More
    Mamici talentate Rămâne eroina mea, oricum ar fi

    Rămâne eroina mea, oricum ar fi

    O iubesc cu toată ființa mea. O iubesc și o respect până-n măduva oaselor și mă doare fiecare durere a ei.

    ,, nu știi cât mai ai de trăit, te rog, te rog eu mult trăiește liniștită! ” Așa îi răspundeam de fiecare dată când mă suna și se plângea la mine:,, ce să fac, mă, mamă, mă? ”

    Nu m-a ascultat niciodată și nici nu mă supăram pe ea că alegea să facă dramă din orice. Înțelesesem deja din atâtea cărți și ședințe de terapie cum stă treaba și cât de mult ajungem să iubim rolul de victimă. Mai mult decât pe noi înșine…

    Am ascultat-o ore în șir la telefon cum era veșnic nemulțumită de câte ceva sau cineva. Uneori mă supăram și îi spuneam să mă asculte și pe mine și să nu mai ia lucrurile atât de personal, alteori îi spuneam că o înțeleg, însă de cele mai multe ori tăceam. Tăceam și ascultam. La final mă întreba dacă suntem bine eu și copiii și eram mereu chiar dacă nu eram. Nu i-am mai povestit de ani buni problemele mele, nu am mai putut să o încarc pentru că știam cât suferea pentru fiecare julitură a mea pe suflet și acum nu mai era lângă mine ca să sufle, așa cum făcea în copilărie cu juliturile de pe genunchi.

    Azi mă uit la ea și nu o recunosc. Mumița mea, bunica mea, dar mama mea mai ales… Eroina mea a ajuns în punctul în care și-a pierdut mințile. Viața asta a ei plină de probleme, sufletul ei care nu a putut să lase nimic la spate, lacrimile și neputințele ei au adus-o în punctul în care să vrea să se sinucidă, să nu ne mai recunoască uneori, să nu-i mai pese dacă suntem bine sau nu, să nu-și mai recunoască casa și să ne implore să o ducem la,, casa ei”. Demență mixtă spun doctorii, însă eu aș numi-o durere insuportabilă. Așa aș numi eu boala asta nemiloasă. Așa aș numi-o și aș face tot posibilul să nu se ajungă la ea, iar terapia este cheia din punctul meu de vedere. Iubirea de sine, iertarea, duc la o viață trăită în armonie, la responsabilitate și conștientizare. Și eu chiar cred că dacă s-ar preda ore de dezvoltare personală încă de pe băncile școlii… Oamenii nu ar mai suferi de astfel de boli.

    În noiembrie când a făcut un atac cerebral doctorii au spus simplu, scurt și la obiect: va înnebuni! Am urlat la unchiul meu care mi-a dat vestea și i-am spus :nu! Mumița nu! Doctorul e nebun și tu ești nebun! Mumița nu! Am plâns mult atunci. Am simțit că am pierdut-o deja și că nu pot suporta să o văd așa.

    Și mi-e greu azi când o strig și nici nu mă bagă în seamă.

    M-a durut când am mers la ea și a spus că nu știe cine sunt.

    Mă sperii de fiecare dată când obosește să facă nefăcute și apoi zace ca și cum ar fi ultimele zile din viața ei.

    Mă doare când sun acasă de 3 ori pe zi și de fiecare dată mi se spune același lucru: nu, nu e deloc lucidă! Nu, nu prea mănâncă! Nu, nu nu!

    Acum am înțeles… Nu,mumița mea nu e nebună… Doar a obosit să o doară sufletul!Oamenii nu sunt nebuni și nici răi, oamenii au răni pe care nu le mai pot duce!

    Bunica rămâne eroina mea, chiar și acum când a obosit să care dureri nemărginite pe umerii lăsați de atâtea timpuri grele!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Citeste si:

    Moșule… Să-i spui că o iubesc

    Vine moșu, vine moșu... Vine moșuuuuuuuuuuuuuu. Na na na! taci, fată!Nu vine niciun moș. Tu nu vezi că nu a nins? Cu ce să ajungă...

    Femei de succes

    ,,-Ești o femeie de succes?-dacă așa se spune femeii care stă acasă și crește copii, da, atunci sunt o femeie de succes!''Cam asta vorbeam...

    Votez. Sunt responsabilă.

    Recunosc. Nu aş fi scris acest articol dacă Ioana nu ar fi venit pe pagina ei cu acest îndemn. Pentru mine a fost un...

    Să mă ierți…

    Și acum? Ce fac eu acum fără tine? M-ai invatat sa traiesc frumos, dar nu mi-ai spus niciodată unde să întreb de tine atunci...