Nu permiteți violența în şcoli, apărați-vă copiii!


Eram în clasa a patra.  Sau poate chiar a treia. Nu îmi mai amintesc exact. Ştiu că primii doi ani de scoală i-am facut cu o învățătoare tânără şi frumoasă pe care eu o vedeam ca pe o zană.

 

Apoi s-a schimbat învatatoarea şi am fost în clasă la o doamnă căreia nu vreau nici să-i pronunț numele şi despre care nu mai ştiu nimic de când am terminat clasa a patra. O mai vedeam cateodata căci locuiam în aceeaşi comună, dar niciodată nu am mai vorbit mai mult de ,,bună ziua”. Nici pe ăla nu îl dădeam cu plăcere.

Am avut profesori buni şi profesori răi în scoală. Am avut profesori de a caror bunătate copiii profitau. Care nu ridicau tonul şi nu dădeau note mici atunci când ne prindeau cu lecția neînvățată.

  • Am avut profesori cărora le ştiam de frică şi aproape că stăteam cu mânuțele la spate dinainte să-i auzim pe coridor.
  • Am avut profesor în liceu care ne jignea în ultimul hal. Profu’ de rusă la care am luat şi nota 2 si nota 10.
  • Singurul care nu a ținut niciodată cont de faptul că cel mai bun din clasă merită iertat dacă l-a prins cu temele nefăcute  aşa cum se procedeaza de obicei pentru a nu strica mediile celor mai buni.  Singurul pe care nu îl interesa al cui copil este x ca să nu îi dea notă mică.  Singurul care dadea 10 şi celui mai slab elev dacă avea norocu’ să fie ascultat când învățase. Singurul de la care am auzit jigniri pe care nu am cum să le aşez aici. Nu merită,  dar nici nu îl urăsc. Cred că mi-ar plăcea să stăm de vorbă acum. Sigur l-aş întreba de ce avea acea atitudine. Şi sigur ar răspunde aşa cum  bănuiesc( lucru pentru care nu îi port pică).

În schimb dacă aş întâlni-o pe doamna învățătoare care mi-a predat lecții în clasele a treia şi a patra, aş întreba-o de ce nu a fost om atunci. Da, aş avea curaj. Şi nu mi-ar fi nici jenă, nici teamă, nu m-aş lăsa nici intimidată.

Aş privi-o în ochi şi i-as spune ca aş fi putut să-mi  amintesc cu drag de ea dacă nu m-ar fi făcut să simt repulsie şi acum după ce au trecut 20 de ani.

M-a batut. Rau. Şi a durut. Pe cine nu ar fi durut să fi fost dat cu capul de tablă? Cine nu i-ar fi purtat pică dacă ar fi fost umilit în fața clasei cu palme şi tras de păr?

Nu a venit nimeni ca să mă apere pentru că nu am ştiut să spun. Nu am ştiut să  recunosc că am uitat tabla înmulțirii şi că pentru asta am plătit. În plus doamna mea învățătoare îi spusese la mătuşa mea  că m-a ciufulit puțin căci are pretenții de la mine.

Toată după-amiaza aia am mâncat tabla înmulțirii pe pâine şi a fost prima mea zi proastă. Îmi amintesc perfect că stăteam în curte şi învățam. Mătuşa mă asculta, eu tremuram. Ea nu înțelegea de ce. Nici acum nu ştie.

Ce aş face eu daca copiii mei ar fi bătuți?

Nu vreau să vorbesc la nervi că m-ați crede nebună. Nu vreau nici eu să ştiu cum aş reacționa. Ştiu sigur că acel profesor nu ar avea şansa să mai lovească şi alți copii aşa cum sunt convinsă că învățătoarea mea a avut-o.

Ştiu că m-aş abține greu să nu aplic acelaşi tratament şi mai ştiu că aş avea sufletul sfâşiat pentru copiii mei.

Aud des mame care le spun învățătorilor: ,, ei, mai luați-i şi de urechi dacă de ruşine nu ştiu”

,,nu e cuminte, rupeți-i moțul ”

,, dacă nu vă ascultă să îl bateți” .

Şi multe altele.

Serios? Adică cam ce suflet ai să stai acasă în timp ce copilul tău poate tocmai a fost umilit pentru că TU ai permis asta, ba chiar ai sfătuit profesorul să îți bat, umilească şi chinuie copilul?

 Copilul tău pe care spui că îl iubeşti. Copilul pe care te cred că îl iubeşti, dar te rog…te implor, nu numai că nu trebuie să mai spui vreodată asta, ci fă în aşa fel încât să nu permiți vreodată în viața asta ca cineva  să iți bată şi  să-ți umilească copilul. Nici la scoala asta unde nu are nici o putere ca să se apere şi nici la şcoala care îl va învăţa deste viață,  unde va primi oricum lecții dure căci aşa este viața  de adult.

Ştii, eu am fost o singură dată bătută în scoală. Nu m-a durut fizic cât m-au durut privirile colegilor mei, atitudinea învățătoarei mele, faptul că nu am putut să mă apăr.

Au trecut ani multi şi grei de atunci, dar eu nu am uitat acea zi. Regret că viața nu m-a mai pus in fața omului care nu a fost om. Dacă azi aş întâlni-o m-aş duce la ea şi i-aş spune: ,, eu nu vă iert şi nu vă uit, doamna învățătoare! „.

Nu cred că aş fi singura, deşi cumva mi-ar plăcea să cred că am fost ghinionistă care a fost la locul potrivit lângă omul nervos. Şi că eu am fost primul şi ultimul copil al altui părinte de care ea a îndrăznit să se atingă.

Eu m-am simțit îngrozitor şi dacă aş fi spus acasă cu siguranță cineva m-ar fi răzbunat. Nu ştiu dacă m-aş fi simțit mai bine, dar aş fi ştiut că cineva mă respecta şi mi-ar fi luat apărarea  chiar şi atunci când nu ştiam tabla înmulțirii.

Susține-ți copilul şi educă-l în aşa fel încât atunci când vine acasă să îți povestească ce a facut, cu cine a râs, cine, cum şi de ce l-a rănit.

NU PERMITEȚI VIOLENȚA ÎN ŞCOLI! NU PERMITEȚI NIMĂNUI SĂ VĂ BATĂ COPIII! NU STAȚI CU MÂINILE ÎN SÂN ATUNCI CÂND PEDEASPA A TRECUT DE CATALOG!

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: