Prietenii vechi in colt de suflet

sursa:pinterest

Aseară am vorbit cu o prietenă veche. Nu am mai vorbit de luni bune, dar pentru mine tot prietenă a rămas atât timp cât atunci, cândva, am impărtit și bune și rele, Ne-am știut necazurile și frustrările, durerile și fericirile una alteia. Mă acuza că m-am distanțat de ea, la rândul meu consideram același lucru. Atunci când ne vedeam noi și vorbeam zilnic lucram în aceeași incăpere și câte 14 ore pe zi. Am suferit mult acolo. Ne-am încurajat, am râs și am plâns. Ne-am certat și imbrătisat. Eu îl aveam doar pe Denis, ea nu era nici căsătorită.
Apoi drumurile noastre s-au separat. Cumva pe soțul meu l-am cunoscut prin ea după ce stătusem câteva luni la țara, după o despărtire deloc plăcută.
Eu m-am mutat într-un alt oraș unde mi-am clădit familia mult dorită, ea a rămas acolo unde are o familie superbă. Are și un alt job, alți prieteni, alte perspective despre viață. La fel și eu. Am alți prieteni, văd viața cu alți ochi, am ales să scriu pentru oameni și să îmi urmez visul.
,, mă bucur din tot sufletul meu pentru că ești fericită”
Nu știa cum sunt. Văzuse pe facebook poze cu mine, cu familia mea, îmi citise probabil articolele din care înțelesese că sunt foarte bine.
Da, sunt bine, sunt fericită și implinită. Sunt acolo unde trebuie să fiu, visez la puțin mai mult pentru că am înțeles că am acest drept, dar eu nu am uitat de unde am plecat și mai ales nu am uitat prietenii care mi-au fost cu adevărat prieteni.
Nu am uitat că în momentele alea grele de după despărtire mai aveam doar doi prieteni. Pe ea și pe el cei care au venit de ziua mea și mi-au făcut surpriză, acolo, la țara, unde îmi duceam viața cu puiul meu de numai doi ani și de unde visam să evadez într-o zi.
Nu am uitat de câte ori am râs cu ei, câte farse le-am și mi-au făcut.
Nu am uitat câte șervețele mi-au întins atunci când eram prinsă într-o căsnicie în care nu mă mai regăseam.
Nu am uitat că au impărtit cu mine bani, mâncare și lacrimi.
Nu am uitat de oamenii care au fost atât de importanți în viața mea și pentru care știu că am contat.
Ne schimbăm, iar eu sunt prima care am acceptat schimbările cu brațele deschise, dar sufletul este averea pe care nimeni nu o poate duce la faliment.
Eu nu îmi schimb părerile și sentimentele pentru oamenii care au fost oameni.
Eu pot să accept ca oamenii se distantează, dar nu pot sa nu recunoscca au fost de aproape încât am trăit prin ei.
Eu pot sa îmi asum că mi-am schimbat gusturile în privința multor lucruri din viața mea, dar nu pot sa mint ca vreodată îmi voi schimba părerea despre niște oameni pe care i-am iubit atât de mult. E drept ca ei nu mai știu nimic din spatele fericirii pe care o văd. Nu mă mai cunosc trista și dezamăgită, dar sigur nu au uitat cum sunt eu ca om, altfel nu m-ar fi ales sa le fiu prietena atâția ani.

Eu nu sunt cea mai buna prietena, dar îmi permit sa fiu modesta și sa spun ca sunt un om în adevăratul sens al cuvântului și ca prietenii mei vor rămâne pe viață ai mei, chiar și cei care azi nu mai știu nimic despre mine.

Prietenii mei vechi sunt pastrati bine intr-un colt de suflet si nimeni nu ii va scoate de acolo vreodata, chiar daca ei nu stiu si eu nu le arat.

Lasă un răspuns