More
    Mamici talentate Terapie nu înseamnă doar să te duci în cabinetul unui psiholog și...

    Terapie nu înseamnă doar să te duci în cabinetul unui psiholog și să-ți verși frustrările

    Mi-am lăsat sufletul să zburde în mii și mii de case. În unele a locuit puțin, din altele n-ar mai plecat, sunt case din care a ieșit greu și nu a mai știut drumul spre locul lui. L-am adunat rămășite. Bucățică cu bucățică l-am pus la loc și încă mai caut părți din el. Mă vindec!

    Mă vindec de oamenii în care am căutat iubirea și mă uit în mine;

    Mă vindec de dorința de a deține controlul și las ca fiecare să decidă pentru viața lui,pentru că acum am curajul să-mi port pașii acolo unde cere sufletul;

    Mă vindec de victimizare și dramă. Învăt să trăiesc în armonie şi să caut liniștea în mine. Nu e ușor, dar este suficient să vrei, sa conștientizezi, apoi poți, poți orice!

    Mă vindec de nevoia de a căuta vinovați pentru ceea ce trăiesc și îmi asum responsabilitatea 100% pentru viața pe care aleg să o trăiesc;

    Mă vindec de vicii, dependențe și obiceiuri nesănătoase și nu mai caut scuze, pentru că am început să mă iubesc, să mă respect și să mă pun pe primul loc în viața mea;

    Știu, totul pare ușor, frumos, de poveste atunci când citești toate astea la cineva. Știu, vei spune că sunt o norocoasă, că eu pot, că eu sunt altfel, însă am o veste bună pentru tine: și tu poți! Dacă eu am putut și tu poți!

    Terapia, vindecarea, dezvoltarea asta personală despre care vorbește toată lumea nu este ceva care să producă schimbări peste noapte. Este cu adevărat un proces lung și uneori greu. Te duce dintr-o extremă în alta. Îți schimbă prietenii, stilul de viață,principiile și convingerile!

    Lucrez cu mine de un an şi mărturisesc că au fost momente când m-am întrebat de ce a trebuit să-mi, complic„existența, aflând atâtea adevăruri despre mine și relațiile cu oamenii din jurul meu, dar am știut că nu mai pot să duc atâtea măști, să păstrez atâtea aparențe, să mint cu atâta nerusinare, fiind convinsă că eu dețin adevărul absolut;

    Terapia m-a ajutat în primul rând să fiu sinceră cu mine, pentru că deși am fost mereu omul adevărului, mie mi-am spus cele mai multe minciuni;

    Terapie nu înseamnă doar să te duci în cabinetul unui psihilog și să-ți verși frustrările. Terapie nu înseamnă ca cineva să vină să-și dea cu părerea despre tine, situația ta. Terapia înseamnă muncă. Da, asta înseamnă! Mă enervam atunci când îmi spunea Elvira Tănăsescu, printre cuvinte să lucrez concret la dezvoltarea mea. Eu credeam că fac totul sau mă rog, suficient încât ar fi trebuit deja să fiu bine eu cu mine, însă era nevoie de mult nai mult, de implicare 100%.

    Ce am făcut eu în tot anul ăsta:

    Mă uit în urmă cu fix un an și găsesc primul meu strigăt de ajutor către un psiholog. A fost momentul în care am recunoscut că nu mai pot singură în propriul război. A fost momentul în care mi-am recunoscut problema și anume cå am nevoie de ajutor. Este important, poate că cel mai important pas.

    Am mers câteva ședinte la terapie, apoi am renunțat. Cred că a fost perioada de negare,dar între timp descoperisem cărțile de dezvoltare și mare parte din banii mei mergeau către librăriile online. Mărturisesc că este cea mai bună investiție pe care am făcut-o în viața mea!

    Am citit. Mult. Suficient încât să mai am revelații, conștientizări, să mai las garda jos și să accept că sunt singura responsabilă de viața mea și că doar eu pot face ceva pentru mine. Citesc şi acum şi nu cred că voi renunța la asta vreodată.

    Am lucrat online cu Elvira Tănăsescu, NLP Practitioner și Consilier Dezvoltare Personală la Institutul de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa apoi am început să merg la șezătoarea organizată de ea ın fiecare marți. Recomand din tot sufletul terapia de grup, acolo se întâmplă niște lucruri absolut minunate, e cumva liniștitor să vezi că nu ești singurul om de pe pământ cu răni din copilărie, cu probleme în căsnicie, cu visuri neîmplinite.

    Am început să lucrez cu mine, iar asta am învățat-o tot în cadrul șezătoarei. Să lucrez la modul real. Găsiți pe internet tot felul de exerciții sau aici, pe grupul Elvirei.

    De exemplu acum lucrez la un exercițiu pentru abundență, scriu acest articol după atâta timp datorită exercițiului  morning pages pe care îl știu de la Inoza și urmează să mă apuc de exercițiu pe copilul interior, care constă în desen și dialog;

    Intenționez să deschid un grup de susținere pentru renunțatul la vicii, pentru că acum mai mult decât oricând cred în puterea lui,, împreună”,un grup pe care aș vrea să se întâmple foarte multe și pe care sper să-l duc și în offline. Va fi un grup pentru femeile care vor să se descopere pe sine și pentru cele care au făcut-o deja, pentru că scopul lui acest,, împreună” este de a împărtăși și ajuta!

    Muzica, desenul, ieșirile în natură, dansul, joaca cu copiii fac parte și ele din procesul de terapie!

    Succes

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Citeste si:

    Moșule… Să-i spui că o iubesc

    Vine moșu, vine moșu... Vine moșuuuuuuuuuuuuuu. Na na na! taci, fată!Nu vine niciun moș. Tu nu vezi că nu a nins? Cu ce să ajungă...

    Femei de succes

    ,,-Ești o femeie de succes?-dacă așa se spune femeii care stă acasă și crește copii, da, atunci sunt o femeie de succes!''Cam asta vorbeam...

    Votez. Sunt responsabilă.

    Recunosc. Nu aş fi scris acest articol dacă Ioana nu ar fi venit pe pagina ei cu acest îndemn. Pentru mine a fost un...

    Să mă ierți…

    Și acum? Ce fac eu acum fără tine? M-ai invatat sa traiesc frumos, dar nu mi-ai spus niciodată unde să întreb de tine atunci...