Si copiii? Cu ei ce se intampla dupa divort?

,, Mami si-a facut bagajele si a plecat de la tati. M-a luat si pe mine, dar imi este asa dor de el…”

,,Mami si-a facut bagajele si a plecat. Pe mine nu m-a luat. Il iubesc pe tati, dar imi lipseste atat de mult mami” ,,

,, Mami si tati nu mai locuiesc impreuna, dar eu locuiesc cu amandoi”.

www.famclub.ro
www.famclub.ro

 

Care varianta ti se pare mai usoara? Evident ca nici una dintre cele trei si ca toti ne dorim sa auzim de la copiii nostri povestind despre noi cum ca ,, mami si tati se iubesc, suntem asa fericiti impreuna!!!”

In zilele noastre divorturile au devenit o moda. O moda pe care poate ca nu o detestam noi atat cat o fac  cei mici, copiii nostri dragi care din pacate sufera mai mult decat mami si tati la un loc. Cei mai multi dintre noi nu stim sa impiedicam un divort, nu ne mai potrivim sau poate ca nici nu ne dorim sa mai luptam, dimpotriva ne ducem  cu un orgoliu de nedescris si semnam actele la notar de comun acord. Nici nu prea se mai judeca parintii, dovada ca este atat de usor sa divortezi, la propriu si la figurat.

Bun, esti mama, dar esti femeie inainte de orice si daca el nu te mai iubeste, nu mai este pe placul tau, ai ajuns la concluzia ca nu te merita, ori chiar el te-a inselat, parasit , abandonat, este logic si firesc sa divortezi. Nu este de aruncat cu pietre, rosii, oua dupa oamenii ale caror strazi nu mai duc in aceeasi directie. Deloc. Intr-un fel sunt oameni puternici. Trebuie sa fii puternica ca sa asisti cum se destrama familia la care ai visat inca de cand erai adolescenta. Trebuie sa crezi in tine mai mult decat o mama care are o casnicie implinita pentru ca de acum mai mult ca sigur pe umerii tai vor atarna mai greu responsabilitatile. Si copiii??? Cu ei ce facem? De ei nu divortam si nici nu sunt obiecte pe care sa le impartim la partaj. Ei nu au ce sa caute in mijlocul razboiului nostru daca acesta exista. Si atunci ce facem? Ramane la tati? Pleaca cu mami? Stabilim program de vizita caci e custodie comuna obligatorie si respectam cu sfintenie cele spuse de notar, judecator ori avocat? divort

Nu stiu cum e mai bine. Eu vorbesc din punctul meu de vedere. Inainte de a divorta si chiar si dupa,  am auzit tot felul de pareri si am primit cele mai penibile sfaturi in legatura cu viata mea si a copilului de dupa divort. ,, sa nu il mai lasi sa il vada”, ,, sa nu il lasi fara sa plateasca”,, nu ii da copilul” ,,vorbeste-l urat in fata copilului”, etc. La inceput nu dadeam replici, poate ca si aprobam unele sfaturi avand in vedere ca eram in mijlocul ,, razboiului”, insa nu, nu sunt de acord cu nimic din ceea ce ne sfatuiesc oamenii dupa divort. Putini, prea putini oameni vor veni sa spuna ,, incercati sa reparati”, ,, ganditi-va la copil”, ,, nu indeparta copilul de tata”.

Daca ajungi la divort nici nu mai conteaza cine a fost vinovat, este clar ca lucrurile nu au mers si ca asa este cel mai bine atat pentru cei doi soti cat si pentru copil, insa asta nu inseamna ca poti neglija relatia dintre tata-copil atunci cand copilul merge la mama sau viceversa. In special femeile care au fost parasite de catre barbati se razbuna pe acestia prin faptul ca nu-i mai lasa sa vada copilul. Ce trist! Cat egoism! Copilul ala ce vina are? Femeie, te-a inselat pe tine, de ce iti cresti copilul ,, schiop”? Pentru el mami si tati sunt asa cum sunt pentru tine cele doua maini. Pe dreapta o folosesti mai mult si fara ea multe lucruri ar fi imposibil de facut, iar stanga…cum ti-ar fi fara mana stanga chiar daca nu faci chiar toate treburile cu ea? Gandeste-te ca pentru copilul tau esti mana dreapta, dar nu uita cata nevoie are si de stanga ca sa poata sa faca cat mai multe lucruri si ca sa fie un copil normal.

Mamelor, nu le rupeti aripile! Nu le saditi ura in suflet vorbindu-le urat despre tatii lor, nu ii intoarceti impotriva nimanui caci cel mai probabil intr-o zi va fi impotriva voastra. Sunt barbati care nu isi asuma responsabilitatea de a creste un copil, asa cum sunt si destule femei, insa daca vrea si poate,  de ce ati vrea sa va cresteti copilul fara tata??? De ce ati face rau propriului copil doar pentru ca voi nu ati avut noroc in dragoste? De ce sa nu mearga la tatal lui in vizita? De ce sa nu simta ca are doi parinti? De ce sa se simta prost la scoala cand doamna invatatoare pune anumite intrebari?

BIN JURA
BIN JURA

Da-i sansa copilul tau de a spune ,, mami si tati nu mai locuiesc impreuna, dar eu locuiesc cu amandoi”, pana atunci cand va fi capabil sa aleaga singur la cine sa stea, cine e bun si cine nu prea, cine a facut mai multe si cine a facut prea putine lucruri pentru el. Da-i sansa sa poata sa se bucure de ambii parinti indiferent ca esti suparata, dezamagita, scarbita, sau mai stiu eu ce sentimente nutresti pentru fostul tau sot. ,, Un fost ” ar trebui sa fie un capitol incheiat, insa doar pentru tine cea care ti-ai vazut de drum nu si pentru copilul care chiar are nevoie de umarul, sfaturile si iubirea unui tata.

Divortam si ne refacem sau nu viata. Divortam si nu ne este usor . Viata in general nu este usoara, insa ei, copiii nostri, ce vina au? Cu ei ce facem ? Suntem responsabili pentru viata lor ci nu stapani pe ea. Poate ca daca i-am pune pe ei pe primul loc cu adevarat asa cum sustinem, nici o mama nu ar implica copilul in divortul ei cu sotul si atunci copiii nu ar mai suferi atat de mult chiar daca in viata lor ar aparea o mica schimbare, aceea ca parintii nu mai locuiesc in aceeasi casa, insa pentru el vor fi mereu ,,impreuna” la bine si la rau.

Cel mai dificil lucru este sa ii explici unui copil ca mami si tati nu mai sunt o familie, insa cel mai dureros si chiar traumatizant pentru un copil este sa simta ura dintre parintii sai, desi i-au dat viata  din dragoste.

2 comentarii

  1. Subscriu în totalitate! Minunat!
    Nimic nu poate fi mai dureros pentru un copil decât să simtă ura dintre părinţi. Mai grav, să audă din ambele părţi lucruri de nesuportat despre mami sau tati. Sunt femei care le spun copiilor la divorţ că tati e beţiv, că e afemeiat, că e rău, sau, şi mai greu de suportat, că a plecat pentru că nu-l mai iubeşte. Pe el, pe copil. Ce părinte normal face asta? Cât egoism să ai să-ţi faci copilul să sufere doar ca să jubilezi tu când îl auzi că „nu vreau să vorbesc cu tine tati-mami, că tu eşti rău-rea”?
    Poate că în 6 cazuri din 10 părinţii îşi refac viaţa şi îşi regăsesc fericirea. Dar în 10 cazuri din 10 trauma la care ei îşi supun copilul rămâne pe viaţă.
    Ar trebui poate să tac, deh, nu am copil, nu ştiu ce înseamnă un divorţ. Dar am fost copil şi ştiu că deşi nu a fost cazul, de multe ori mă teroriza gândul că ai mei vor divorţa. Nu, nu se certau, nu era vorba de divorţ dar mă gândeam eu aşa, cum îi mai apucă pe copii.
    Şi mă revoltă toate cazurile din jurul meu când văd că îşi folosesc copiii ca pe o armă. „Îi arăt eu lui, nenorocitul, nu mai pupă el copilul vreodată…”. Cu scuzele de rigoare, asta nu e replică de femeie rănită, e în altă zonă…

Lasă un răspuns