Acasă Jurnal Să nu mai scriu niciodată?

Să nu mai scriu niciodată?

106
0

Ca un fiu rătăcitor cu mii și mii de scuze mă ascund din când în când de voi și chiar nici eu nu înțeleg de ce. În toată perioada asta mi-am cautat tot felul de scuze pentru care sa nu mai scriu, dar m-am gândit serios și să renunț definitiv. Știu că toți cei care facem asta avem momente în care vrem să renunțăm, dar mie nu îmi place să trăiesc în incertitudini, extremistă fiind. 

 

Definitiv? Numai acest cuvânt îmi taie respirația. Este ca și cum aș rămâne fără o mână, ca și cum nu aș fi întreagă. Este ca și cum aș primi cea mai mare pedeapsă. Scrisul ăsta a vindecat milioane de răni . Ale mele și ale altora.  Să nu mai scriu niciodată? Să nu mai primesc mesaje de la femei care îmi spun cât de mult le ajut? Sa nu mai deschid ochii mamelor care rămân în relații toxice de dragul copiilor, neștiind de fapt cât rău le fac și că fix ei sunt primul motiv pentru care ar trebui să plece? Știu că foarte mulți ani din viata mea am scris nu numai pentru ca scriu dintotdeauna, ci și pentru ca aveam nevoie de validare.

 

Cred ca v-am povestit despre jurnalul meu pe care îl dădeau colegelor, prietenelor sa îl citească. Va dați seama? Era tot un fel de blog încă de pe atunci când eu nu știam sa deschid un pc și aveam telefon cu butoane, iar de laptop nici nu auzisem. Era felul meu de a ma face auzită și văzută. Și nu știu dacă am făcut bine sau rău că mereu au știut și alții ce e la mine în suflet, casa și cap. Poate ca pentru unii am fost de pus la rana, asa cum mi s-a spus, iar pentru altii motiv de ras. Din ala fals și urâcios.

 

În egală măsură cred ca mi-au făcut bine toți oamenii din viata mea, toți cei care m-au citit, toți cei care au apreciat și cei care au criticat. Blogul ăsta este unul dintre cele mai mișto lucruri pe care le-am făcut cu sufletul și mâinile mele și știu ca as fi putut să ajung departe dacă as fi fost mai muncitoare. Doar că eu de multe ori am fost la un click distanță de a șterge și de a renunța.

Sa fiu cinstită cu voi și cu mine am scris prea mult despre lucruri care ar fi trebuit păstrate bine în mine, fiindca nu știu cât bine v-am făcut vouă, dar mie mi-am făcut rău uneori. Am pledat mereu pentru sinceritate și niciodată nu v-am scris minciuni, dar sa nu credeți ca oamenii m-au perceput mereu sincera. Dimpotrivă. Chiar cele ce îmi erau oarecum,, prietene” ma treceau prin toate filtrele minților lor și ma judecau după cum le pica lor mai bine sa creadă despre mine. Și asta m-a ajutat acum, în decizia de a nu mai spune chiar tot despre mine, oricui.  Principalul motiv pentru care nu am mai scris este acela că de când m-am mutat singură m-am axat foarte mult pe carieră. Pur și simplu aveam senzația că trebuie sa renunț la una dintre cele două, deși oricât as iubi să scriu asta nu este meseria mea și nu îmi aduce bani.

Apoi m-am relaxat, așa cum fac de ceva timp atunci când  am una sau mai multe zile nașpa. Pur și simplu știu că orice problemă are o rezolvare și am știut că voi găsi o soluție pentru a nu renunța la nimic din ceea ce îmi place să fac. Ei, bine, nu a  fost deloc greu, pentru că tot ce trebuia să fac era să realizez că eu pe blogul meu pot să scriu când vreau, astfel m-am relaxat total, prea mult aș zice, din moment ce abia azi m-am așezat la biroul meu , fix pentru așa ceva.

La scurt timp după ce am fost pe punctul de a renunța, de fapt și anunțasem pe pagină că renunț, mie și lui Dani ne-a venit ideea de a face din dormitorul nostru(care are intrare separată)micul meu salon, birou pentru scris, oaza mea de liniște, astfel că am dat toată casa cu fundu’n sus, singurul nemodificat a fost dormitorul copiilor.  A fost cea mai bună alegere, atât din punct de vedere profesional, cât și pentru liniștea mea,a noastră, a copiilor. Aici până și Luna, pisica noastră găsește că este interesant să trăiești:))

 

Concluzie? O să vă las aici un citat dintr-o carte, un citat de Marianne Williamson, care sper să vă ajute acum sau vreodată în viață. 

,,Sunteți un copil al lui Dumnezeu. Să jucați la scară redusă nu ajută lumea. Nu este nimic înălțător în a vă ,, reduce” pe dumneavoastră înșivă pentru ca ceilalți să se simtă în siguranță în preajma dumneavoastră. Noi toți suntem făcuți în scopul de a străluci, așa cum o fac copiii. Ne naștem pentru a exprima gloria lui Dumnezeu care sălășluiește în noi. NU doar în unii dintre noi, în toți. Și pe măsură ce lăsăm să strălucească lumina din noi, în mod inconștient oferim și celorlalți oameni permisiunea de a face același lucru. Pe măsură ce ne desprindem de propriile temeri, prezența noastră îî eliberează în mod automat pe ceilalți

Este timpul să încetați a vă mai ascunde și să începeți să ieșiți la lumină.”

Cred că acest mesaj este pentru fiecare dintre noi, indiferent de domeniul în care activăm, pasiunile pe care le avem , toți, absolut toți avem ceva de dat lumii. Să o facem!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.