Şase luni

– Şi? Ce ati realizat in cele şase luni ale anului 2017?

-Multe! Pe toate planurile aş spune.

Critina Otel tocmai ne-a provocat să povestim despre cele sase luni ale lui 2017. I-am spus de atunci că voi scrie intr-un articol, altfel nu aş reuşi să spun tot doar intr-un comentariu. In plus, cred că imi va face bine să scriu despre asta, să realizez si eu că ,, se poate ” ăla nu este doar asa spus de oamenii din jurul meu ca să mă încurajeze, ci eu chiar pot.

Asadar incep prin a spune că nu vreau să se termine acest an. Si dacă e musai să fie aşa  vreau să îl închei in aceeasi notă, lângă acceasi oameni, cu sufletul la fel de plin. Promite a fi un an memorabil, unul pe care nu îl voi uita niciodată pentru că vreau să spun peste ani urmatoarele:

-in 2017 am plans putin si am râs mult.

-am avut zile proaste, dar cele mai multe au fost zilele in care am fost fericită, împlinită si chiar multumită de mine.

-am rupt relatii cu oameni care nu imi făceau bine si nu am regrete in acest sens. Dimpotrivă, sunt mai linistită, mai liberă, mai autentică.  Nu mă pot preface în nimic din ceea ce fac, mai ales atunci când asta implică oameni.

– am reuşit să fiu mai intelegatoare cu soțul meu, să petrec mai mult timp de calitate cu copiii mei şi să fiu mai blândă cu oamenii in general.

-am învățat să spun NU şi să refuz tot ce nu imi face bine, fie că este vorba despre oameni pe care nu ii plac, fie că este vorba despre colaborări care nu imi aduceau ceea ce trebuia si simteam că munca mea nu este respectată suficient.

-am reuşit să imi pun familia, binele si nevoile noastre pe primul loc şi nu am mai facut lucruri din politete pentru alții dacă asta afecta intr-un fel linistea noastra.

-am cunoscut oameni frumoşi, oameni care cred in mine si care vor să construim împreună. Mă asteaptă un drum frumos  alături de ei si un vis al meu care se va împlini. Asta ar fi cea mai mare realizare a mea dupa familia frumoasă pe care o am si de care sunt atât de mândră.

-am citit. Mult. Am citit bloggeri de la care am invătat multe lucruri despre copii, despre carieră, despre dezvoltare personală, despre ei si despre mine.

-am evoluat in şase luni cât nu am facut-o in cinci ani. Desigur că anii din urmă au contribuit la evoluția mea atât pe plan profesional cât si personal, insă parcă în astea Şase luni sunt alt om, altă sotie, altă mamă, alt blogger.

– Mi s-au deschis porți către noi orizonturi. Am senzația că văd luminița de la capătul tunelului si că in momentul in care voi ajunge la ea nu se va mai face intuneric  niciodată. Mă refer aici la tot ce ține de mine, pe toate planurile.

In 2017 parcă sunt al om cu aceeaşi înfățişare. Parcă m-am născut din nou şi văd viața cu alti ochi ori poate viața mă priveşte pe mine cu mai multă blândeťe.

 Sunt un om împlinit şi îmi doresc ca fiecare an din viața mea să fie la fel. Să trăiesc, să simt, să iubesc  la fel pana in ultima zi a vieții mele.

Vouă vă doresc să aveți parte de fericirea, împlinirea si liniştea pe care le simt eu! Să iubiti la fel, să vă treziți la fel, să trăiți la fel! Să fiți bine!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: