A venit vacanta cu trenu’ de munte

Chiar daca stiu ca voi munci  scrie si de acolo, chiar daca stiu ca Bianca nu va face altceva decat ce face si acasa, adica ma va alerga, vreau sa plec in vacanta pentru ca merit. Meritam toti.

Cand luam vacanta, atat eu cat si ceilalti copii,plecam in ultima zi de la scoala catre case, strigand in cor ,, A venit vacanta cu trenu’ din Franta”.

Asa imi vine mie sa strig acum pe langa copiii mei: a venit vacanta cu trenu’ de munte,ca marea e departe.😅

Vreau sa scriu dimineata la cafea, de pe marginea unei piscine sau din varful muntelui ori dintr-o camera, dar sa nu fie a mea.

Vreau sa ma bata soarele in cap si sa nu ma supar pe el, asa cum se intampla cand ma duc sa duc gunoiul, sa fac cumparaturile sau sa rezolv o treaba prin canicula.

Vreau sa uit cum arata aspiratorul, cum se canta  pe Duck tv,  cum se aduna firimiturile de pe covorul din bucatarie, cum fierbe oala de ciorba, zgomotul masinii de spalat.

Vreau sa uit si cum este sa te trezeasca o bebelusa,care il striga de zor pe tata,desi doarme cu mama. Nu stiu daca o sa imi iasa schema asta, dar vreau o dimineata macar.

Asa ca ma pregatesc intens pentru vacanta. Nu stiu ce voi lua cu mine,nu stiu cum e sa pleci cu doi copii in vacanta. Stiu ca era usor cu unu’ marisor. Cateva haine , ceva medicamente si plecam la drum.

De data asta, simt ca ma mut la munte cu jumatate din lucrurile lor, in timp ce pentru mine, sper sa apuc sa arunc macar sutienul de la costumul de baie, ca sa nu ma bronzez cu urmele tricoului. Eu topless nu fac, va jur.😅

Concluzia? Plec in vacanta si ma laud! Nu ca sa oftic pe cineva,caci cam toata lumea pe care o cunosc, a fost deja. Bine, am fost si eu doua zile, dar au fost apa de ploaie la cat de obosita sunt si cata nevoie de liniste am.

Si daca vreti sa mai stiti un lucru nou despre mine, asa cum v-am obisnuit, prima mea vacanta s-a intamplat la 25 de ani, la cateva luni dupa ce l-am cunoscut pe sefu’.😅

Da. Nu aveam bani de vacante si nici nu era cineva dornic sa ma scoata pe mine din comuna in care cresteam sau, mai tarziu, din orasul in care traiam. Numai ca pe la mine prin sat trece Dunarea si, aproape zilnic, eram la balaceala. La inceput ma scaldam cu gastele in helesteu, apoi fugeam la Dunare. Uneori ma alerga bunica si ma gaseau toti ,, sfintii”, dar cine are azi cele mai frumoase amintiri din copilarie? Eu!

Nici acum nu sunt bogata. De banii astia mi-as lua un laptop ca sa scriu mai mult, dar m-am gandit sa mai investesc in mine si  trairi, nu doar in lucruri materiale.

Viata este scurta. Cu cat imi amintesc asta mai des,cu atat traiesc mai frumos si mai intens. Nu uitati,sa traiti fiecare zi din viata voastra,ca si cum ar fi ultima!

 

Lasă un răspuns