Şi eu am fost lovită

Cunosc multe femei abuzate, ştiu multe mame care au plâns în şoaptă cu copiii în brațe şi care au urlat la propriu în lipsa lor, dar şi eu am fost pe acolo. Şi eu ştiu ce înseamnă să plângi până la epuizare, să te simți mic şi al nimănui, deşi eşti mare şi eşti al cuiva.

Prima palmă pe care am luat-o în viața mea a fost de la tatăl meu când aveam în jur de şase ani. Poate nu a fost chiar prima, poate că nu el a fost primul, dar aia este palma care mi-a lăsat cicatrici în suflet. Nu şi-a cerut iertare, nu a pupat unde a lovit, nu ştiu dacă a regretat sau nu, dar nu s-a mai repetat. Poate pentru că toata viața lui( a lui pentru că nu mai este) , am fugit de el. Nu m-a mai lovit niciodată.

Am mai luat o palmă de la mătuşa mea. Eram în clasa a noua. Parcă aşa îmi amintesc. Nu m-a durut fizic, dar m-a durut sufletul. Am fost frustrată. Aş fi vrut să o întorc, dar nu am îndrăznit. Mătuşa era cea care mă creştea, cea care creştea trei copii, cea care mă iubea şi cea pe care a durut-o palma aia mai mult decat m-a durut pe mine.

Am crescut la tară. Am văzut şi am auzit multe despre violență. Atât verbală cât si fizică. Printre rudele mele s-au întâmplat multe. Mama mea a fost abuzată fizic şi verbal. Tatăl meu a fost bărbatul care lovea femeile. Bunica mea a fost cea care a luat foarte multă bătaie. Cunoaşteți, nu? Pe la sate şi la case mari se întâmplau din astea. Şi se mai întâmplă. Când bărbatul vine de la birt şi îşi ia femeia la bătaie că mâncarea e prea rece sau prea caldă, că cearsaful de pe pat e mov şi trebuia să fie o idee mai lila, ş.a.m.d

Când eram copilă şi plângeam de mila celor care luau bătaie, bunica îmi spunea că aşa e la bărbat. Că aşa lovesc toți, ca asta este soarta femeii, că deh, suntem femei şi trebuie să îndurăm. Eu băteam din picior şi îi spuneam :

– Nu, nu, nu, nici sa nu te gândeşti că eu voi sta lângă un om care mă va bătea.

– Ei, nu! Mai faci pe naiba ghem atunci. Doar nu o să pleci cu copiii după tine. O să stai şi o să înduri, n-ai ce face!

– Ba o să plec!

– Si unde te vei duce? Crezi ca te mai ia cineva? Şi dacă te bate şi ăla?

– Plec şi de la el.

– Doar nu vei schimba bărbații ca pe şosete, nu înțelegi că toti  sunt o apă şi-un pământ?

Nu, nu înțelegeam şi ce bine că nu m-am culcat pe urechea asta. Altfel probabil ca azi nu aş fi fost aici şi nu aş fi scris despre asta.

Prima palmă în calitate de femeie am luat-o când aveam 19 ani. Am avut impresia că visez, că sunt pe altă planetă, că nu mi se întâmplă mie. Nu am pus punct. Mi-am amintit ce îmi spusese bunica, dar nu mi-am amintit ce promisesem eu. Până seara eram din nou îmbrățisați şi îndragostiți. Ba chiar mi se părea normal ca el să fi dat în mine pentru că eu eram proastă de gură, el era bărbat şi după spusele bunicii în fața lor trebuia să tac. Au mai trecut câteva luni şi am mai luat o palmă. Nu mai ştiu de ce, dar ştiu că am plecat. Am pus punct şi nu am mai vrut să-l văd ani mulți.

 

Şi acum în timp ce scriu aceste rânduri, imi vine să-l caut şi să-i spun că-l urăsc cumva, că el a produs nişte răni în sufletul meu şi că m-au durut ani mulți. Da, atunci când eşti abuzată, rănile tale nu se vindecă în momentul în care ai ieşit pe uşă. Nu, ele rămân şi dor ca naiba. Abuzatul devine şi abuzator. Traumele astea nu se vindecă peste noapte, ci peste ani, cu multă terapie şi iubire de sine. Nici ale mele nu s-au vindecat şi nici poveştile nu s-au oprit aici, dar eu le-am conştientizat pe fiecare în parte. Despre asta este vorba în campania asta. Multe femei sunt lovite, jignite, umilite, bătute grav, lăsate inconştiente într-o baltă de sânge. Multe femei şi-au pierdut viața în acest fel, multe mame plâng disperate cu puii lor în brațe, mulți, prea mulți copii întreabă #mamideceplângi?

De aici a pornit şi ideea acestei campanii. De accea este o campanie de conştientizare. Pentru că ştiu multe mame abuzate, care caută scuze bărbaților de lângă ele, care se ascund sub pretextul că au copii şi pentru ei rămân, care spun că nu au unde (şi chiar nu au) să plece.

Dacă eu, împreună cu alți oameni vom reuşi să facem în aşa fel încât cât mai multe mame abuzate să conştientizeze că pentru ele şi copiii lor trebuie să facă ceva în acest sens, atunci eu pot să spun că am făcut cu adevărat ceva bun pe lumea asta pentru semenii mei.

Copiii au dreptul la o viață liniştită, mamele merită iubire nu injurii, umilințe şi palme, împreună merită să adoarmă zâmbind nu cu ochii în lacrimi. Fiecare dintre noi poate să schimbe ceva în viețile altor oameni. Uneori este de ajuns să vorbim!

Daca ai nevoie de ajutor, intra pe acest grup unde vom continua sa sustinem femeile abuzate si dupa ce aceasta campanie se va termina.

 

Această intrare a fost publicată în Familie . Pune legătura în semnele de carte.

3 thoughts on “Şi eu am fost lovită

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: