Acasă Despre copii Trucuri care te pot ajuta să alăptezi

Trucuri care te pot ajuta să alăptezi

406
0

Dacă m-ar întreba cineva ce regrete am în legătură cu alăptatul, aș spune clar și răspicat, cum am mai spus defapt în nenumărate rânduri: Regret că nu am știut nimic despre alăptare la primul copil!

Da, știam că este important să alăptez primul omuleț din viața mea și îmi doream acest lucru, însă nu îmi amintesc dacă informațiile erau ca acum la un clik distanță, ori poate eu nu știam unde trebuie să dau clik-ul ăla, nu am habar, cert este că am alăptat doar trei săptămâni apoi s-a dus toata vraja aceea pe care doar o mamă cu un copil la sân o poate simți. Am regretat mulți ani, regret și acum, chiar dacă simt ( încă ) din plin bucuria de a alăpta buburuza mică de un an și opt luni.

Ce am învățat despre alăptare în această perioadă

  • Am învățat că nu este ușor– Da, știu, ne este greu să recunoaștem, evităm să ne plângem, vorbim doar despre partea frumoasă a alăptatului, de vraja despre care vă povesteam mai sus, despre orice, dar mai puțin despre sâni care sângerează, despre cuvântul magic,, a ne mulge”, despre trezitul des și pus copil la sân, despre perioada în care copiii ar sta numai la sân. E frumos, dar nu este mereu ușor.
  • Am învățat cât de important este să ai pompe de sân și alte produse de îngrijire. Dacă stau să analizez bine prima experiență cu alăptarea celui mare, cu siguranță nu aș fi alăptat doar trei săptămâni, dacă aș fi avut o pompă electrică. Aia manuală mi-a cam dat bătăi de cap, nu m-a ajutat sub nicio formă, ba chiar aș putea spune că a sabotat întreg procesul încă din maternitate.
  • Am învățat că trebuie să ai purificatoare și sterilizatoare încă din prima zi din viață a bebelușului, indiferent că alăptezi sau nu. De ele vei avea nevoie oricum și sunt esențiale în viața proaspetei mame, care ar da orice să nu ajungă urmă de bacterie nici la 5 m distanță de puiul ei.
  • Am învățat că trebuie să perseverezi, că trebuie să asculți, să citești și să accepți un milion de sfaturi, dar că în aplicare pui doar ceea ce vi  potrivește ție și puiului tău. Nu aș fi crezut, însă sunt multe mame care deși hrănesc bebelușul cu biberonul, acestea o fac cu lapte matern, tocmai de asta pompa electrică este foarte importantă în primele luni de viață ale bebelușului.

Top trei motive pentru care trebuie să ai pompe de sân și alte produse de îngrijire

Nu există îndoială că atât pompa de sân electrică cât și alte produse de îngrijire ajută mama și bebelușul foarte mult. Ele ne sunt utile, fie că alăptăm sau nu, fie că bebelușul acceptă sau nu biberonul. Eu am scris despre trei dintre multele motive pentru care cred eu că ar trebui să avem cu noi pompa de sân și alte produse de îngrijire încă de la începutul acestei aventuri frumoase, numite mămicie:

sursa:pixabay.com
  • Pompa de sân electrică ajută mult mama la început de drum-Este important să avem pompa de sân electrică pentru că economisim timp, ne ajută în timpul călătoriilor și la colectarea zilnică a laptelui;
  • Colectezi lapte relaxată, iar relaxarea ajută la stimularea lactației–  Se știe dintotdeauna că o mamă stresată nu are suficient lapte, ba chiar poate renunța la alăptat. Eu sunt unul dintre cazuri, stresul fiind un factor decisiv în renunțarea la alăptat la primul bebe. Astfel, cu produse profesionale, de calitate, create exact pentru a alăpta în confort, mamele vor colecta laptele relaxate, fapt care ajută, după cum bine știm cu toții. cu cât nivelurile de oxitocină sunt mai mari, cu atât va fi mai uşoară declanşarea reflexului de ejecţie şi de extragere a laptelui;
  • Biberonul potrivit, ajută la reducerea colicilor( biberon anti-colici)- Acest lucru nu l-am știut decât șapte ani mai târziu, atunci când s-a născut fiica mea. Colicii mi-au dat bătăi de cap la ea, am aflat de existența acestor biberoane, am achiziționat unul, însă dragostea ei pentru sân a învins. Știu de la prietene care au folosit aceste biberoane că orele lor de somn pe timpul nopții s-au înmulțit considerabil, datoriă acestor biberoane. Când bebeluşul tău suge din tetină, se poate strecura accidental aer în exces, ceea ce provoacă disconfort.Cercetările demonstrează că acest design anti-colici poate influenţa semnificativ confortul bebeluşului în timpul alăptării şi după aceasta;

NOTĂ :Aș recomanda pentru mamele la început de drum să achiziționeze setul starter Natural All-in-one. Mi se pare unul dintre cele mai utile și merită fiecare bănuț,  pentru că acesta are rolul de a aduce beneficii atât mamei cât și bebelușului.

Vouă ce v-a fost util la începuturi? Dacă ați da timpul înapoi, la ce nu ați renunța sau ce ați mai cumpăra?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here