepsindu-l.
Singurul meu scop de acum este -i ,, sufoc” cu iubire. Ştiu Denis va preţui mai mult o ora de colorat cu mine decât 5 pe tabletă chiar dacă la început va fi greu. Ştiu nu este nevoie îi iau aceste lucruri din mâna, ci -l iau pe el în braţe din ,, ghearele” lor.
Ştiu ar preferă ne uităm pe pereţi şi numărăm câte degete are spidermanul din posterul lui decât se întreacă în nişte curse la jocurile de pe tabletă.
Ştiu va preferă gătească cu mine ori şteargă praful, sau îmi pună capsula în maşină de spălat în detrimentul tuturor acestor prostii care s-au inventat pentru OAMENI MARI.
Sunt conştientă în ce bag şi ce promisiune mi-am făcut. Nu va fi doar pentru el o schimbare ci şi pentru mine.
Voi citi mai puţin şi voi juca mai mult cu plastilină.
Voi intra pe facebook doar în caz de urgenţă( gen o conversaţie importantă) şi voi colora mai des.
Voi învaţa joc cu jucării pentru băieţi chiar dacă nu m-au atras niciodată.
Poate împreună cu Denis voi învaţa fac prăjituri( nu am făcut niciodată şi nu sunt deloc atrasă de acest domeniu) .
Voi învaţă număr în gând până la cât este nevoie înainte scot o perla în momentele în care apucă nişte nervisori de care nu sunt răspunzători copiii mei .
Voi dansa cu ei şi vom da muzica la maxim. Nu îmi mai pasă de ceea ce spun oamenii. Nici momentele mele de linişte nu le respectă nimeni.

Voi fi mai bună, mai calmă, mai responsabilă, mai prezenta in viata copiilor mei pentru ca doar asa il pot creste sanatos.
As putea sa spun ca astea sunt cateva dintre promisiunile mele pentru urmatorii ani, insa nu acesta a fost scopul acestui articol, ci am vrut sa va rog sa nu faceti greselile pe care le-am facut eu.  Nu au nevoie de jucarii scumpe, telefoane sau tablete, au nevoie doar de noi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: