Nu permiteti violenta in scoli, aparati-va copiii!


Eram in clasa a patra.  Sau poate chiar a treia. Nu imi mai amintesc exact. Stiu ca primii doi ani de scoala i-am facut cu o invatatoare tanara si frumoasa pe care eu o vedeam ca pe o zana.

 

Apoi s-a schimbat invatatoarea si am fost in clasa la o doamna careia nu vreau nici sa ii pronunt numele si despre care nu mai stiu nimic de cand am terminat clasa a patra. O mai vedeam cateodata caci locuiam in aceeasi comuna, dar niciodata nu am mai vorbit mai mult de ,,buna ziua”. Nici pe ala nu il dadeam cu placere.

Am avut profesori buni si profesori rai in scoala. Am avut profesori de a caror bunatate copiii profitau. Care nu ridicau tonul si nu dadeau note mici atunci cand ne prindeau cu lectia neinvatata.

Am avut profesori la care le stiam de frica si aproape ca stateam cu manutele la spate dinainte sa ii auzim pe coridor.

Am avut profesor in liceu care ne jignea in ultimul hal. Profu’ de rusa la care am luat si nota 2 si nota 10.

Singurul care nu a tinut niciodata cont de faptul ca cel mai bun din clasa merita iertat daca l-a prins cu temele nefacute asa cum se procedeaza de obicei. Singurul pe care nu il interesa al cui copil este x ca sa nu ii dea nota mica.  Singurul care dadea 10 si celui mai slab

elev daca avea norocu’ sa fie ascultat cand invatase. Singurul de la care am auzit jigniri pe care nu am cum sa le asez aici. Nu merita. Dar nici nu il urasc. Cred ca mi-ar placea sa stam de vorba acum. Sigur l-as intreba de ce avea acea atitudine. Si sigur ar raspunde ceea ce banuiesc( lucru pentru care nu ii port pica).

In schimb daca as intalni-o pe doamna invatatoare care mi-a predat lectii in clasele a treia si a patra, as intreba-o de ce nu a fost om atunci? Da, as avea curaj. Si nu mi-ar fi nici jena, nici teama, nu m-as lasa nici intimidata.

As privi-o in ochi si i-as spune ca as fi putut sa imi amintesc cu drag de ea daca nu m-ar fi facut sa simt repulsie si acum dupa ce au trecut 20 de ani.

M-a batut. Rau. Si a durut. Pe cine nu ar fi durut sa fi fost dat cu capul de tabla? Cine nu i-ar fi purtat pica daca ar fi fost umilit in fata clasei cu palme si tras de par?

Nu a venit nimeni ca sa ma apere pentru ca nu am stiut sa spun. Nu am stiut sa recunosc ca am uitat tabla inmultirii si ca pentru asta am platit. In plus doamna mea invatatoare ii spusese matusii ca m-a ciufulit putin ca are pretentii de la mine.

Toata dupa amiaza aia am mancat tabla inmultirii pe paine si a fost prima mea zi proasta. Imi amintesc perfect ca stateam in curte si invatam. Matusa ma asculta, eu tremuram. Ea nu intelegea de ce. Nici acum nu stie.

Ce as face eu daca copiii mei ar fi batuti? Nu vreau sa vorbesc la nervi ca m-ati crede nebuna. Nu vreau sa stiu cum as reactiona. Stiu sigur ca acel profesor nu ar avea sansa sa mai loveasca si alti copii asa cum sunt convinsa ca invatatoarea mea a avut-o.

Stiu ca m-as abtine greu sa nu aplic acelasi tratament si mai stiu ca as avea sufletul sfasiat pentru copiii mei.

Aud des mame care le spun invatatorilor: ,, ei, mai luati-i si de urechi daca de rusine nu stiu”,, nu e cuminte,rupeti-i motul ” ,, daca nu va asculta sa il bateti”si multe altele.

Serios? Adica cam ce suflet ai sa stai acasa in timp ce copilul tau poate tocmai a fost umilit pentru ca TU ai permis asta, ba chiar ai sfatuit profesorul sa iti bata, umileasca si chinuie copilul?

 Copilul tau pe care spui ca il iubesti. Copilul pe care te cred ca il iubesti, dar te rog…te implor, nu numai ca nu trebuie sa mai spui vreodata asta, ci fa in asa fel incat sa nu permiti vreodata in viata asta ca cineva  sa iti bata si sa sa-ti umileasca copilul. Nici la scoala asta unde nu are nici o putere ca sa se apere si nici la  ,, scoala vietii” unde va primi oricum lectii dure caci asa este viata  de adult.

Stii, eu am fost o singura data batuta in scoala. Nu m-a durut fizic cat m-au durut privirile colegilor mei, atitudinea invatatoarei mele, faptul ca nu am putut sa ma apar.

Au trecut ani multi si grei de atunci, dar eu nu am uitat acea zi. Regret ca viata nu m-a mai pus in fata omului care nu a fost om. Daca azi as intalni-o m-as duce la ea si i-as spune: ,, eu nu va iert si nu va uit, doamna invatatoare! „.

Nu cred ca as fi singura, desi cumva mi-ar placea sa cred ca am fost ghinionista care a fost la locul potrivit langa omul nervos. Si ca eu am fost primul si ultimul copil al altui parinte de care ea a indraznit sa se atinga.

Eu m-am simtit ingrozitor si daca as fi spus acasa cu siguranta cineva m-ar fi razbunat. Nu stiu daca m-as fi simtit mai bine, dar as fi stiut ca cineva ma respecta si imi ia apararea chiar si atunci cand nu stiam tabla inmultirii.

Sustine-ti copilul si educa-l in asa fel incat atunci cand vine acasa sa iti povesteasca ce a facut, cu cine a ras, cine, cum si de ce l-a ranit.

NU PERMITETI VIOLENTA IN SCOLI! NU PERMITETI NIMANUI SA VA BATA COPIII! NU STATI CU MAINILE IN SAN ATUNCI CAND PEDEASPA A TRECUT DE CATALOG!

 

Lasă un răspuns