Acasă Familie Și copiii? Cu ei ce se întamplă după divorț?

Și copiii? Cu ei ce se întamplă după divorț?

2

,, Mami și-a făcut bagajele și a plecat de la tati. M-a luat și pe mine, dar îmi este așa dor de el…”

,,Mami și-a făcut bagajele și a plecat. Pe mine nu m-a luat. Îl iubesc pe tati, dar îmi lipsește atât de mult mami!” ,,

,, Mami și tati nu mai locuiesc împreună, dar eu locuiesc cu amândoi”.

Care variantă ți se pare mai ușoară? Evident că niciuna dintre cele trei și că toți ne dorim să auzim de la copiii noștri povestind despre noi cum că ,, mami și tati se iubesc, suntem așa fericiți împreună!!!”

În zilele noastre divorțurile au devenit o modă. O modă pe care poate că nu o detestăm noi atât cât o fac  cei mici, copiii noștri dragi care din păcate suferă mai mult decât mami și tati la un loc. Cei mai mulți dintre noi nu știm să împiedicăm un divorț, nu ne mai potrivim sau poate că nici nu ne dorim să mai luptăm, dimpotrivă ne ducem  cu un orgoliu de nedescris și semnăm actele la notar de comun acord. Nici nu prea se mai judecă părinții la tribunal, dovadă că este atât de ușor să divorțezi, la propriu și la figurat.

Bun, ești mamă, dar ești femeie înainte de orice și dacă el nu te mai iubește, nu mai este pe placul tău, ai ajuns la concluzia că nu te merită, ori chiar el te-a înșelat, părăsit , abandonat, este logic și firesc să divorțezi. Nu este de aruncat cu pietre, roșii, ouă după oamenii ale căror străzi nu mai duc în aceeași direcție. Deloc. Într-un fel sunt oameni puternici. Trebuie să fii puternică ca să asiști cum se destramă familia la care ai visat încă de când erai adolescentă. Trebuie să crezi în tine mai mult decât o mamă care are o căsnicie împlinită pentru că de acum mai mult ca sigur pe umerii tăi vor atârna mai greu responsabilitățile. Și copiii??? Cu ei ce facem? De ei nu divorțăm și nici nu sunt obiecte pe care să le împărțim la partaj. Ei nu au ce să caute în mijlocul războiului nostru dacă acesta există. Și atunci ce facem? Rămâne la tati? Pleacă cu mami? Stabilim program de vizită căci e custodie comună obligatorie și respectăm cu sfințenie cele spuse de notar, judecător ori avocat?

Nu știu cum e mai bine. Eu vorbesc din punctul meu de vedere. Înainte de a divorța și chiar și după,  am auzit tot felul de păreri și am primit cele mai penibile sfaturi în legătură cu viața mea și a copilului de după divorț. ,, să nu îl mai lași să îl vadă”, ,, să nu îl lași fără să plătească”,, nu îi da copilul” ,,vorbește-l urât în fața copilului”, etc. La început nu dădeam replici, poate că și aprobăm unele sfaturi având în vedere că eram în mijlocul ,, războiului”, însă nu, nu sunt de acord cu nimic din ceea ce ne sfătuiesc oamenii după divorț. Puțini, prea puțini oameni vor veni să spună ,, încercați să reparați”, ,, gândiți-va la copil”, ,, nu îndepărta copilul de tată”.

Dacă ajungi la divorț nici nu mai contează cine a fost vinovat, este clar că lucrurile nu au mers și că așa este cel mai bine atât pentru cei doi soți cât și pentru copil, însă asta nu înseamnă că poți neglija relația tată-copil atunci când copilul merge la mamă. În special femeile care au fost părăsite de către bărbați se răzbună pe aceștia prin faptul că nu-i mai lasă să vadă copilul. Ce trist! Cât egoism! Copilul ăla ce vina are? Femeie, te-a înșelat pe tine, de ce îți crești copilul ,, șchiop”? Pentru el mami și tati sunt așa cum sunt pentru tine cele două mâini. Pe cea dreaptă o folosești mai mult și fără ea multe lucruri ar fi imposibil de făcut, iar stânga…cum ți-ar fi fără mână stângă chiar dacă nu faci chiar toate treburile cu ea? Gândește-te că pentru copilul tău ești mâna dreaptă, dar nu uita câtă nevoie are și de stânga ca să poată să facă cât mai multe lucruri și ca să fie un copil normal.

Mamelor, nu le rupeți aripile! Nu le sădiți ură în suflet vorbindu-le urât despre tații lor, nu îi întoarceți împotriva nimănui căci cel mai probabil într-o zi vor fi împotriva voastră. Sunt bărbați care nu își asumă responsabilitatea de a crește un copil, așa cum sunt și destule femei, însă dacă vrea și poate,  de ce ați vrea să va creșteți copilul fără tată? De ce ați face rău propriului copil doar pentru că voi nu ați avut noroc în dragoste? De ce să nu meargă la tatăl lui în vizită? De ce să nu simtă că are doi părinți? De ce să se simtă prost la școală când doamna învățătoare pune anumite întrebări?

Dă-i șansa copilul tău de a spune ,, mami și tati nu mai locuiesc împreună, dar eu locuiesc cu amândoi”, până atunci când va fi capabil să aleagă singur la cine să stea, cine e bun și cine nu prea, cine a făcut mai multe și cine a făcut prea puține lucruri pentru el. Dă-i șansa să poată să se bucure de ambii părinți indiferent că ești supărată, dezamăgită, scârbită sau mai știu eu ce sentimente nutrești pentru fostul tău soț. ,, Un fost”ar trebui să fie un capitol încheiat, însă doar pentru tine, cea care ți-ai văzut de drum, nu și pentru copilul care chiar are nevoie de umărul, sfaturile și iubirea unui tată.

Divorțăm și ne refacem sau nu viața. Divorțăm și nu ne este ușor . Viața în general nu este ușoară, însă ei, copiii noștri, ce vină au? Cu ei ce facem ? Suntem responsabili pentru viața lor,  ci nu stăpâni pe ea. Poate că dacă i-am pune pe ei pe primul loc cu adevărat așa cum susținem, nicio mamă nu ar implica copilul în divorțul ei cu soțul și atunci copiii nu ar mai suferi atât de mult chiar dacă în viața lor ar apărea o mică schimbare, aceea că părinții nu mai locuiesc în aceeași casă, însă pentru el vor fi mereu ,,împreună” la bine și la rău.

Cel mai dificil lucru este să îi explici unui copil că mami și tati nu mai sunt o familie, însă cel mai dureros și chiar traumatizant pentru un copil este să simtă ura dintre părinții săi, deși i-au dat viata  din dragoste.

2 COMENTARII

  1. Subscriu în totalitate! Minunat!
    Nimic nu poate fi mai dureros pentru un copil decât să simtă ura dintre părinţi. Mai grav, să audă din ambele părţi lucruri de nesuportat despre mami sau tati. Sunt femei care le spun copiilor la divorţ că tati e beţiv, că e afemeiat, că e rău, sau, şi mai greu de suportat, că a plecat pentru că nu-l mai iubeşte. Pe el, pe copil. Ce părinte normal face asta? Cât egoism să ai să-ţi faci copilul să sufere doar ca să jubilezi tu când îl auzi că „nu vreau să vorbesc cu tine tati-mami, că tu eşti rău-rea”?
    Poate că în 6 cazuri din 10 părinţii îşi refac viaţa şi îşi regăsesc fericirea. Dar în 10 cazuri din 10 trauma la care ei îşi supun copilul rămâne pe viaţă.
    Ar trebui poate să tac, deh, nu am copil, nu ştiu ce înseamnă un divorţ. Dar am fost copil şi ştiu că deşi nu a fost cazul, de multe ori mă teroriza gândul că ai mei vor divorţa. Nu, nu se certau, nu era vorba de divorţ dar mă gândeam eu aşa, cum îi mai apucă pe copii.
    Şi mă revoltă toate cazurile din jurul meu când văd că îşi folosesc copiii ca pe o armă. „Îi arăt eu lui, nenorocitul, nu mai pupă el copilul vreodată…”. Cu scuzele de rigoare, asta nu e replică de femeie rănită, e în altă zonă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.