Acasă In lumea mea Nu plânge, mamă, te iubesc!

Nu plânge, mamă, te iubesc!

2

Sunt întrebată foarte des dacă țin legătura cu mama mea, dacă vorbim sau ne vizităm, dacă am iertat-o și ce cred despre ea.Majoritatea discuțiilor decurg cam așa:
– ,,Mama este cea mai bună prietenă a mea!
– Cum așa? Ai putut să o ierți? Ai un suflet mare!
– Nu. Am ajuns greu la acest nivel Și când credeam că am iertat, iar se întâmpla ceva și îmi dădeam seama că de fapt…în mine încă mocnesc resentimente.

Da, am urât-o pe mama mea și îmi doream să vină în genunchi la mine șă-și ceară iertare pentru toate zilele în care mi-a fost dor și greu și pentru toate minutele în care mă uitam la serbări spre ușă, sperând că va veni, deși nu aș fi recunoscut-o pentru că aveam o singură poză cu ea la care nu mă uitam aproape niciodată. Așteptam să recunoască că pe frații mei i-a iubit mai mult și să își ceară iertare că nu m-a luat și pe mine cu ea.

Apoi au fost momente când am vrut să o iert și nu suportam să aud cum îmi povestește că a suferit, că mă căuta în fiecare fetiță cu rochiță, parul negru și ondulat, dar mai ales o uram când îl acuza pe tata pentru tot ceea ce se petrecuse cu noi. Tata, idolul meu, cel care mă abandonase și el, dar măcar îl auzeam din podul casei atunci când venea să mă caute băut, ori el cel puțin mă păcălise frumos în puținele dăți în care îi stăteam pe genunchi că într-o zi le va aduce la mine pe mama și sora mea și că vom fi din nou o familie frumoasă. Eu nu îmi aminteam nimic din viața de familie cu mama și tata, dar mă vedeam de mână cu ei, sărind dintr-un picior în altul, alergând în brațe la mama și visam, visam frumos.

Azi tata nu mai e, însă mama face parte din viața mea cu adevărat! Este ciudat cum a apărut ea exact în anul în care a plecat el. Aș fi fost oricum prea mare ca să merg de mână cu amandoi, dar nu prea mică ca să le mulțumesc pentru că împreună au făcut cel mai bun lucru de pe pământ,acela de a ne da viață mie și surorii mele.
Nu știu dacă suntem în măsură să iertăm noi părinții, în final singurul lucru pe care putem să-l facem este să înțelegem și să le mulțumim!
Dacă iertare se numește tot procesul ăsta prin care am trecut cu mama, atunci pot să spun că am iertat-o în momentul în care am ajuns să o înțeleg. Acum pot să spun că îmi iubesc mama ca și cum nu ar fi lipsit niciodată din viața mea și o iubesc mult, sincer, curat!
Nu o mai judec pentru că a plecat și nu s-a mai întors. Știu sigur, nici nu este nevoie să îmi mai spună cât ar fi vrut.
Nu o mai judec pentru nicio zi și niciun minut în care ochii mei s-au îndreptat spre uși care speram să o aducă pe ea, pentru că știu că și gandurile ei duceau spre ziua în care viața mă va aduce pe mine în bratele ei.
Mama a făcut atât cât a putut. Mi-a dăruit ce și cât a putut ea. De-ar fi știut și putut mai mult, sigur nu m-ar fi lipsit, nu ne-ar fi lipsit pe amândouă de iubirea necondiționată care există doar între copii și părinți.

Am lăsat trecutul să fie trecut și cred că asta m-a făcut cu adevărat să scap de resentimente și să o iubesc atât de mult. Ok, mama a lipsit ani mulți din viața mea, dar azi e aici, o aud, o văd, mă iubește și îmi iubește copiii așa și atât cât știe ea. De ce să plâng pentru ceea ce nu am trăit când pot să mă bucur pentru ceea ce trăiesc?
Cred însă că ceea ce m-a făcut să ajung aici sunt sfaturile, creșterea și educația pe care le-am primit de la familia mea,de la bunica mea, de la cei care m-au crescut așa cum au știut mai bine și nu m-au învățat niciodată să îmi reneg părinții,să îi judec sau să fug de ei.

O iubesc pe mama pentru că m-a ținut în pântece, pentru că m-a crescut cu iubire atât cât a putut, pentru că a fost fericită în ziua în care mi-a văzut pentru prima oară ochii, pentru că nu ma judecă, pentru că mă sprijină atunci când poate, pentru că mă ascultă atunci când vreau să vorbesc, pentru că știe să tacă atunci când crede că ceva m-ar răni. O iubesc de fiecare dată când spun mama și de fiecare dată când copiii mei spun mamaie, o iubesc de fiecare dată când realizez că eu sunt aici pe pământ, născută dintr-o iubire, iubirea scurtă, dar intensă dintre părinții mei!

Ps: Nu plânge, mamă, eu te iubesc!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.