Unde te grabesti, nebunule?

-Mami, sa nu mai spui ca am opt ani!

-Dar ai aproape opt!

-Dar nu am! Am 7 ani si 8 luni!

-Ai dreptate, si mie imi par multi opt…

Si totusi…copilul meu are aproape opt ani! Opt! Azi a terminat grupa zero. Am fost la scoala cu amandoi copiii mei. Eu, o mama tanara chiar daca ma alint si spun ca am imbatranit dupa ce am facut treizeci. Daca nu as fi avut puiul mic in brate, as fi ramas cu ei in clasa. Cu cei mari. M-as fi pus pe jos cu ei si le-as fi citit povesti. As fi desenat un sotron in mijlocul clasei si ne-am fi zbenguit. La final I-as fi pupat pe frunti pe fiecare si le-as fi spus sa se bucure de vacanta asta, sa lase telefoanele si tabletele, sa isi ia trotinetele si bicicletele, sa nu se planga de juliturile de la role, sa isi cumpere multa creta si sa zburde prin curtile de la bunici ori prin spatele blocurilor. Sa miroase copilaria si sa o simta. Sa o guste caci este atat de dulce….

.Numa’ ieri n-am fost ca ei si azi ma vad departe.

Nu stiu cand am ajuns dintr-a intaia a opta si nici cum am trecut emotiile de la bac. Nu stiu cand m-am trezit casatorita si cum am semnat actele pentru divort. Nu stiu cum am ajuns azi femeie la treizeci cu doi copii. Nu stiu daca am curajul sa privesc in viitor caci parca maine ma trezesc bunica.

Te rog, mai stai, nebunule!

Unde te grabesti ca sa ne smulgi anii astia cu care nu ne vom mai intalni? Pe unde treci tu lasi urme si riduri si amintiri. Ne construiesti si zambete si lacrimi, ne aduci fericire si necaz. Ne lasi singuri si ne dai imbratisari, dar tu zbori si noi nu vrem.

Lasa-ne sa ne julim genunchii jucandu-ne langa copiii nostri, sa retraim momente pe care ni le-ai luat, sa ne amintim de amintirile cu care ne-ai lasat.

Nu te grabi, nu face repede adulti din omuletii astia care sorb fiecare picatura din viata cu pofta. Nu te grabi sa le arati ca viata are si pete de gri, lasa-i sa creada ca doar vremea este schimbatoare. Opreste-te putin, te rog, priveste in ochii mamelor care isi tin copiii in brate nu te grabi ca sa le vezi asteptand adultii in poarta. Nu zbura, noi nu avem graba. Noi construim amintiri si avem nevoie sa fii de partea noastra ca sa fie cat mai multe.

Si totusi…timpul zboara. Timpul nu este profesorul care te invoieste de la ora,nu este parintele care te saruta pe frunte dupa ce te-a certat, nu este prietenul care la nevoie te imbratiseaza. Timpul este ca oamenii pe care ii vezi pe strada… el iti da buna ziua si pleaca cu anii tai ce mai frumosi .

1 thought on “Unde te grabesti, nebunule?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: