Acasă Diverse PEDITEL 1791. SFAT MEDICAL PEDIATRIC PRIN TELEFON, NON-STOP

PEDITEL 1791. SFAT MEDICAL PEDIATRIC PRIN TELEFON, NON-STOP

11

De câte ori ați vrut să fugiți la urgențe pentru că cel mic avea febră? De câte ori ați fi vrut să sunați doctorul la ore târzii, dar nu ați avut curaj? Știu, ca și mine, de multe ori.

Pentru că a fi mamă în zilele noastre nu mai înseamnă să pui oțet cu apă și spirt în șosetele copilului atunci când nu știi cum să-i scazi febra. Pentru că  vecina, prietena și nici bunica nu știu ce este mai bine pentru copilul tău. Nici tu nu știi intotdeuana. Și cum spuneam de multe ori îți este greu să deranjezi medicul din concediu, la ore târzii, chiar și dimineața la prima oră, ori la prânz, că atunci a făcut copilul tău febră.

Nici la urgente nu ne vine la îndemână să fugim atunci când are muci, roșu în gât, ceva ce poate fi tratat acasă  la îndemnul medicului. Personal nici nu recomand să fugim la urgente pentru un lucru care poate fi tratat acasă. Nu am ajuns la urgente decât o singură dată cu fiul cel mare într-o situație  care a și necesitat internare, în rest, știu suntem norocoși.

Apelează cu încredere PEDITEL 1791. SFAT MEDICAL PEDIATRIC PRIN TELEFON, NONSTOP

Zilnic văd zeci de întrebări pe grupurile de mămici:

,, Copilul meu are febră mare. Ajutați-mă nu știu cum să fac ca  să-i scad temperatura”

,, Mămici, copilului meu i-au apărut niște bubițe. Ce credeți că poate fi?Atașez poză în comentariu”

Sunt doar două exemple la care se primesc tot felul de sfaturi, tratamente, leacuri băbești. Nu judec, să ne înțelegem! Știe multă lume de Peditel 1791,  dar nu toată lumea. Și cei care știu, nu știu de ce , au ceva rețineri în a suna. Aveam și eu rețineri până într-o zi când am sunat și mi s-a vorbit cu atâta blândețe încât aș fi vrut să o întreb pe doamna doctor despre toate bolile copilăriei numai să mai stau cu dânsa de vorbă.

Sunați cu încredere! Întotdeauana  vă răspunde un medic specialist care va asculta și vă explica cu calm ce să faceți cu copilul. Dacă nu vă răspunde medicul vostru, aici găsiți non-stop sfaturi și soluții. Asta spun tuturor care cer sfaturi pe internet.  Eu nu sunt în măsură să spun unei mame  cu ce să dea pe bubițele copilului ei doar pentru că la copiii mei a funcționat.

Am stat de vorba cu Cristina Grigore, director executiv la fundația Părinți din România  si inițiator PEDITEL 1791 și mi-a spus așa:

,,Toată lumea se bucură că există acest serviciu, toți îl laudă și pe noi ne onorează, dar ca să fie gratis pentru părinți, costă, ne costă aproape 8,000 euro/ lunar, iar 88% din cheltuieli sunt cheltuieli cu personalul medical.

-medici specialiști și primari. Și la peste 70,500 de apeluri nu am avut nicio reclamație. E greu, foarte greu să strângem lună de lună acești bani… 
Da, ne costă aproximativ 10 lei apelul, adică 10 lei să ajutăm un copil cu empatie, calm, răbdare, dedicare și profesionalim. Da, 10 covrigi înseamnă ajutorul necondiționat pentru 1 copil, dar când lipsesc cei 10 lei x 4000 de copii….. ”
Din septembrie pentru a veni în ajutorul tuturor părinților, adică să poată suna și românii din straintate, se va lansa prima  aplicatie pro bono din lume pentru un proiect comunitar- PEDITEL  1791.

Statisticile arată că lucrurile evoluează și că tot mai mulți părinți aleg să apeleze Peditel1791 cu încredere. Astfel dacă în anul 2016 s-au inregistrat 25090 de apeluri, în 2017 până în luna iulie s-au inregistrat 28.852 apeluri.
Scriu acest articol în speranța că se vor alătura  mai multe mame și vor face donații pentru a putea să primim sfaturi cu blândețe la orice oră din zi și noapte. Scriu pentru că știu cât de multe putem face noi și mai știu că lucrurile bune întotdeauna pleacă de la femei.
Eu voi face tot ce îmi stă în putință ca să ajut  si să donez pentru Peditel 1791 acum și în viitor. Pentru că merită, pentru că știind că aici îmi va răspunde mereu un medic, la orice oră, mă simț în siguranță.
Fă-o și tu! Donează pentru Peditel aici
NOTA: Tarif normal de pe orange, vodafone, telekom apelând 1791 , iar de pe digi se formează *1791

11 COMENTARII

  1. Eu una am legătură permanentă cu pediatrul copiilor. Un fel de peditel personlizat.

    Dar da, acest serviciu naţional este binevenit. Mai ales că numarul parintilor care-si trateaza copii de pe net, creşte infiorator de repede! 🙁

  2. Da si nu. Nu stiu cata incredere as avea in cineva pe care nu il vad sa imi dea sfaturi medicale… Eu in general nu am incredere in doctori, deci problema e la mine :)))

  3. Adevarul ca nu e chiar asa de ok sa ceri sfaturi pe internet, si chiar sa le urmezi… pe moment, te pot linisti daca problema puiului tau pare grava, dar parerea mea e ca o anumita inconștiență te poate determina sa urmezi sfaturile aruncate asa, pe net, la intamplare sau doar ca sa se dea un raspuns unei intrebari.

  4. Pare o treaba super pentru parinti aflati in impas sau in locuri greu accesibile mai ales in momente critice meteo. Super idee, super initiativa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.