Zâmbetele lor mă vor întoarce ori de câte ori îmi voi dori să plec

Recunosc că au fost dăți în care am spus:,, mai merg o dată si gata”. ,, Termin cu pereții şi mă opresc”. Apoi mi-am aminit  că în  ziua în  care i-am cunoscut ( 4 August), mi-am promis:

– că voi merge câți ani voi putea la ei pe 4 August

-că primul brad pe 2017 îl voi face în căsuța lor.

– că voi convinge oamenii să meargă la ei. Nu cu lucruri. Cu iubire.

Am început să dau de ştire că voi merge la ei cu aproape două săptămâni înainte de Moş Nicolae. Inițial voiam să fac câte o plăsuță pentru fiecare, să ascultăm colinde şi să petrecem timp cu ei. Nu am putut să fac doar atât. Ar fi fost prea puțin. Nu de plăsuțele mele aveau ei nevoie. Mi-am amintit magia de sărbători pe care am trăit-o toată copilăria. Mi-am amintit cât de mult iubesc eu sărbătorile de iarnă şi cum fac tot posibilul să aduc magie în casa mea.

Mi-am spus că merită mai mult de atât şi am început să visez cu ochii deschişi. Zi şi noapte. Da, nu o să fiu modestă şi nu o să mint. Am muncit mult. Am stat două săptămâni cu sufletul la gură şi emoțiile în gât. Aşa sunt eu. Mă stresez din orice, ori ca să faci 51 de copii să simtă ceea ce bănuieşti că nu au simțit niciodată, pare aproape imposibil. Nu a fost uşor, dar nici nu merit atâtea laude. Nu sunt nici înger aşa cum spun cadrele didactice de la scoala Sf Mina, nici un om minunat aşa cum spun unii dintre  prietenii mei. Sunt om ca toți oamenii şi mi se pare absolut firesc ceea ce am făcut. Singură nu aş fi reuşit nimic. Am fost o dată la ei singură şi am reuşit să le duc câte o napolitană. E drept că aveau nevoie de mine ( sau orice om din exterior), dar şi copiii oamenilor bogați aşteaptă să primească ceva.

Zâmbetele lor mă vor întoarce ori de câte ori îmi voi dori să plec

S-au alăturat oameni pe care nu îi cunoşteam şi  oameni care de la început au fost alături de copiii de la  Sf Mina. Oamenii ăştia toți,  mi-au arătat cât de frumoşi suntem şi câte lucruri bune putem să facem împreună. Am pus mână de la mână  şi am adus magie în caminul Sf Mina. Noi, o mână de oameni, am reuşit să facem 51 de copii fericiți şi mulți oameni să plângă.

Ne-am organizat cum am putut mai bine şi a cumpărat fiecare ce a putut:  brad, multe dulciuri, instalații, căciuli, reflector, cutii, hârtie,  şi fundițe pentru cadouri. Am strâns haine şi jucării. Am vrut să fie un Moş bogat pentru copii şi să simtă că în afară de oamenii de acolo îi mai iubeşte cineva. Să simtă că sărbătorile vin şi la cei bogați şi la cei săraci, că viața este un cocktail şi că în fața lui Dumnezeu suntem toți egali.

Am vrut să aibă cadouri aşa cum sunt sigură că au văzut la televizor. Şi au avut. Au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-am văzut şi cele mai multe la un loc.

Am vrut să asculte colinde şi au ascultat cele mai frumoase colinde datorită lui Gigi Smădău. A făcut spectacol. Copiii l-au ascultat nemiscați şi l-au aplaudat. Am rămas cu această imagine în minte pentru totdeauna. Aş fi vrut să nu se termine niciodată acel moment.

Ne-au surprins şi ei cântându-ne colinde şi spunând poezii. Urcasem până la ei înainte să înceapă seara şi îi surprinsesem la repetiții. Câțiva m-au văzut şi au fugit să mă îmbrățişeze: ,, Lalucaaaaa” M I N U N I de la Dumnezeu sunt copiii ăştia!

După ce au terminat serbarea lor, a aparut din senin Moş Crăciun cu spiriduşi, zâne şi crăciunițe. Echipa trimisă de Bianca Radu căreia îi mulțumesc din suflet.

Surpriza serii a fost de la Andreea Bălan care a venit în fugă de la job şi mi-a spus: ,, vreau să cânt cu ei”. A  încheiat acest spectacol cântând colinde cu copiii. Un alt moment pe care nu pot să mi-l şterg din minte. Eram toți cu mâinile pe sus cântând colinde. Credeam ca  acel moment şi acea fericire nu se vor termina niciodată, iar dacă se va întâmpla noi ne vom hrăni mult timp din amintiri şi cumva ne vom avea unii pe alții pentru că ne vom purta mereu  în suflete cu dor.

Toți copiii au spus câte ceva Moşului. Un copil a spus clar şi răspicat la microfon: ,,Voi sunteți familia mea!”

Roxana, fata de care m-am ataşat cel mai mult mi-a spus : Tu ştii cât te-am aşteptat eu? Mi-a fost dor de tine.

Hermin, întreba ca de obicei dacă merită ceea ce a primit.

După ce mi-au mulțumit în cor împreună cu doamna directoare , un băiețel a venit timid spre mine:

-Tu eşti  Laluca?

– Da, eu sunt.

– Multumim, Laluca!

– Eu vă mulțumesc!

M-a îmbrățişat şi cumva îmbrățişarea aia mi-a confirmat:,, tu nu te poți despărți de copiii ăştia, femeie!”

Atât de inocenți, de puri, de recunoscãtori sunt aceşti copii.

Ei au au plecat să mănânce, eu am mai rămas puțin cu fetele şi băieții care s-au implicat atât de mult şi au reuşit să facă minunile astea de copii să radieze de fericire. Înainte să plec i-am văzut venind de la cantină şi cântând. Unii s-au oprit să mă mai îmbrățişeze o dată. Alții alergau pe scări, nerăbdatori să desfacă cadourile.

Atunci am ieşit şi eu şi mi-am spus în gând : ,, Bravo, fată! Ai reuşit”.

Am reuşit, da. A ieşit un pic mai mult decât visam. Nu ar fi ieşit nimic fără oamenii speciali care au ajutat atât de mult şi cu care am petrecut patru ore de poveste la Sf Mina. Da, ne-am întâlnit de la ora 16:00 ca să împachetăm cadouri şi să facem ceea ce avea să rămână cel mai frumos proiect al unor oameni care s-au cunoscut pe 6 dec.

 

Vă mulțumesc tuturor!

Gigi Smădau, Andreea Bălan, Bianca Radu, datorită vouă totul a fost desprins din filme, dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără fiecare ,, Moş” care a contribuit la această seară de magie.

Cezar Bajea ne-a făcut multe poze ca să avem aceste amintiri şi în imagini.

De ce am scris toate astea? Nu ca să mă laud  sau să ridic în slăvi oamenii care au participat. Pentru noi este firesc ca lucrurile să se întâmple aşa. Am scris mereu despre ei, dinainte să-i cunosc. Pentru că am ştiut că aşa mi se vor alătura mulți oameni în acest proiect pe care nu îl voi termina curând. Mă caută des oameni ca să le ducă ceva la copii. De multe ori îi redirecționez către alte familii. Altfel au ajuns multe haine şi jucării la familii mono-parentale, iar acum vor merge catre copiii de la oncologie, o prietenă având campanie pentru aceşti copii. Nu, nu este doar despre Sf Mina. Nici despre mine. Este despre noi. Noi ce care avem nevoie să vedem cât de uşor este să trecem la fapte şi să aducem fericire semenilor noştri. Insist scriind despre asta pentru că eu îmi doream de multă vreme să ajung la o casă de copii, dar nu am făcut nimic în sensul ăsta pentru că aşa cum am scris într-un articol credeam că trebuie să câştig la loto.

Vă las mesajul unei femei pe care am cunoscut-o în maternitate şi care a fost prezentă în acea seara la Sf Mina.

,, Felicitări, ai realizat ceva minunat fără să câştigi la loto!”

Nu, nu luați laudele în considerare, ci esența mesajului pe care eu îl citesc aşa:,, te costă atat de puțin să fii om! ”

Dau acest mesaj mai departe şi vă îndemn să faceți lucruri bune. Nu de Crăciun, nu într-o zi anume, ci de fiecare dată când puteți.  Cu oricine, oricând.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: